Cuviosul Părinte era din satul Basarabi şi păstor de vite în satul lui, multă vreme şi-a ascuns sufletul în haină umilă, la vitele satului. Ne este cunoscută o singură întâmplare din vremea aceea: Într-o zi, pe când umbla prin iarba înaltă, în urma vitelor, a strivit din grabă toţi puii golaşi dintr-un cuib de pasăre. S-a simţit aşa de vinovat, în inima lui, ca pentru o mie de morţi şi şi-a pedepsit piciorul cu care greşise, neîncălţându-se trei ani întregi, nici vara, nici iarna, în chip de ispăşire.
Într-un târziu s-a făcut călugăr la schitul ce se afla într-o peşteră, nu departe de satul lui. Aici a dus viaţă ascunsă, în ascultarea de păstor la vitele mănăstirii, petrecând în post, în rugăciune, în priveghere şi în nevoinţe. A murit în peşteră, pe lespedea de piatră pe care dormea totdeauna, în mijlocul vitelor. După moarte, închizându-se cu pietre gura peşterii, aceasta s-a schimbat din chilie în mormânt.
Trecând multă vreme, a venit mare apa Lomului, surpând copacii şi pietrele, şi atunci, au căzut şi pietrele de la gura peşterii, care cuprindea moaştele Sfântului şi multă vreme au stat acolo. De multe ori, la locul acela, juca peste apă o flacără de lumină, oamenii crezând că este o comoară. Vrând Dumnezeu să-l descopere, Sfântul s-a arătat unei copile bolnave de duh necurat, căreia i-a zis: „De mă vor scoate părinţii tăi din apă, eu te voi tămădui” şi i-a arătat locul. Astfel, l-au găsit întreg şi luminat, l-au pus în biserica satului şi din clipa aceea, prin moaştele plăcutului său Dimitrie, Dumnezeu a lucrat nenumărate semne.
Nu se ştie care domn al Ţării Româneşti, a încercat odată să aducă moaştele Sfântului la o biserică din Bucureşti, dar neizbutind, a ridicat cu cheltuiala sa la Basarabi, o preafrumoasă biserică. Când s-a pornit război între ruşi şi turci pentru a pune la adăpost moaştele Sfântului, un creştin din Bucureşti, Hagi Dimitrie, a cerut să le aducă în Ţara Românească. Drept aceea, moaştele Sfântului Dimitrie, întâmpinate cu alai au ajuns în Bucureşti şi au fost aşezate în biserica cea mare a Mitropoliei, unde se află şi astăzi, fiind de mare ajutor şi folos celor care cu credinţă aleargă către dânsul.
