Biserica prăznuieşte cu bucurie ziua a şasea din luna august, pomenirea dumnezeieştii Schimbări la Faţă a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, iar istoria ei este aşa: Hristos vorbea mult cu ucenicii Săi despre moartea şi despre patima Sa, despre junghierea ucenicilor săi, despre răutăţile din viaţa aceasta şi bunătăţile în nădejde. Ca să le adeverească chipul şi să le arate care este slava cu care avea să vină, i-a suit pe un munte înalt şi s-a schimbat la faţă înaintea lor: Faţa Lui a strălucit ca soarele şi hainele au fost albe ca lumina.
Atunci s-a auzit glas din nor zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, în Care am binevoit; pe acesta ascultaţi-L”. Cu Domnul vorbeau Moise şi Ilie, iar din ucenici, martori la minune au fost trei – Petru, care-l iubea foarte mult pe Domnul, Ioan, care era iubit de Domnul şi Iacov, căci putea să bea paharul pe care l-a băut Însuşi Domnul. Apostolii, temându-se mult, au căzut cu feţele la pământ şi când s-au ridicat, la atingerea Domnului, nu au mai văzut pe nimeni. Coborând de pe munte, Domnul le-a poruncit lor să nu spună nimănui despre minune, până ce, după primirea patimilor şi a morţii, El va învia, a treia zi, din mormânt. Cu Schimbarea Lui la Faţă, Hristos a ridicat şi a îmbărbătat inima Apostolilor faţă de sminteala crucii ce urma să fie.
În cântările ei, Biserica mărturiseşte: „În munte Te-ai schimbat la faţă şi, pe cât au cuprins ucenicii Tăi Slava Ta, Hristoase Dumnezeule, au înţeles, că, dacă Te vor vedea răstignit, să cunoască patima Ta cea de bună voie şi lumii să propovăduiască că Tu eşti cu adevărat raza Tatălui”.
