Acesta a fost fiul marelui dregător Isac şi al Teodotei. Pierzându-l pe tatăl său la vârsta de trei ani, a fost crescut de mama sa, la curtea împăratului Constantin Copronim. Din iconomia Lui Dumnezeu, în preajma copilului s-a aflat un temător de Dumnezeu, care l-a învăţat calea dreptei credinţe.
După moartea mamei sale, silit fiind să se căsătorească, a descoperit că şi mireasa avea dorinţa de a trăi în curăţie. Trăind ei ca un frate cu o soră în înfrânare şi rugăciune, au început să împartă săracilor din averea lor. Primind poruncă de la împărat să meargă ca ispravnic împărătesc, în părţile Cizicului, acesta s-a oprit la un loc foarte frumos, în munţi, numit Singriania. Mai târziu, cinstita lui mireasă, luând numele de Irina, a mers la o mănăstire din insula Princhipos, unde s-a călugărit, dăruind multe averi. Teofan s-a dus la locul din munţi, unde făcându-se monah, a zidit o mănăstire, cu aurul ce-i rămăsese.
În acele vremuri, stăpânind împărăteasa Irina, iar Sfântul Tarasie fiind patriarh al Constantinopolului, s-a adunat al VII-lea Sinod de la Niceea, care a învăţat dreapta credinţă a Sfintelor icoane. Aici Sfântul Teofan a rostit cuvinte înţelepte de cinstire.
Luând împărăţia Leon Armeanul, acesta a reluat lupta împotriva icoanelor şi vrând să-l tragă de partea sa pe Teofan, a căutat să-l câştige prin înfricoşări, făgăduinţe şi dese întemniţări. Toate s-au dovedit zadarnice şi atunci l-a trimis în surghiun în insula Samotrachi, dar exilul i-a adus şi despărţirea sufletului de trup că era singur, bătrân şi bolnav. Numai douăzeci şi trei de zile a trăit în insulă şi răposând a mers la Domnul cu pace în ziua de doisprezece, a lunii martie.
