Vineri, 22 noiembrie 2024 - 12:30:31
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Pomenirea Sfinţilor Miron, Filip şi Ciprian


17 august 2012

17_augustÎn această lună, în ziua a şaptesprezecea, pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Miron.

Miron muceniculAcest sfânt a trăit în zilele împăratului Deciu (249-251) şi ale lui Antipatru domnul Ahaiei. El era cu vrednicia preot bisericii, cu bună înţelegere, bogat şi de neam cinstit, iubit fiind şi de Dumnezeu şi de oameni. În ziua Naşterii lui Hristos intrând Antipatru în biserică, să prindă pe creştini că să-i chinuiască, Sfântul Miron umplându-se de râvna dumnezeiască, l-a înfruntat. Drept aceea a fost mult chinuit şi silit ca să aducă jertfă la idoli. Dar el a refuzat; atunci i-au scos fâşii de piele de la umeri până la picioare, dintre care el luând una, a azvârlit-o în obrazul lui Antipatru. După această a fost supus sfântul la felurite chinuri. Iar apoi a fost dus de acolo la Cizic, şi acolo, prin sabie, i s-a tăiat capul, şi aşa şi-a primit cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Straton, Filip, Evtihian şi Ciprian.

Aceşti sfinţi mucenici aflându-se în Nicomidia, întradins se duceau la privelişte, de învăţau poporul ce se strângea acolo şi-i scoteau din închinarea la idoli, şi-i aduceau la credinţa lui Hristos. Odată, văzând domnitorul priveliştea fără de oameni, şi aflând că sfinţii mucenici învaţa poporul să părăsească viaţa de veselie şi că trăiesc altă viaţă nouă, calcând obiceiurile lor cele părinteşti, a poruncit de au adus pe sfinţi înaintea lui cu graba. Aceştia stând de faţă şi mărturisind ca ei ţin credinţa în Hristos, şi că nu vor înceta a învăţa pe alţii, au fost aduşi la privelişte şi daţi la fiare sălbatice. Şi fiind păziţi nevătămaţi de ele au fost chinuiţi în alte multe feluri. În cele din urmă băgându-i în foc, au luptat lupta cea bună pentru Hristos, şi biruind au luat cununa.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Tirs, Levchie, Coronat şi cu soţiile lor.

Tot în această zi, pomenirea Preasfintei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria în Armatia.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 21 noiembrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro