Deprinzâmdu-se de mic cu frica de Dumnezeu, când s-a făcut mai mare, Sfântul Gherasim a îmbrăcat schima monahală şi s-a dus departe, în adâncul pustiului Tebaidei.
Acolo a depus atâta luptă pentru virtute şi s-a apropiat de Dumnezeu, încât i se supuneau şi fiarele sălbatice. Astfel avea alături un leu care îi slujea îndeplinind mai multe slujbe, printre care şi aceea de a duce la păscut şi a-l aduce înapoi pe catârul care îi căra Sfântului apă. Odată, pe când leul dormea, nişte călători au luat catârul şi l-au legat lângă cămilele lor. Spre seară, ucenicul Sfântului Gherasim, văzând că leul vine singur s-a mâhnit, socotind că a mâncat catârul. Atunci Sfântul a poruncit ca leul să îndeplinească şi slujba catârului.
După mai mult timp, negustorii amintiţi s-au întors pe acelaşi drum, aducând cu ei şi catârul. Leul văzându-l şi cunoscându-l l-a apucat de căpăstru şi l-a dus la chilia Sfântului. Văzând aceasta, Sfântul a zis: ,,În deşert am grăit rău despre leu; deci să fie mai departe slobod de slujba pe care o săvârşea şi să se ducă să petreacă după obiceiul său". Atunci leul plecându-şi capul a luat calea către munte, dar o dată pe săptămână venea şi se apropia de Sfânt, plecându-şi capul, ca şi cum i s-ar fi închinat. Când acesta s-a săvârşit din viaţă, leul a venit din nou să-şi primească binecuvântarea, dar negăsindu-l, a scos mai întâi nişte mugete uşoare şi în cele din urmă răcnind cu putere, şi-a dat duhul. Astfel măreşte Dumnezeu pe cei ce-L slăvesc, încât face ca şi fiarele să li se supună celor ce păstrează neîntinat chipul şi asemănarea Sa.
