Acest fericit părinte era din pământul Asiei Mici şi avea părinţi credincioşi. La naşterea lui, a făcut Dumnezeu să se arate din cer o dumnezeiască lumină, iar după ce s-a născut pruncul, acesta a stat îndată drept şi s-a închinat spre răsărit. Când a ajuns la vârsta potrivită, l-au dat la un dascăl să-l înveţe Sfintele Scripturi, dar pentru că îi întrecea pe toţi, era lăudat pentru ascuţimea minţii sale. Călăuzit de dragostea pentru Hristos, s-a hotărât să meargă la Ierusalim, să vadă Sfintele locuri. Înconjurându-le pe toate şi închinându-se s-a întors la biserica Sfintei Învieri şi văzându-l cu câtă înţelepciune şi faptă bună este împodobit, arhidiaconul l-a trimis la patriarhul Ierusalimului, care l-a hirotonit preot. Aici a avut de suferit din cauza agarenilor, care au pângărit biserica Sfintei Învieri, au sfărmat crucea cea din turlă, aruncând-o pe pământ şi, cu multe hule, l-au defăimat pe Dumnezeu.
Plecând la Roma a auzit Sfânt glas de sus, care-i arăta să se suie pe muntele din preajma Efesului şi aici s-a nevoit îndurând ispite nenumărate. Săvârşindu-şi rugăciunea de la miezul nopţii, i s-a arătat un stâlp de foc de la pământ până la cer şi a văzut mulţime de îngeri care cântau lin: „Să învie Dumnezeu şi să se risipească vrăjmaşii Lui”. Drept aceea, a zidit biserica Învierii, acolo unde a văzut temelia stâlpului de foc şi de aceea biserica se cheamă Sfânta Înviere. La dreapta bisericii, Sfântul şi-a făcut un stâlp descoperit, s-a suit deasupra lui, hrănindu-se cu buruieni crude şi cu apă, aceasta o dată sau de două ori pe săptămână, stând în gerul iernii sau în arşiţa zilei, având acoperământ de sus pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu.
Săvârşind minuni mari şi învrednicindu-se de darul prorociei, şi-a cunoscut dinainte sfârşitul, iar Sfintele lui moaşte, cinstite cu vrednicie de ucenicii lui au fost aşezate într-un sicriu de preţ, aproape de stâlp, lucrând şi după moarte tot felul de minuni.
