Acesta a trăit pe vremea împăratului Teodosie cel Tânăr şi a lui Leon cel Mare, în cetatea Corint. Tatăl său se numea Ioan, fiind preot al bisericii şi el era nepot al lui Petru episcopul care l-a făcut citeţ la aceeaşi biserică. La 18 ani, s-a dus la Ierusalim şi mergând în lavră, a fost făcut călugăr, de marele Eftimie. Arătând multă nevoinţă, a petrecut 30 de ani în ascultările mănăstirii, iar la 70 de ani, a început a se nevoi în peştera Sfântului Hariton, ca pustnic.
Înmulţindu-se eresul lui Origen, în Sfânta Cetate, Cuviosul Chiriac a îndurat multe osteneli, întorcând pe cei înşelaţi de la amăgire, întărind pe cei credincioşi în dreapta credinţă şi prorocind grabnica risipire a eresului, prin moartea începătorilor ereziei, Hon şi Leontie.
La 90 de ani, Cuviosul a mers să se liniştească în munte, unde a stat vreme de încă 9 ani, înainte de sfârşitul său. Aici, avea un leu mare şi înfricoşător, care nu-i vătăma pe fraţi, paznic al lui împotriva tâlharilor şi al verdeţurilor, împotriva caprelor sălbatice.
Sfântul Chiriac era blând şi primitor, spunea mai dinainte cele ce aveau să fie, drept la trup, cu cuviinţă şi cu har, păstrând la peste 100 de ani toate părţile trupului întregi şi neschimonosite de bătrâneţe. Niciodată nu a stat degeaba, tot timpul se ruga sau lucra ceva şi, aşa, ajungând la adânci btrâneţi şi făcând multe minuni, cu harul Lui Hristos a răposat în Domnul.
