Aceşti Sfinţi au fost din pământul Persiei, pe vremea împărăţiei lui Saporie cel Mare (310 – 379), cel care a ridicat prigoana împotriva creştinilor . În vremea aceea, între oamenii care slujeau la curte erau în taină şi creştini. Dintre Sfinţii pomeniţi erau Achindin, Pigasie şi Anempodist, oameni de frunte şi întăriţi în credinţă. Pârâţi la împărat pentru credinţa în Cel Răstignit şi pentru că pe mulţi îi vatămă cu această învăţătură, au fost prinşi, legaţi şi daţi la chinuri. Bătuţi cu toiege ghimpoase, spânzuraţi şi arşi pe coaste cu făclii aprinse, au fost întinşi pe paturi de fier, arse în foc.
Prin rugăciune, Sfinţii au surpat un idol de seamă al perşilor, fapt pentru care au fost băgaţi apoi în căldări cu smoală şi cu plumb topit în clocot şi aruncaţi în mare. Rămânând nevătămaţi, Sfinţii au adus la credinţă şi pe alţi curteni de seamă, ca Aftonie şi Elpidifor, acesta fiind cel dintâi din sfatul împăratului. Propovăduindu-l pe Hristos, li s-au tăiat capetele, împreună cu alţi şapte mii, în frunte cu mama împăratului.
Achindin, Pigasie şi Anempodist, fiind aruncaţi într-o groapă cu fiare şi rămânând nevătămaţi, au fost închişi într-un cuptor ars în foc şi aşa şi-au luat sfârşitul nevoinţei lor.
