Acesta a trăit pe vremea împăratului Diocleţian şi era robul unei femei de neam mare. El trăia în păcate trupeşti cu stăpâna lui şi era beţiv, dar milostiv şi iubitor de străini. Într-una din zile, stăpâna i-a zis lui Bonifatie: „Du-te în răsărit, unde Sfinţii sunt chinuiţi şi adu-mi moaşte de Sfinţi, ca să le avem spre ajutor şi mântuire sufletească”.
Acesta a plecat însoţit de doisprezece robi, în Tarsul Ciliciei. Acolo a găsit Sfinţi pătimind şi suferind pentru Hristos, le-a sărutat lanţurile şi rănile şi aprinzându-se de râvnă dumnezeiască, s-a dus înaintea ighemonului, mărturisind că este creştin. Prins şi supus la multe şi felurite chinuri, a răbdat cu seninătate, ceea ce a adus la Hristos cincizeci de bărbaţi care au fost şi botezaţi, dar Sfântului i s-a tăiat capul. Aflând robii despre chinurile lui şi că s-a săvârşit pătimind, s-au dus să-i caute moaştele şi găsindu-le, au căzut peste ele, au plâns, le-au sărutat şi şi-au cerut iertare.
Aglaia, stăpâna, prin descoperire îngerească, a aflat totul şi a ieşit în întâmpinarea lui ca să-l primească şi să-l cinstească precum se cuvenea. A fost îngropat la 50 de stadii de Roma, iar mai târziu zidind o biserică măreaţă în numele lui, în mijlocul Romei, l-a mutat în ea şi acolo se făceau în fiecare zi nenumărate tămăduiri.
