Acesta era din oraşul Kursk, născut din părinţi binecredincioşi. A intrat în mănăstirea din Sarov la vârsta de 19 ani, iar la 27 de ani a fost hirotonit preot. Vreme de zece ani, a trăit singur în pădure, păzind în amănunt rânduiala Sfântului Pahomie din Egipt, pe care a descoperit-o în setea lui neobosită de a citi cărţile Sfinţilor Părinţi. În pădure, Sfântul Serafim locuia în tovărăşia animalelor sălbatice, care se obişnuiseră să ia hrana din mâna lui. Crunt bătut de tâlhari, a fost găsit fără cunoştinţă în coliba lui din pustnicie. Vindecat de răni a primit rânduiala de viaţă a stâlpnicilor şi a petrecut foarte multe zile şi nopţi, rugându-se în genunchi, pe o piatră, în inima pădurii, îndurând asprimea iernilor.
Mulţi ani a stat zăvorât în chilia lui din mănăstire, fără pat, fără încălzire, având ca rânduială de viaţă rugăciunea Lui Iisus, iar ca citire săptămânală cele patru Evanghelii şi Acatistul Tuturor Sfinţilor. Duminica se împărtăşea cu Sfintele Taine, pe care preotul i le aducea în chilia sa.
În urma unui vis în care a văzut-o pe Maica Domnului, Sfântul Serafim a primit slujirea de părinte duhovnicesc şi a început să primească închinători la chilia sa. El îi primea numindu-i „Bucuria mea” şi-i învăţa, că viaţa creştinească desăvârşită stă în „agonisirea Duhului Sfânt”.
Canonizat în 1903, Sfântul Serafim de Sarov trăieşte în evlavia credincioşilor ca un mare stâlp al sfinţeniei creştine, ca un înger păzitor al creştinătăţii.
