Joi, 21 noiembrie 2024 - 10:57:31
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Pomenirea Sfântului Evanghelist Luca


17 octombrie 2012

În această lună, în ziua a optsprezecea, pomenirea Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca.

Luca marele apostol şi evanghelist, a fost din Antiohia Siriei celei mari, doctor cu meşteşugul, având şi ştiinţa zugrăviei desăvârşit. Acesta aflându-se în Teba Beotiei şi doctorind pe vremea împăratului Ţiţ Claudie, a aflat pe Sfântul Apostol Pavel şi crezând în Hristos, a părăsit rătăcirea cea părintească, şi lăsându-se de tămăduirea cea trupească, s-a apucat de cea sufletească. A scris şi Evanghelia sa către oarecare dregător anume Teofil, care crezuse în Hristos, după cum o ştia de la Sfântul Apostol Pavel. După aceea a scris şi Faptele Apostolilor către acelaşi Teofil.


Apoi după ce s-a dus de la Roma şi a lăsat pe fericitul Pavel, a umblat învăţând toată Grecia şi ajungând, precum se spune la optzeci de ani, a răposat cu pace; iar în locul în care a fost îngropat trupul lui, mărind Dumnezeu pe apostolul lucrătorul sau, a plouat colurie deasupra mormântului lui, spre semnul meşteşugului lui cel doctoricesc. (Căci coluria este o doctorie alcătuită din picături de apă de trandafiri şi din alte feluri, folositoare la boala ochilor). Pentru care a fost cunoscut şi mai mult mormântul lui de toţi. Iar Constantie feciorul marelui Constantin a adus de la Teba moaştele lui prin mijlocirea lui Artemie marele duce al Egiptului, care şi mucenic s-a făcut, şi le-a pus în biserica Sfinţilor Apostoli, sub sfânta masă, împreuna cu ale lui Andrei şi ale lui Timotei. Şi se spune despre dânsul ca el a zugrăvit întâi icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ţinând în braţe pe Domnul nostru Iisus Hristos, cu meşteşugul zugrăvirii cu ceară şi alte două şi cum că le-a dus apostolul la Maica Domnului să le vadă, şi aceasta ar fi zis: "Harul Celui născut din mine, prin mine să fie cu dânsele. Asemenea şi icoanele sfinţilor mai marilor apostoli". Şi de atunci s-a împărţit în toată lumea un lucru bun ca acesta, ortodox şi întru totul cinstit.

Tot în această zi, Sfântul Mucenic Marin cel bătrân.

Acesta a fost pe vremea lui Diocletian şi a lui Aristobul. Deci, stând înaintea guvernatorului Ciliciei, a fost bătut cumplit cu toiege şi legându-i-se picioarele cu fiare, a fost băgat în temniţă, şi a doua zi iarăşi aducându-l înainte, l-au spânzurat pe lemn de picioare, şi l-au bătut fără de milă; apoi pogorându-l de pe lemn, a suferit moarte prin sabie, dându-şi duhul lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului părintelui nostru Iulian, cel de lângă râul Eufratului.

Acest între sfinţi părintele nostru Iulian, părăsind lumea, s-a dus la ţărmurile apei Eufratului şi găsind acolo o peşteră, petrecea viaţa monahicească, căruia râvnindu-i mulţi, au năzuit la acea peşteră mică şi făcându-şi colibi împrejur, s-au strâns până la o sută, mâncând şi ei ce mânca învăţătorul lor.

Minunatul acesta a omorât şi un balaur şi a făcut de a izvorât fântâna cu apa în pământ sec şi fără de apă. Acesta mergând şi la Muntele Sinai, a făcut o biserică deasupra pietrei pe care a văzut Moise, primitorul de lege, pe Dumnezeu, pe cât i-a fost cu putinţă a-L vedea, care se afla şi până astăzi. Însa mulţi şi din cei ce se temeau de întoarcerea păgânului Iulian Paravatul de la perşi, cunoscându-l că este rob ales al lui Dumnezeu, îl rugau ca să-i izbăvească de el. Iar acesta făcând îndelungata rugăciune către Dumnezeu zece zile, a auzit glas de sus, zicând: "Nu numai pentru tine, ci şi pentru alţii mulţi, care stau toată noaptea la rugăciune, spurcatul şi păgânul Iulian a fost junghiat". Apoi după câţiva ani fiind izgonit fericitul Meletie de la Antiohia, au chemat unii pe fericitul acesta, pentru ruga şi mângâierea multora, şi înduplecându-se şi mergând a fost primit pe cale de o femeie iubitoare de Dumnezeu şi şezând sfântul la cină, un copilaş de şapte ani al acelei femei, singurul născut, care se afla împrejurul mesei şi depărtându-se puţintel de la ochi în lături, s-a întâmplat de a căzut într-un puţ. Iar acea cinstită femeie văzând aceasta, fără a se întrista cât de puţin sau a se mâhni, nimic nu-şi schimba firea, acoperind puţul, sluji sfântului cu credinţa şi mărime de suflet. Deci sfântul întrebând de copil, ea zise cum că îi este rău, iar sfântul cerând cu dinadinsul ca să vină copilul la masa să-l binecuvânteze, a priceput lucrul şi numai decât sculându-se sfântul de la masă şi descoperind puţul, văzu copilaşul plutind deasupra apei sănătos, ca şi cum s-ar fi jucat şi a poruncit celor ce se aflau acolo de l-au scos; şi fiind întrebat copilul, spunea că nu i-a fost nici un rău, fiindcă era ridicat deasupra de sfântul, care îi vorbea în apă şi se juca cu dânsul.

Deci mergând Sfântul la Antiohia, s-a pogorât la peştera în care sfântul Meletie oarecând se ascundea şi năvălind multă mulţime la pes-tera, ca să ia har şi binecuvântare de la sfântul, iar el fiind aprins de nişte friguri foarte grele, zăcea fără de glas, de abia trăgându-şi sufletul. Deci supărându-l fraţii cei ce erau împrejurul lui zicându-i că stau mulţi afară care vor să ia binecuvântarea sa, el a răspuns: "De este pentru folosul vostru sănătatea, să le-o dea Domnul Atotputernicul". Şi făcând rugăciune, s-a sculat însuşi dintru acea mare fierbinţeala, pentru folosul mulţimii. Deci călătorind el oarecând pe cale de mergea la împărăţia Constantinopolului, un bolnav care zăcea de multă vreme, atingându-se de cojocul lui numai decât s-a sculat, urmându-l ca şi oarecând ologul pe Petre şi pe Ioan. Şi nu numai această, ci şi întărindu-l în credinţa ortodoxă s-a întors la sihăstreasca să nevoinţa, făcându-şi calea prin mijlocul cetăţii Cirului; iar cei de loc de acolo din Cir oprind pe sfântul pentru mângâiere, i-au zis: "Robule al lui Dumnezeu, aşteptam în locul episcopului nostru pe un oarecare Asterie rău credincios şi adânc în răutate, ci fii cu noi de ne ajuta cât vei putea, că nu cumva el cu bârfitoarea să limba, să ne întoarcă cu oarecare cuvinte". Deci sfântul a rămas şi a făcut rugăciune toată noaptea cu cei puţini ce se adunaseră şi a fost ucis acela prin urgie trimisă de la Dumnezeu, lăsându-i viaţa chinuită numai de o zi. Apoi întorcându-se către ucenicii săi şi petrecând câţiva ani cu dânşii, către Domnul a răposat.

Tot în această zi, Sfinţii patruzeci de tineri, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, sfântul Mnason episcopul Ciprului, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor din nou arătaţi Mucenici Gavriil şi Chirmidol, care în Egipt s-au nevoit la anul 1522.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 21 noiembrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro