Astăzi, în ultima duminică dinaintea Înălţării Domnului la cer, este pomenirea unuia dintre cei mai mari tămăduitori ai creştinătăţii: Sfântul Mare Mucenic Talaleu. Mulţi probabil că i-au auzit numele, mai ales la Taina Sfântului Maslu, puţini însă ştiu viaţa şi patimile lui.

Talaleu, acest mare mucenic al lui Hristos, era din părţile Feniciei, dintr-un sat ce se numeşte Libanon Dasos. El era de neam strălucit, fiind fiul lui Veruke, arhiereul creştinilor. Deci, crescând în învăţătura şi sfătuirea Domnului, a învăţat sfintele şi dumnezeieştile Scripturi; iar după ce a ajuns în vârstă, a dorit să înveţe meşteşugul doctoricesc că, prin acest meşteşug, să fie mai de folos oamenilor, decât prin toate celelalte meşteşuguri. Aflând un doctor iscusit şi cinstitor de Dumnezeu, în scurt timp a învăţat desăvârşit, fiindcă era isteţ din fire. Tânărul acesta era foarte cucernic şi cinstitor de Dumnezeu. El îşi împodobea sufletul său cu toate faptele bune şi cu tot lucrul plăcut lui Dumnezeu. De aceea, primea şi odihnea în casa sa cu toată dragostea pe orice om străin care venea la dânsul, căci casa lui era loc de primire al tuturor, al săracilor şi al bogaţilor. Această faptă bună o făcea, fiindcă iubea foarte mult primirea de străini, bucurându-se să vadă cât se poate de mulţi, care se tămăduiau de către dânsul. Dar avea mai multă milă şi milostivire către săraci; pentru dânşii avea mai mare grijă pentru că neputinţele şi durerile lor le socotea că sunt şi ale sale.

De multe ori, ca să-i uşureze de osteneală, îi ridică pe umerii săi şi îi ducea în casa lui, stând înaintea lor ca un rob, alegând mai bine să slujească lor, decât să facă altceva, şi se nevoia în tot felul să caute şi să-i vindece de toate bolile lor. Atâta milostivire avea mucenicul lui Hristos pentru cei care aveau trebuinţă de ajutorul lui, încât nu aştepta să vină la dânsul; ci se ducea Talaleu la ei şi le ajută la orice trebuinţă ce aveau, dându-le sănătate în dar, fără de argint şi fără de daruri. Pentru că pe lângă iubirea şi milostivirea de oameni, avea şi neagoniseala, adică nu voia să câştige argint sau orice alt lucru al lumii acesteia, avea încă şi atâta smerenie, încât el singur spala rănile bolnavilor şi le tămăduia. Vieţuind astfel, s-a învrednicit şi de apostoleştile daruri, propovăduind cu îndrăzneală numele lui Hristos. El singur tămăduia toate bolile fără de doctorii, sirguindu-se cu toată silinţa să aducă la bună credinţă pe slujitorii de idoli şi să-i facă creştini.

De aceea, nu făcea nici o deosebire între credincioşi şi necredincioşi, ci pe toţi îi vindecă şi citi alergau la dânsul, luau îndoită tămăduire a sufletului şi a trupului; căci către toţi era de obşte milostiv şi îndurător; nu numai îi vindecă, dar se şi rugă fierbinte lui Dumnezeu pentru toţi. Pentru creştini se ruga să se pocăiască şi să-şi îndrepteze greşelile lor; iar pentru slujitorii de idoli, să se depărteze şi să creadă în Hristos. Afară de acestea, el certă pe cei care nu se milostiveau cu cei necredincioşi în primejdiile şi neputinţele lor. Odată, când a văzut pe un creştin că era mânios asupra unui slujitor de idoli şi se bucura de reaua lui pornire, s-a mâhnit foarte mult şi mustrându-l pentru asprimea lui, a zis către dânsul: "Frate, nu se cade să te bucuri de răul vrăjmaşului tău, că este primejdie şi pătimire pentru toţi de obşte, pentru că nu ştie nimeni ce o să se întâmple până la sfârşit". Iar când creştinul i-a spus că mai bine este să moară păgânii, decât să trăiască, că ce folos este dacă trăiesc, de vreme ce au îmbătrânit în păgânătate şi în toate răutăţile, fericitul Talaleu i-a răspuns: "Frate, noi avem poruncă de la Domnul nostru, să ne rugăm pentru binele vrăjmaşilor noştri, iar nu să ne bucurăm de răul lor, ci să ne fie milă de dânşii, pentru că în acest fel gonim necredinţa lor şi îi aducem la bună credinţă". Cu aceste cuvinte şi multe altele de acest fel, a scos din învârtoşare pe acel creştin şi l-a adus spre milostivire. Deci, având sfântul multă râvna spre bună credinţă, se nevoia în diferite chipuri să şteargă rătăcirea idolilor.

De aceea, de multe ori se ducea noaptea şi tăia copacii cei înalţi ai Libanului, în care se adunau elinii de făceau jertfe zeilor lor, intinindu-şi sufletele cu desfrânatele; pentru că acolo se făceau felurite jocuri de femei şi diferite cântece de organe muziceşti. Prin tăierea copacilor, el tăia jertfele idolilor şi-i abătea de la faptele lor cele înfricoşate; iar prin mijloace doctoriceşti atrăgea pe mulţi la dânsul şi-i tămăduia îndată de neputinţa trupului şi a sufletului, aducându-i pe ei la credinţa în Hristos. Odată, un şarpe veninos a muşcat pe un om de piept şi, din pricina veninului fiarei, i-au putrezit pieptul şi coastele, astfel că era în primejdie de moarte. Din această pricină a mers la doctori, cu care cheltuind tot ce avea, n-a aflat nici o tămăduire; deci, deznadajduindu-se desăvârşit, îşi aştepta moartea. S-a aflat însă alt doctor osârdnic să-l tămăduiască şi care a cerut de la dânsul numai să creadă în Hristos, de se va tămădui. Sfântul, îndată şi-a pus mâna dreaptă pe pieptul lui şi, pecetluindu-l cu semnul Sfintei şi de viaţă făcătoarei Cruci, l-a tămăduit, neramanind nici un semn pe dânsul din patima lui. Deci, acel om, mulţumind foarte mult sfântului, slăvea pe Dumnezeu pentru îndoită tămăduire care a luat-o, şi la trup şi la suflet. Altădată, un doctor s-a îmbolnăvit de o boală grea şi din această pricină şi-a pierdut glasul, neputând deloc să mai vorbească. Deci, rudele lui, deznadajduindu-se de toţi doctorii şi de toate doctoriile, au alergat la sfântul şi, luând pe bolnav, l-au adus înaintea lui, rugându-l să-l tămăduiască. Atunci, milostivul Talaleu s-a apropiat de dânsul şi i-a zis: "De voieşti tămăduirea ta, este de trebuinţă să crezi în Hristos şi îndată Hristos te va tămădui". Bolnavul, auzind aceste cuvinte, a căzut la picioarele lui şi, udându-le cu lacrimi, făcea semn că va crede în Hristos din tot sufletul său, numai de îşi va dobândi tămăduirea. Atunci s-a făcut o minune, că îndată a venit dumnezeiescul dar la dânsul şi i-a dezlegat limba lui, vorbind ca şi mai înainte.

Pentru acestea, sfântul umbla prin toată Poligia, căutând să găsească vreun bolnav sau vreun sărac flămând sau vreun rătăcit în păgânătate, ca să le tămăduiască şi sufletele şi trupurile. Deci, aflând un slăbănog gol, zăcând pe pământ, i s-a făcut milă şi, apropiindu-se de dânsul, l-a întrebat de boala lui. Acela i-a răspuns astfel: "Într-una din zile umblăm pe un drum prapăstios şi, deodată, împiedicându-mă, am căzut şi mi-am zdrobit piciorul. Deci, întrebuinţând mult timp diferite feluri de doctorii, n-am putut să aflu vindecare de la nici una; şi astfel sunt rănit şi zac la pat deznădăjduit, că cel mai ticălos dintre toţi oamenii; iar tu, care eşti mai milostiv decât tatăl cel trupesc, fie-ţi milă de mine, nenorocitul, şi mă tămăduieşte". Atunci sfântul i-a zis: "Voi pune doctoria credinţei lui Hristos şi te vei tămădui; dar să crezi în Hristos şi, îndată ţi se va da darul tămăduirii tale".

Deci, după ce a spus bolnavul, că el crede din tot sufletul în Hristos, sfântul i-a apucat piciorul lui şi i l-a pus la loc, şi îndată ce a fost apropiat, s-au amestecat vinele şi s-au tămăduit rănile, iar cel neputincios şi şchiop s-a tămăduit şi alergă mulţumind sfântului. Acesta i-a poruncit, că dacă voieşte să-i mulţumească, să nu arate nimănui această minune, fiindcă nu voia să fie slăvit şi lăudat de oameni. Dar, slăbănogul făcea dimpotrivă, alergând pe drum şi spunând tuturor tămăduirea, care o luase de la dânsul. Auzind de minunea aceasta, o femeie ce avea în ea diavol şi o spurcă, îndată a alergat la casa sfântului şi i-a povestit primejdia sa, rugându-l să o scape de duhul cel rău şi necurat; atunci, îndată diavolul a trântit-o la pământ şi o muncea. Sfântul, văzând că era aşa de rău chinuită de diavol, i s-a făcut milă de dânsa şi, însemnând-o pe frunte cu semnul Sfintei Cruci, a chemat numele lui Iisus Hristos şi îndată a lăsat-o diavolul şi a fugit. După ce femeia a scăpat de diavolul cel necurat, alerga cu mare bucurie de la casa sa, propovăduind cu mare glas măririle lui Dumnezeu. După ce a trecut printr-un loc, a văzut pe un om orb, cunoscut ei, şi i-a zis: "Omule, ce stai aici fără de nici un folos? N-ai auzit că aici se afla un doctor minunat, care tămăduieşte pe toţi bolnavii cu preaslăvire, goneşte diavolii, scapa trupurile oamenilor de vătămare şi de orice altă rană şi tuturor le da mântuire? Acela nici un dar nu voieşte să ia, ci învaţa şi sfătuieşte pe oameni la lucrurile cele bune şi pe toţi bolnavii care aleargă la dânsul îi primeşte în casa lui.

El este mangiiere fiecăruia, fiindcă este milostiv, purtător de grijă al celor bolnavi şi le da tuturor doctorie; deci, vino să te duc şi pe tine la dânsul, ca să-ţi dea vindecare". Femeia aceea, zicând aceste cuvinte, l-a dus şi pe el la sfânt. Acela, după cum era orb cu ochii trupului, tot aşa era de orb şi cu ochii sufletului, pentru că se închină la idoli. Cu toate acestea, cerând vindecare de la dânsul, a căzut la picioarele Sfântului Talaleu, zicându-i: "Până acum am fost vrednic de milă şi ticălos, iar de acum înainte voi fi fericit şi bine norocit; pentru că de la tine voi lua lumina ochilor mei". Dar ce i-a răspuns sfântul? "Omule, ochiul cel neadormit al lui Dumnezeu priveşte inimile tuturor, socotelile şi faptele; deci, crede în Hristos, Ziditorul firii şi vei lua tămăduire ochilor tăi. De-L vei cunoaşte pe Dânsul că este doctor al trupurilor şi al sufletelor, vei câştiga tămăduire de la Dânsul". Auzind orbul acestea, i-a zis: "Cred din tot sufletul meu în Hristos, numai să câştig lumina ochilor mei". Şi, apucând mâinile sfântului cele de trei ori fericite, le-a pus pe ochii lui şi, îndată şi-a câştigat vederea, slăvind pe Dumnezeu şi mulţumind sfântului. Deoarece sfântul tămăduia cu preaslăvire pe toţi bolnavii, a străbătut vestea lui în toată lumea. Iar bolnavii alergau de pretutindeni la sfântul, care îi vindecă trupeşte şi sufleteşte. Fericitul Talaleu, pornindu-se cu râvnă dumnezeiască, umbla din loc în loc, să tămăduiască pe cei bolnavi; dar lucrul cel mai adevărat era să propovăduiască numele lui Hristos şi să aducă pe mulţi la bună credinţă. Pentru aceasta s-a dus în Edesa şi făcea şi acolo ceea ce ştia, adică, prin puterea doctoriei sale, a făcut pe mulţi de au crezut în Hristos.

Dar diavolul, urătorul de bine nesuferind să vadă lăţindu-se credinţa lui Hristos, a trimis pe oarecare oameni răi la stăpânitorul acelui loc, care se numea Tiberian, şi l-a vândut. Fiindcă în vremea aceea împărăţea Numerian şi era cu totul dat la rătăcirea idolilor, a pornit mare prigoana împotriva cresti-nilor şi a trimis în toată stăpânirea sa stăpânitori cu porunci înfricoşătoare, ca să omoare pe creştini şi să se stingă cu totul numele lui Hristos. Pentru aceea, fiecare stăpânitor se silea să arate mai multă supunere poruncilor împărăteşti. Deci, auzind Tiberian despre Sfântul Talaleu că propovăduia numele lui Hristos, a trimis îndată ostaşi şi l-au adus înaintea lui, poruncind să-l bată cumplit. Apoi, socotind că era fără de minte, i-a dat drumul, poruncindu-i să nu mai umble în locul care este sub stăpânirea lui. Atunci sfântul s-a dus de acolo şi a mers în părţile Ciliciei şi cu pricina doctoriei propovăduia şi acolo, numele lui Hristos. De aceea, oarecare slujitori de idoli, l-au pirat la Teodot, stăpânitorul laturei, de lângă Marea Egee, zicând: "A venit în latura aceasta un galileean creştin şi, cu meşteşug doctoricesc mincinos, amăgeşte poporul cel de obşte şi se laudă că tămăduieşte bolnavii cu numele lui Iisus Hristos, pe Care L-au răstignit evreii, propovăduindu-L pe El, că este Mântuitorul şi Izbăvitorul lumii; pe lângă acestea, necinsteşte şi pe zeii noştri şi chiar acum nu încetează a tăia sfinţitele saduri ale Libanului". Stăpânitorul, auzind acestea, a trimis îndată ostaşi să-l aducă înaintea lui. Ostaşii, legând pe sfânt, l-au adus, bătându-l. În cealaltă zi, stăpânitorul a stat în capiştea lui Adrian; iar ostaşii, dezbrăcând pe sfânt, l-au adus înaintea lui ca pe un osândit.

Atunci l-a întrebat stăpânitorul să-i spună locul, numele şi meşteşugul lui. Sfântul i-a răspuns: "Locul meu este Fenicia, sunt fiu de părinţi liberi, mă numesc Talaleu, cu meşteşugul meu sunt doctor, iar cu credinţă sunt creştin şi rob al lui Iisus Hristos". Iarăşi l-a întrebat stăpânitorul: "Cum ai venit în latura aceasta?" Sfântul a zis: "Umblu din loc în loc, ca să propovăduiesc credinţa în Iisus Hristos şi să întorc poporul de la rătăcirea idolilor, deoarece nimic nu este mai bine plăcut lui Dumnezeu că aceasta". Auzind stăpânitorul acestea, s-a mâniat şi a poruncit să-i găurească gleznele şi să-l spânzure cu capul în jos. Atunci ostaşii, schimbându-se la minte cu puterea dumnezeiască, au găurit un lemn şi l-au spânzurat, socotind că este Sfântul Talaleu. Văzând stăpânitorul lemnul spânzurat, a socotit că ostaşii l-au batjocorit şi pentru aceea i-a pedepsit cumplit, poruncind altor ostaşi să bată pe mucenic cu vine de bou, crezând prin aceasta că îl va speria cu asemenea pedepse. Dar viteazul ostaş al lui Hristos a rămas nebiruit. Deşi acei ostaşi aspri i-au rănit tot trupul cu bătăile cele mai cumplite, n-au putut nicidecum să clintească credinţa lui către Hristos, ci era tare şi neschimbat, ca şi cum n-ar fi simţit nici o durere. El suferea cu bărbăţie rănile şi pedepsele, pentru dragostea cea mare ce avea către Hristos. Tiranul, văzând că ostaşii au obosit de muncile ce le făceau mucenicului, fără de folos, şi, minunându-se de răbdarea lui, a început să-i zică aceste cuvinte fărădelege: "Talaleu, în ce chip tămăduieşti bolnavii? Spune-mi adevărul, de voieşti dragostea mea! Spune-mi dacă îi tămăduieşti cu vrăji; iar dacă îi tămăduieşti cu puterea zeilor, voi crede şi eu că aceia pot să tămăduiască toată boala, iar nu Hristos, care a fost răstignit de evrei, şi care nu face oamenilor nici un lucru bun şi nu este aducător de bucurie al acestei lumi, ci aduce mâhnire, primejdii şi moarte.

La zeii noştri sunt desfătări, petreceri, dănţuiri, cântări jalnice, risuri şi toate lucrurile aducătoare de bucurie. Aceia sunt care gonesc de la oameni toate bolile, iar nu Hristos şi Crucea Lui, care este cea mai mare osânda a lumii". Aceste hule şi altele de acest fel a zis păgânul împotriva lui Hristos. Auzind mucenicul aceste hule împotriva lui Hristos, s-a rănit mai mult decât de pedepsele pe care le-a primit şi a zis: "Eu nu sunt vrăjitor şi nu tămăduiesc cu vrăji pe bolnavi, nici cu zeii tăi, care sunt surzi şi neînsufleţiţi, idoli nesimţitori, care nu pot să-şi ajute nici lor, nici altora, ci cu numele lui Iisus Hristos cad jos şi se zdrobesc. De voieşti să te încredinţezi de adevărul cu care tămăduiesc pe cei bolnavi, întreabă pe aceia care s-au tămăduit, şi îţi vor spune, că nu s-au tămăduit cu altceva, decât cu numele lui Iisus Hristos şi cu semnul Sfintei şi de viaţă făcătoarei Cruci. Pe această tu o defaimi, deoarece nu ştii că ea goneşte dracii, îndreptează slăbănogii, dă lumină orbilor, înviază morţii şi tămăduieşte orice boală; după cum propovăduiesc aceia, care au încercat cu lucrul aceasta. Fiindcă şi Unul Născut Fiul lui Dumnezeu, văzând chipul Său, pe om, zidirea mâinilor Sale, care pentru neascultare s-a izgonit din rai şi a căzut din toate bunătăţile acelea, s-a robit de diavol şi a căzut în slujirea idolilor şi în toate răutăţile diavolului. Pentru acestea I s-a făcut milă de zidirea Să şi S-a pogorât din cer, S-a făcut om, ca să mântuiască pe om şi cu dumnezeiască Să învăţătură şi cu pildă Să cea bună, ne-a povăţuit pe noi la calea mântuirii. În scurt, zic, S-a răstignit pentru dragostea noastră şi ne-a răscumpărat pe noi cu preacuratul Său sânge, mântuindu-ne din robia diavolului.

Dar ce bine n-a făcut El în lume? A vindecat slăbănogi, surzi, idropicoşi, îndrăciţi şi tot felul de bolnavi şi a înviat morţi, arătând tot felul de bunătăţi oamenilor. Iar când a voit să se înalţe la cer, a dat darul Său Apostolilor Săi şi tuturor care vor crede în El şi vor păzi poruncile Lui, că astfel să facă facerile Sale de bine oamenilor. Tot aşa mi-a dăruit şi mie, smeritul Sau rob, puterea Sa, că, prin numele Sau cel preasfânt şi cu semnul Sfintei şi cinstitei Lui Cruci, să tămăduiesc orice boală. Deci, pentru ce huleşti împotriva lui Iisus Hristos, Izbăvitorul şi Mântuitorul lumii? Se cădea mai ales să crezi în El, ca să câştigi viaţa veşnică şi să-ţi laşi zeii tăi cei deşerţi. Ascultă-mă pe mine, stăpânitorule: de-ţi voieşti binele, crede în Hristos, adevăratul Dumnezeu, şi atunci vei cunoaşte milostivirea Lui, iubirea Lui de oameni şi puterea Lui cu care tămăduieşte pe păcătoşi, nu numai de bolile cele trupeşti, ci şi cele sufleteşti, pentru că voieşte şi doreşte să se mântuiască toţi oamenii". În vremea când zicea mucenicul acestea şi poporul ascultă cuvintele lui cele mântuitoare cu multă dorinţă, tiranul s-a aprins de mânie şi a zis: "O, ce bun izbăvitor al lui Hristos te-ai făcut, osânditule, să-ţi arăt eu ţie acum, că în deşert nădăjduieşti în Hristosul tău". Şi s-a pornit asupra lui ca să-l lovească cu mâinile sale şi, o, minunile Tale, Hristoase, Împărate! Deodată s-au uscat amândouă mâinile stăpânitorului aceluia şi au rămas nelucrătoare. Cu toate acestea, de trei ori blestematul, nu s-a înţelepţit, ci a poruncit ostaşilor să muncească pe mucenic cu tot felul de munci. Deci, acei slujitori sălbatici îl munceau fără de milă cu unghii de fier, cu foc, cu cuţite şi cu alte feluri de pedepse.

Iar Sfântul Talaleu le primea pe toate cu mare bărbăţie şi bucurie, pentru că avea pe Hristos cu dânsul şi îi uşura toate muncile. Deşi era rănit cu nenumărate răni pe tot trupul, deşi era strujit cu unghii de fier şi ars cu foc, cu toate acestea, a stat viteaz şi tare în gând. Apoi, defăimând tot felul de pedepse şi de munci, a zis tiranului: "Să nu socoteşti în mintea ta ca o să mă tem de muncile tale şi de moartea cu care mă înfricoşezi pe mine, pentru că mă voi lupta cu mare îndrăzneală şi mă voi bate în război cu ea. Mai bine îmi este mie să mor în bună credinţă, decât să trăiesc în păgânătate. Dar, dacă tu vei strica pântecele trupului meu, să ştii că comoara sufletului meu nu vei putea s-o iei. Şi, dacă mă vei scoate afară din acest cort sfinţit al trupului meu, nu mă vei lipsi însă de locaşul cel gândit al Împărăţiei cereşti. Eu lăudam mai înainte biruinţele celorlalţi viteji, dar oare acum, când sunt în război, este cu putinţă să lepăd armele Hristosului meu şi să nu biruiesc? Hristos nu da darurile Sale celor fricoşi şi leneşi, nici nu încununează pe cei care dorm; de aceea, arderea focului tău mi se pare jucărie, pentru că mă răcoreşte pe mine, robul Mântuitorului meu. Toate pedepsele tale le iau ca pe o frunză de copac, deoarece gândul meu s-a făcut întocmai ca o piatră; astfel sunt gata să jertfesc trupul meu lui Hristos că pe o oaie şi deci sunt dator să-l jertfesc pentru Dânsul, după cum şi El s-a jertfit pentru mine". Dar, judecătorul socotea în gândul său: "Eu sunt de vină, că-mi zice nişte cuvinte ca acestea din cauza bunătăţii mele; încă nu a ajuns la vârsta de optsprezece ani şi ne vorbeşte nouă mai bine decât un ritor iscusit. Eu socoteam că, muncindu-l, am să-l aduc la scopul meu, dar el nu se teme nicidecum de ele, nici nu se schimbă din gândul său. Poate să-l aduc la scopul meu prin bogăţie? Dar, nici nu se uită la ea. Am căutat să-l înduplec cu cuvinte dulci, dar nici de ele nu se biruieşte. Deci, altfel am să-l momesc.

Am să-l pun într-o barcă şi să-l las singur în mijlocul apei; şi, de va fi om dreptcredincios şi bun, îl va păzi dumnezeiasca pronie; iar de va fi rău, îl va îneca dumnezeiasca osândă. Astfel nu va fi ucis de mâinile mele". Acestea socotindu-le judecătorul în cugetul sau, îndată s-a apucat de lucru. Deci, Sfântul Talaleu a fost pus într-o barcă şi umblă pe ape de colo până colo ca şi cum ar umbla pe pământ uscat, fără să aibă frică de ceva. Apoi, ridicându-şi mâinile la cer, a zis: "Către Tine, Doamne, Cel ce locuieşti în cer, am ridicat ochii mei; de multe ori Te-am rugat pe Tine şi Te-ai milostivit spre mine. Deci, milostiveste-Te şi acum spre mine şi povatuieste-mă la limanul mântuirii ca să nu mă înghită adâncul mării şi astfel să mă păgubesc de mărturisirea Ta. Ci săvârşeşte dorinţa care o am, ca să-mi jertfesc trupul meu Ţie, Hristoase, şi prin răbdarea mea să mă învrednicesc a sta cu îndrăzneală înaintea înfricoşatului Tău divan, că ochii sufletului meu spre Tine nădăjduiesc, Doamne". Şi îndată s-a făcut o minune. Marea s-a domolit, ca şi cum i-ar fi fost milă de sfânt şi cu linişte îl ducea pe el la mal, scoţându-l la cealaltă parte a Mării Egee, fiind îmbrăcat într-o haină albă. Judecătorul, auzind de o minune că aceasta, a rămas uimit şi a poruncit să-l aducă înaintea lui. Deci, ostaşii îndată au alergat şi, ca nişte lupi cumpliţi şi sălbatici, au răpit pe oaia lui Hristos cea fără de răutate şi l-au adus la judecată. Atunci au mers în divan mulţi slujitori de idoli, dar mai ales doctorii care pizmuiau pe sfânt, pentru tămăduirile care le făcea. Aceia murmurau împotriva mucenicului şi îndemnau pe judecător să hotărască moartea lui. Deci, judecătorul i-a zis lui: "Ce zici Talaleu, de toate acestea care se zic împotriva ta?" Iar mucenicul a răspuns: "Dumnezeu, Căruia mă închin şi Îi slujesc, îmi va ajuta, deşi toată lumea îmi va da război; pentru că ştiu, că Dumnezeul meu face vii pe oameni şi după moarte.

De aceea se cade să rabd ticăloşia aceasta, nepunând în mintea mea vreo muncă trupească, că astfel să iau moarte pentru dragostea Hristosului meu". Atunci stăpânitorul, ca să înceteze glasul poporului şi ca să înfricoşeze pe mucenic, a zis către el cu vicleşug: "Fiindcă nici un diavol rău nu te-a înecat în mare, am să-ţi dau acum sfârşit vieţii tale. De aceea, poruncesc că trupul tău să se lege pe o scândură cu patru picioare, şi să se toarne smoala fiartă peste dânsul, de la cap până la picioare; şi astfel să se îngroape în pietre şi să se ardă în foc până ce vei muri". Fericitul Talaleu, auzind aceste cuvinte, a asudat la faţă ca un luptător ostenit şi a început a plânge. Dar tiranul cel fără de ruşine, socotind că s-a înfricoşat, a zis: "Diavolii au fugit de la dânsul şi de aceea se teme de munci; mie însă mi se cade să-mi fie milă de el". Deci, întorcându-se către sfânt, i-a zis: "Talaleu, de te vei închina zeilor, îţi voi da ţie multă bogăţie şi slava şi pe lângă toate acestea vei dobândi milostivirea şi blândeţea zeilor; iar de nu vei voi să mă asculţi pe mine, vei pierde şi acelea şi viaţa ta". Talaleu, viteazul pătimitor al lui Hristos, a răspuns: "Eu râd de numele milostivirii tale şi de darurile tale, pentru că tu cauţi să mă amăgeşti cu dânsele, ca să mă fac păgân din binecredincios; bogăţia o socotesc că pe nişte gunoaie şi nimic nu-mi da câştig mai mult ca jertfă cea curată a trupului meu.

Când eram la începutul muncilor, gândul meu era tare şi nemişcat; însă acum, când sunt la sfârşit şi aştept să biruiesc, nelegiuitule, mă îndemni să mă plec socotelii tale? Eu muncile le-am primit spre bucuria mea; rănile, spre slava mea; primejdiile, spre cununi, iar dezbrăcarea de trupul meu o socotesc că şi cum m-aş dezbrăca de o haină şi cu nădejdea Hristosului meu mă întăresc". Văzând tiranul că în nici un fel nu a putut să înduplece pe Sfântul Talaleu, s-a pornit spre mânie şi şi-a zis în sine: "Multe cuvinte i-am zis şi mare milostivire i-am arătat, dar cu toate acestea n-am putut să-l înduplec; în zadar i s-a făcut lui atâta mulţime de răni, fără de nici un folos s-au ostenit cu dânsul atâţia ostaşi, care îl munceau; el voieşte să se jertfească, el voieşte să moară; deci, ce voi mai vorbi la urechile aceluia care nu mă aude? De aceea să hotărăsc moartea lui". Atunci, îndată a poruncit să-l arunce la patru lei înfricoşaţi, ca să-l sfâşie. Dar Dumnezeul puterilor nu l-a lăsat nici atunci fără de ajutor, ci a îmblânzit acele fiare că pe nişte miei şi, astfel, au stat lângă mucenic, gudurându-se cu cozile şi jucându-se, iar tiranul, rusinindu-se, nu se dumirea şi nu ştia ce să facă. În scurt, a apucat condeiul şi a scris hotărârea morţii lui, adică să i se taie capul. Apoi l-a aruncat jos de mânie şi, sculându-se din divan, a fugit. Astfel s-a săvârşit Talaleu, mult pătimitorul mucenic al lui Hristos, în 20 de zile ale lui mai şi a luat cununa muceniciei. Atunci şi mulţi alţii, văzând bărbăţia, răbdarea şi minunile sfântului mucenic, au crezut şi ei în Domnul nostru Iisus Hristos şi, mărturisind, au murit cu moarte mucenicească pentru Hristos. Între aceştia era şi fericitul dascăl la meşteşugul doctoricesc al Sfântului Talaleu şi un aducător de lemne cu numele Asteri, ostaşul Alexandru, Sterona, Filerghie, Timotei, Teodul, Macarie şi mulţi alţii, cu ale căror rugăciuni să ne învrednicim şi noi împărăţiei cerurilor.a