Acesta era din părţile Răsăritului şi a trăit pe vremea împăratului arian Valent. Din slăbiciunea minţii şi puţinătatea credinţei, acest împărat căzuse în mrejele rătăcirii lui Arie şi prigonea credinţa creştină, închizând bisericile, prefăcându-le în grajduri de cai sau dărmându-le până la temelii.
Când a pornit război împotriva goţilor, s-a ridicat cu duhul robul Lui Dumnezeu Isaachie, care auzind de jalea creştinilor, a lăsat pustia şi a venit la Constantinopol. Aici l-a aşteptat pe împărat cerându-i să deschidă bisericile, dar acesta nu a vrut să asculte, dând poruncă să fie alungat.
Peste câteva zile, pe drumul spre întâmpinarea cu goţii, Cuviosul a ieşit iarăşi înaintea împăratului ameninţându-l că de nu va deschide bisericile, va pieri în război. Mâniat, acesta a poruncit să-l bată cu toiege şi să-l arunce într-o mlaştină cu mărăcini.
Ieşind pentru a treia oară în calea împăratului i-a adresat aceeaşi rugăminte zicându-i: ,,Mie mi-a spus Dumnezeu, că vei fi înfrânt, vei fugi şi vei fi prins, iar sfârşitul tău va fi prin foc".
Aşa a fost: Valent a fost înfrânt de goţi şi fugind, s-a ascuns într-o şură de paie, căreia goţii i-au dat foc şi aşa a pierit, iar Sfântul Isaachie, trăind în sfinţenie, încă mulţi ani la Constantinopol s-a mutat cu pace la Domnul.
