Cuviosul Nichita era din Bitinia şi a trăit pe vremea luptei împotriva Sfintelor Icoane. Rămânând orfan, a fost crescut în lumea bisericii şi a mănăstirilor îndeletnicindu-se cu nevoinţele pustniceşti şi cu cercetarea Sfintelor Scripturi, în evlavie şi viaţă curată.
Dornic de viaţă îmbunătăţită şi povăţuit de un om al Lui Dumnezeu, Ştefan sihastrul, tânărul Nichita a fost trimis la mănăstirea Midichiei, a neadormiţilor, zidită pe Muntele Olimp. După moartea Cuviosului Nichifor, stareţul, Nichita a luat cârmuirea mănăstirii, sporind în viaţa plăcută Lui Dumnezeu.
Când a început lupta împotriva Sfintelor Icoane, Cuviosul împreună cu alţi egumeni a fost trimis în temniţă şi în surghiun, suferind timp de şase ani pentru credinţa pe care a mărturisit-o la al şaptelea Sinod de la Niceea.
Slăbit de suferinţe şi de bătrâneţe, la sfârşitul prigoanei, fericitul Nichita nu s-a mai întors la mănăstirea sa ci a rămas în linşte, într-un schit la marginea oraşului, de unde luând cununi ale mărturisirii şi nevoinţei pustniceşti, s-a mutat la Domnul la 3 aprilie 824.
