Aceşti Sfinţi erau de fel din Corint şi au trăit în vremea împăraţilor Deciu şi Valerian, pe când guvernator al Greciei era Iason. În acele zile fiind prigonire asupra creştinilor, mulţi dintre cei credincioşi, temându-se de chinurile cumplite, îşi părăseau cetăţile şi averile ascunzându-se prin pustietăţi şi prin munţi. Făceau aşa ca să-şi păzească fără prihană sfânta lor credinţă a iubirii, a dreptăţii şi libertăţii, date nouă de Dumnezeu.
Sfântul Codrat rămânând foarte mic, la moartea mamei sale, a fost hrănit în chip cu totul minunat, căci un nor lăsându-se asupra lui îi aducea de fiecare dată hrană. Când s-a făcut mare şi a ajuns în floarea vârstei, s-a împrietenit cu alţi tineri care ardeau de aceeaşi dragoste pentru credinţă, ca şi el.
A fost prins împreună cu cei cinci prieteni ai săi şi aruncaţi în temniţă, unde povăţuiau cu mai multă râvnă pe creştinii închişi, să nu se lepede de Hristos. După câteva zile, au fost scoşi la păgâneasca judecată a stăpânitorului Iason.
Mărturisind cu toţii, cu tinerească putere, aceeaşi credinţă în Hristos, au fost bătuţi, strujiţi, arşi cu foc şi târâţi prin cetate. În cele din urmă, au fost daţi spre tăierea capului lor cu sabia. Aşa au luat cununa biruinţei, din dreapta Lui Hristos, Dumnezeu.
