Acesta a trăit în zilele împăratului Eraclie, trăgându-se din cetatea Adrianopole a Paflagoniei. Din fragedă pruncie, a fost plin de râvnă pentru poruncile Evangheliei şi pentru fapte bune, crescând după învăţăturile Bisericii, în deplină înfrânare şi necunoscând altă bucurie decât cugetarea neîncetată a Domnului. Crescând în vârstă şi sporind în înţelepciune, s-a făcut iubit de Dumnezeu şi de oameni şi a fost sfinţit diacon, slujind cu credinţă şi evlavie.
După o vreme a simţit chemarea să vieţuiască în linişte şi în singurătate şi a căutat un loc în care să petreacă astfel. Nu departe de Adrianopole, s-a suit pe un stâlp, dorind ca toate să le aibă, din râvnă pentru Dumnezeu: iarna şi zăduful, ploaia şi zăpada, grindina şi gerul fără niciun acoperiş, simţind o puternică dorinţă să se asemene cu Sfântul Simeon Stâlpnicul. S-a făcut astfel , singur şi de bună voie, mucenic cincizeci şi trei de ani, pătimind pe stâlp cum ar fi fost răstignit pe cruce. Mulţime de norod venea să asculte sfaturi de folos şi să se tămăduiască de boli că, încă din timpul vieţii sale, se făcuse atât de plăcut Lui Dumnezeu, încât tot trupul lui era luminat, ca de o lumină cerească şi multe minuni făcea.
La urmă, căpătând o rană la un picior şi neputându-se sprijini pe el, sta numai pe o parte, sprijinit de stâlp şi aşa a zăcut Sfântul Alipie treisprezece ani, până şi-a dat cinstitul său suflet în mâinile Lui Dumnezeu, iar toată vremea vieţii lui, a fost o sută de ani.
