Părinţii Maicii Domnului, erau drepţi înaintea Lui Dumnezeu şi bogaţi fiind, la toată sărbătoarea luau două părţi din averea lor, o parte o dădeau săracilor, iar pe cealaltă o dădeau Lui Dumnezeu, adică Bisericii. Însoţirea acestor Sfinţi, s-a ţinut multă vreme, prin dumnezeiască voinţă, cu nerodire de prunci, ca să se arate puterea darului Lui Dumnezeu, că, a naşte pântecul cel neroditor şi sterp, este puterea Harului dumnezeiesc.
Deşi aveau 50 de ani, nu deznădăjduiau, aducându-şi aminte de Sfântul patriarh Avraam şi soţia lui, cinstita Sara, care la bătrâneţe a născut fiu pe Isaac, după făgăduinţă. La această vrednicie nu au ajuns, până ce nu au rugat pe Dumnezeu, în amărăciunea sufletului lor, cu mult post şi rugăciune.
Când Ioachim s-a dus cu daruri la Ierusalim, arhiereu fiind Isahar, acesta n-a vrut să-i primească darurile, ocărându-l pentru nerodire. Întristat şi ruşinat, nu s-a întors la casa sa, ci s-a dus în pustie şi s-a rugat Lui Dumnezeu patruzeci de zile, strigând cu lacrimi de amărăciune.
Asemenea şi Ana, în casa şi grădina sa se ruga Lui Dumnezeu şi auzindu-i pe dânşii, Domnul a trimis pe îngerul Său, binevestindu-le naşterea Maicii Domnului, care a fost spre mântuirea a tot neamul omenesc.
