Astăzi, 18 mai, vom vorbi despre unii dintre cei mai mari mucenici care au pătimit pentru credinţa creştină, chinuri groaznice. În vremea prigonirii Bisericii lui Dumnezeu, când ostaşii lui Hristos îşi puneau sufletele pentru Domnul lor şi când tot pământul se roşea cu sângele mucenicilor, atunci un tânăr frumos cu numele Petru, tare la trup şi viteaz cu duhul în sfânta credinţă creştinească, a fost prins în Lampsac, cetatea Elespontului, şi adus la Opidim ighemonul, spre cercetare. Deci, ighemonul l-a întrebat: "Creştin eşti?" Petru a răspuns: "Sunt creştin cu adevărat". Ighemonul îi zicea: "Iată, ai înaintea ochilor poruncile nebiruiţilor împăraţi; deci, jertfeşte marii zeiţe Venera". Tânărul răspunse: "Ighemoane, mă minunez, că voieşti a mă îndemna să mă închin unei femei spurcate şi desfrânate, care a făcut atâtea fapte urâte, încât îmi este ruşine a le pomeni. Oare, voi, nu pedepsiţi pe cei ce îndrăznesc să facă astfel de desfrânări, pe care le-a făcut zeiţa voastră? Dacă voi o numiţi desfrânată, apoi cum să mă închin şi să-i aduc jertfa ei, fiind atât de spurcată şi desfrânată. Mie mi se cade să mă închin lui Dumnezeu Cel viu şi adevărat, împăratul tuturor veacurilor, lui Hristos Domnul meu. Lui să-I aduc jertfă de rugăciune, de umilinţă şi de laudă".

Ighemonul, auzind acestea, a poruncit să-l întindă pe roata, să-i muncească trupul cu lemne şi cu fiare şi să-i sfărâme oasele. Robul lui Dumnezeu, cu cât era muncit mai mult, cu atât se arata mai tare şi viteaz în puterea lui Hristos, Care îl întărea. El râdea de nebunia ighemonului şi, ridicându-şi ochii spre cer, zicea: "Mulţumescu-Ţi, Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce mi-ai dat atâta tărie şi răbdare! Învredniceşte-mă încă până la sfârşit să biruiesc puterea vrăjmaşului cel păgân". După aceasta, ighemonul, văzând că cu muncile nu poate să biruiască pe acel viteaz tânăr creştin - pe Sfântul Petru -, a poruncit să-i taie capul cu sabia.

În acea vreme, un oarecare Dionisie, bărbat creştin, a fost prins şi ţinut legat în temniţă. Ighemonul, voind să se ducă din Lampsac în Troada, care se învecina cu Elespontul, i-au adus doi ostaşi cu numele Andrei şi Pavel, cu credinţa creştini şi de neam din Mesopotamia. Pe aceştia i-au prins păgânii şi împreună cu ei a fost adus şi un oarecare Nicomah, care strigă neîncetat şi zicea: "Sunt creştin".
Ighemonul, văzând pe Nicomah mărturisind că este creştin, a întrebat pe Andrei şi pe Pavel: "Voi ce ziceţi că sunteţi?" Ei au răspuns: "Şi noi tot creştini suntem". Ighemonul a zis către Nicomah: "Jerfeste zeilor, după porunca împăratului!" Nicomah răspunse: "Nu ştii ca creştinii nu aduc jertfe idolilor?" Atunci ighemonul a poruncit să-l dezbrace, să-l spânzure la muncire şi să-i chinuiască trupul, strujindu-l cu unghii de fier. Nicomah, fiind muncit astfel, când era aproape de sfârşitul său şi voia să câştige cunună pe care o avea ca şi în mâinile sale, deodată a pierdut-o. Pentru că, schimbându-se din mărturisirea cea bună, s-a lepădat de Hristos şi a strigat, zicând: "Eu niciodată n-am fost creştin; deci, sunt gata a jertfi zeilor". Atunci, îndată a încetat a-l munci şi l-au scos de la muncire. Dar, când ticălosul călcător de lege a adus jertfă idolilor şi s-a închinat lor, îndată a căzut asupra lui diavolul şi l-a trântit la pământ. Astfel se îndrăcea, muşcându-şi limba cu dinţii şi curgându-i spume de sânge, până ce cu greu şi-a lepădat ticălosul sau suflet!

Pe când se întâmplă aceasta, o creştină oarecare, fecioara de 16 ani, cu numele Cristina, a strigăt din popor către cel ce se îndrăcea, zicând: "O, ticălosule şi pierdutule, pentru ce ţi-ai dobândit munca cea veşnică şi nespusă pentru un scurt timp?"
Ighemonul, auzind aceasta, a poruncit să prindă îndată pe acea fecioară şi s-o aducă la el. Apoi a întrebat-o: "Eşti creştină?" Fecioara răspunse: "Sunt creştină şi plâng pentru pierderea acelui om ticălos, care n-a răbdat muncile cele de puţină vreme, că astfel să poată câştiga odihnă cea veşnică". Ighemonul a grăit către dansa: "El, jertfind zeilor, şi-a câştigat acum odihnă, pentru că voi, creştinii, să nu râdeţi de dânsul. De aceea, Atena şi Venera cea mare au voit de l-au răpit de aici; deci, voiesc ca să aduci şi tu jertfa zeilor acestora, ca să nu fii batjocorita cu ruşine şi arsă de vie în foc". Sfânta răspunse: "Dumnezeul meu este mai mare decât tine! De aceea, nu mă tem de îngrozirile tale, pentru că nadajdu-iesc spre Dânsul că mă va apăra şi-mi va da răbdare în toate".
Atunci ighemonul a poruncit s-o dea la doi tineri desfrânaţi, ca s-o batjocorească şi s-o spurce; iar pe Andrei şi pe Pavel a poruncit să-i arunce în temniţă unde era şi Dionisie. Deci, tinerii cei fără de ruşine, luând pe curata şi sfânta fecioară a lui Dumnezeu, au dus-o cu bucurie la locuinţa lor, voind să-şi săvârşească poftă. Dar, când au dus-o în casa lor, îndată s-a stins în trupurile lor focul cel firesc al desfrânării şi au murit mădularele cele de poftă; şi, astfel silindu-se până la miezul nopţii s-o batjocorească, n-au putut. La miezul nopţii s-a arătat lângă fecioara un tânăr prealuminos şi deodată toată casa s-a umplut de o lumină negrăită.
Tinerii, văzând acea lumină, de frică au căzut ca morţi şi, abia venindu-şi în simţiri, s-au plecat la picioarele sfintei şi stăruiau să se roage lui Dumnezeu pentru dânşii, ca să nu-i ajungă vreun rău. Ea, ridicându-i, le-a zis: "Nu vă temeţi! Dar să ştiţi că tânărul pe care l-aţi văzut, este sfântul înger, care a fost trimis de Hristos Dumnezeul meu la mine, spre păzirea fecioriei mele, fiind gata ca îndată să omoare pe toţi, care vor îndrăzni a se atinge de mine". Şi astfel, sfântă fecioară a rămas curată, păzindu-se de Dumnezeu.

A doua zi, tot poporul cetăţii, fiind îndemnat de popii păgâneşti, s-a dus la ighemon şi a cerut să-i dea în mâinile lor pe creştinii cei ţinuţi în temniţă. Ighemonul, scoţând pe cei legaţi, pe Dionisie, Andrei şi Pavel le-a zis: "Vi se cade să aduceţi jertfa marii zeiţe Atena". Sfinţii au răspuns: "Nici pe Atena, nici pe oricare alt diavol cinstit de voi nu-l ştim, nici n-am cinstit vreodată pe alt Dumnezeu, afară de Dumnezeul nostru, Iisus Hristos". Auzind poporul aceste cuvinte ale sfinţilor mucenici, a zis către ighemon: "Să-i dea pe ei în mâinile lor, că hulesc pe zeii lor. Deci, ighemonul a poruncit mai întâi să-i bată pe mucenici şi după aceea să-i dea poporului.
Poporul, legând cu funii de picioare pe sfinţi, i-a târât cu mult zgomot până la cetate, că acolo să-i omoare cu pietre. Pe când îi ucidea pe sfinţii mucenici, Sfântă fecioară Cristina, înştiinţându-se, a alergat la acel loc, strigând, plângând şi căzând peste sfinţii ce se ucideau, zicea: "Să mor şi eu cu voi pe pământ, că împreună să vieţuim în cer". Şi s-a adus la cunoştinţa ighemonului, că fecioara care a fost dată spre batjocură, a fost izbăvita din mâinile desfrânaţilor de un tânăr luminos; deci, scăpând, a căzut pe trupurile creştinilor ce s-au omorât.

Atunci ighemonul a poruncit s-o tragă la o parte şi s-o omoare cu sabia. Astfel, aceşti sfinţi mucenici, luptându-se împreună contra diavolului, a lumii şi a lui Opidim ighemonul, s-au învrednicit a fi biruitori cu ajutorul lui Hristos. Au fost omorâţi atunci: Sfântul Petru cu felurite munci; Sfinţii Dionisie, Andrei şi Pavel, cu pietre; iar Sfânta fecioară Cristina, cu sabia. Acestea s-au făcut în Lampsac, pe vremea împărăţiei lui Deciu.