Vineri, 5 iunie 2020 - 10:44:45
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Cabinet stomatologic Ploiesti, Dentist Ploiesti - Stomatologie

Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul


20 noiembrie 2014

Acest Sfânt s-a născut în Isauria, din părinţi dreptcredincioşi, pe vremea luptătorilor împotriva Sfintelor icoane. A fost dat la carte şi, având aplecare spre cele Dumnezeieşti şi învăţând bine, citea pe la biserici. Când a ajuns la vârsta tinereţii, părinţii se pregăteau să-l însoare, dar el s-a despărţit de cele lumeşti, mergând la o mănăstire, unde se afla egumen Sfântul Simeon Mărturisitorul, unchiul său după mamă, care i-a fost adevărat părinte duhovnicesc. În această mănăstire a vieţuit fericitul Grigorie vreme de paisprezece ani, pecetluindu-şi viaţa cu tot folosul duhovnicesc al nevoinţelor călugăreşti.

Pregătit cu sârguinţă, a început să umble din loc în loc, prin mijlocul credincioşilor din sate şi din oraşe, îmbărbătându-i spre mărturisirea dreptei credinţe în lupta pentru Sfintele icoane. Lungă şi plină de primejdii a fost călătoria Sfântului Grigorie şi, arătându-se mare făcător de minuni, a trecut prin Efes, prin Enos, Hrisopolis, Corint, ajungând până la Roma, unde a zăbovit mai multă vreme. A mers, apoi, în Siracuza Siciliei şi a ajuns şi la biserica Sfântului Mina din Tesalonic, unde a primit darul preoţiei. Mergând spre Bizanţ a ajuns la muntele Olimpului, dar aici, s-a îmbolnăvit şi a simţit că i se apropie sfârşitul. Atunci, a plecat la Constantinopol, unde se afla unchiul său, Simeon, închis în temniţă pentru Sfintele icoane şi închinându-se lui, s-a săvârşit cu pace.

Trupul său n-a putrezit, ci s-a dovedit purtător de mari daruri, păstrându-se cu cinste la mănăstirea unde sfârşise, dar în anul 1497, banul Barbu Craiovescu, care a rezidit din temelie mănăstirea Bistriţa din judeţul Vâlcea, a adus cu mare cheltuială, moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul. Aşezându-le la această mănăstire, unde se află şi astăzi, sunt făcătoare de minuni, atât pentru bolile trupeşti, cât şi pentru cele sufleteşti ale celor ce vin să se roage cu credinţă. Racla de argint în care odihnesc astăzi, este dăruită în anul 1656, de Constantin Voievod.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating  rating
(163 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

Servicii medicale de calitate la standarde europene

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate



Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



servicii complete deratizare,dezinsectie,dezinfectie

































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 5 iunie 2020
Autentificare
stiriactuale.ro