Sfântul Proroc Zaharia era preot din Legea Veche, la Templul din Ierusalim, pe când împărăţea Cezar August, la Roma, iar în ţara Sfântă, Irod cel Mare, între anul 1 şi anul 14, pe vremea naşterii Domnului Hristos. Zaharia preotul avea femeie pe Elisabeta, una din fiicele lui Aaron, iar Cartea Sfântă mărturiseşte, despre ei, că: „Erau amândoi drepţi înaintea Lui Dumnezeu, umblând fără prihană în toate poruncile şi rânduielile Domnului”. N-aveau însă copii, pentru că „Elisabeta era stearpă şi amândoi erau înaintaţi în zilele lor”. (Luca 1,6 – 7)
Intrând preotul Zaharia în templu să cădească, a văzut pe îngerul Lui Dumnezeu stând de-a dreapta altarului de tămâiere, vestindu-i că Elisabeta va naşte la bătrâneţe un fiu, pe Ioan Înaintemergătorul, prorocire care s-a şi adeverit. După naşterea lui Ioan, în luna a şasea, s-a auzit că Irod, împăratul iudeilor, vrea să ucidă toţi pruncii din Betleem şi din împrejurimi, pentru a-L ucide pe pruncul Iisus. Elisabeta, maica lui Ioan se temea şi ea, pentru viaţa pruncului ei şi s-au ascuns într-o peşteră, de partea cealaltă a Iordanului. Drept aceea, ostaşii, căutând pruncul, nu l-au aflat şi atunci, Irod a poruncit ca în locul copilului să fie înjunghiat tatăl acestuia, preotul Zaharia. Ducându-se ei la templu, l-au înjunghiat „între Templu şi altar”, stropind cu sângele său, altarul Domnului.
Aşa s-a mutat din viaţa aceasta, dreptul Zaharia, iar copilul scăpând de urgie, creştea şi se întărea în Duhul Sfânt, rămânând în pustie, până la ceasul arătării sale, în Israel.
