Marele Grigorie, cuvântătorul de Dumnezeu, a trăit pe vremea împărăţiei lui Valens şi Teodosie cel Mare şi s-a născut în cetatea Nazianz din Capadochia, către anul 328. Părinţii lui erau de neam bun: Grigorie şi Nona, care din lipsă de cunoştinţă se închinau idolilor.
După ce s-a născut marele Grigorie, aceştia au renăscut, primind Botezul prin apă şi prin Duh şi tatăl său a ajuns îndrumător adevărat şi arhiereu al cetăţii Nazianz. Grigorie a străbătut toată învăţătura ştiinţei ca nimeni altul, ascultând pe cei mai vestiţi dascăli ai timpului său. Filozofii din Atena au căutat să-l oprească la ei, dar Grigorie s-a întors şi s-a făcut dascăl, lângă tatăl său, care l-a sfinţit fără voia lui, preot.
Când acesta a vrut să-l sfinţească episcop, Sfântul Grigorie a fugit în pustie, lângă Sfântul Vasile, prietenul său, de unde peste o vreme, s-a întors, chemat în ajutor de tatăl său, ajuns la neputinţă. Sfinţit episcop, era un cuvântăror înăscut şi iubea viaţa duhovnicească, poezia creştină şi teologia pe înţelesul oamenilor. Ajuns patriarh al Constantinopolului, Grigorie care iubea liniştea şi gândirea la cele înalte, a părăsit cetatea şi scaunul patriarhal şi s-a aşezat în satul Arianz, unde mai apoi, în linişte, a trecut către Domnul, la 25 ianuarie 389.
TITLURILE ZILEI:
• Sky şi Bella, puii de leu deveniţi atracţii ale Grădinii Zoologice Bucov • Veşti bune pentru românii cu credite. Ce se întâmplă cu dobânzile? • Mister medical în România. Caz de malarie fără călătorii în zone tropicale. Autorităţile, în alertă • Sky şi Bella, puii de leu deveniţi atracţii ale Grădinii Zoologice Bucov • Veşti bune pentru românii cu credite. Ce se întâmplă cu dobânzile? • Mister medical în România. Caz de malarie fără călătorii în zone tropicale. Autorităţile, în alertă
Sfântul Ierarh Grigoriei Teologul arhiepiscopul Constantinopolului
25 ianuarie 2014
- Tags:
- teologia,
- duhovniceasca,
- constantinopolului,
- prietenul,
- preot,
- sfintit,
- botezul,
- dascal,
- patriarh,
- sfantul
Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
Guvernul Bolojan face "victime": 11 comune din Prahova, rămân fără viceprimari!
-
Vara plină de evenimente în Prahova. O săptămână încărcată de poveşti, oameni şi emoţii
-
Lovită pe trecerea de pietoni, o femeie din Ploieşti a murit la spital. Fiul cere ajutor pentru a afla adevărul
-
Ucigaşul cu toporul din Lipăneşti. Tânără de 22 de ani, lovită mortal în plină zi. Agresorul a fost prins la scurt timp!
-
Femeie aproape ucisă în bătaie de un bărbat care fusese pus în libertate cu câteva ore în urmă
-
După ce a îngropat financiar Clubul Sportiv Judeţean, Silviu Crângasu vrea (iar) la CSM Ploiesti
-
Groapă de gunoi cuprinsă de flăcări azi-noapte, în Prahova
-
Barajul Paltinu rămâne intact! Operaţiunea de golire s-a blocat înainte să înceapă! Ce au descoperit inginerii
-
Atac la drumul mare! Mascaţii au descins în Prahova după o tâlhărie ca-n filme
-
DGASPC Prahova face angajări urgente
Anul - ediţia nr. 3791
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 11 iulie 2025
Autentificare
Autentificare