Părintele Ilie Cleopa

De trei secole, paraul Secu îi scăldă intrarea precum Iisus le-a spălat picioarele Apostolilor. Locaşul sfânt a dat credincioşilor un duhovnic, renumit pentru harul său de a mântui sufletele enoriaşilor: Cleopa Ilie.

50 de ani de preoţie, şapte petrecuţi în pustiu. 31 de volume scrise. Suflete mântuite. Şapte mănăstiri gospodărite. Părintele Cleopa este “unul dintre cei mai iscusiţi duhovnici în a doua jumătate a secolului XX”, scrie părintele Ioanichie Bălan în cartea sa despre viaţa arhimandritului.

“Mânca-v-ar Raiul! Eu sunt moşu’ Putregai, moşu’ Putregai, moşu’ Putregai. Nici un bine n-am făcut eu pe faţa Pământului. Dorm mult, mănânc mult, un putregai. N-am nimica bun în mine, numai răutăţi.” Aşa zicea Părintele Cleopa când venea vorba de el, pentru că, spunea tot el, smerenia este cea mai importantă virtute la un călugăr. Viaţa Părintelui Cleopa a fost povestită de ucenicul său, părintele Ioanichie Bălan, în 350 de pagini de carte, cu acelaşi titlu.

Pruncul dăruit Maicii Domnului

Constantin avea două luni când mama să îl trecu de trei ori pe sub icoana Maicii Domnului şi îl dărui Sfintei Fecioare.

17 ani mai târziu se hotărăşte să-şi dedice viaţa lui Hristos şi pleacă la Schitul Sihăstria. Trei zile şi trei nopţi a stat la poarta mănăstirii ca să fie primit. S-a rugat continuu, în timp ce lovea cu un băţ în butucii dimprejur. Nici de mâncare n-a primit. Aşa a dovedit stareţului că are răbdare – condiţie de căpătâi în viaţa de monah. Stana, oile, trăirea în linişte şi singurătate în munţi i-au fost timp de şase ani scoala de călugărie şi teologie. A fost uns în călugărie la 25 de ani şi botezat Cleopa.

În 1941, un incendiu a cuprins chiliile mănăstirii. Monahul, care între timp a fost numit stareţ, reface în cinci ani sfântul locaş. Drept recunoştinţă, Patriarhul României a ridicat schitul la rang de mănăstire şi pe monahul Cleopa la rang de arhimandrit. Mult har era în predicile părintelui. Pe când cinstea pe Maica Domnului, la o întâlnire duhovnicească în Bucureşti, icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a început să se clatine, timp de câteva minute, şi să cânte ca o harpă. Cei prezenţi plângeau şi se închinau. În 1947, fiind an de foamete, Părintele Cleopa a rânduit să se fiarbă tot uleiul din magazie pentru a rezista peste iarnă. Din neglijenţa fratelui ce îl supraveghea, uleiul s-a încins şi a luat foc. Cleopa a ridicat cazanul de pe foc cu mâinile goale şi l-a scos în curte. Şi-a ars mâinile pentru a salva Sihăstria.

Cinci ani în pustiu, de frica securiştilor

Securitatea l-a anchetat cinci zile în 1948. Părintele a spus în timpul slujbei de Sfinţii Constantin şi Elena “să dea Dumnezeu ca şi conducătorii noştri de acum să fie că Sfinţii Împăraţi, ca să-i pomenească Biserica în veac”. Comuniştii i-au considerat vorbele insultă şi l-au dus la Târgu Neamţ. A stat într-un beci în care nu era decât un pat de ciment. Nu a primit apă sau hrana. Când i-au dat pace, părintele s-a retras în munţi, într-un loc numit Piciorul Cucului, şase kilometri mai sus de mănăstire. Şi-a făcut un bordei din lemn şi pământ şi se ruga zi-noapte cerând ajutorul Domnului. Un călugăr îi aducea hrana o dată pe săptămână.

În 1949 a fost trimis de către Mitropolia Moldovei la Mănăstirea Slatina, ca stareţ, pentru a organiza viaţa de obşte. Dar n-a avut Părintele Cleopa decât doi ani de linişte: securiştii au dat năvală în viaţa duhovnicească a mănăstirii. Părintele a fost dus la Fălticeni şi a fost interogat toată noaptea. “Dumneata sabotezi economia naţională şi spui că astăzi este Sfântul Gheorghe, mâine este Vasile şi oamenii pun ţapina jos şi nu mai lucrează”, îi strigau comuniştii la ancheta. Scăpat din mâinile lor se retrage din nou în pustiu, împreună cu ucenicul său, Arsenie Papacioc. S-au adăpostit la o stână părăsita, în munţii Stânişoarei. Straton, un bun creştin, le-a dus timp de doi ani alimente, o dată pe lună. În 1959, comuniştii se hotărăsc să lupte împotriva “propagandei religioase” şi dau un decret prin care peste 4.000 de monahi sunt izgoniţi din mănăstiri. Părintele Cleopa a fugit în pustiu pentru a doua oară.

Timp de doi ani s-a ascuns pe muntele Petru Voda: a copiat cărţile sfinte pe rădăcinile brazilor şi s-a rugat câte 10-15 ore pe zi. Următorii trei ani i-a petrecut cu un alt ucenic al său, părintele Varsanufie, în pădurile Pipirigului. În 1964, bătrânul Cleopa se întoarce la întâia sa dragoste duhovnicească, Mănăstirea Sihăstria. Zece ani mai târziu pleacă în pelerinaj cu alţi călugări la Mormântul Domnului, la Muntele Sinai şi Athos.

Mormântul tămăduitor

În 1998, la 86 de ani, părintele şi-a dat duhul în braţele lui Hristos. Timp de trei zile şi trei nopţi, întreaga mănăstire şi credincioşii s-au rugat pentru odihna sufletului său. Incinta mănăstirii, cerdacurile, drumul spre cimitir şi locurile dimprejur deveniseră neîncăpătoare. “Toţi îşi doreau să se atingă pentru ultima oară de mâna care împărţise atâtea binecuvântări”, povesteşte părintele Ioanichie.

Nimeni nu a aruncat măcar o lopată de pământ pe sicriul Părintelui Cleopa. Credincioşii l-au învelit în ţărâna cu mâinile, până ce groapa a dispărut. Pământul, parte din trupul preotului, tămăduieşte acum bolnavii ce îl folosesc, povesteşte o măicuţă.

Arapi cu furci de foc

Părintele Cleopa refuza să povestească credincioşilor despre întâlnirile sale cu Necuratul de pe vremea când a stat în pustiu. Spunea că nu trebuie ştiute. I-a mărturisit însă părintelui Ioanichie o întâmplare, pe care acesta a consemnat-o în cartea sa despre viaţa duhovnicului. “Odată, pe la miezul nopţii, citeam rugăciunile. Deodată a început un zgomot puternic. Când am deschis uşa, am văzut o roată cât brazii şi nişte arapi împrejurul ei, cu furci de foc. Şi a zis unul: “Acesta-i stareţul Sihăstriei! Băgaţi-l în roată!”. Şi imediat m-am trezit pe roata. Roata se învârtea şi ei aşteptau cu furcile să cad în ele. Strângând cu putere Acatistierul la piept, am strigat: “Daţi-vă la o parte că am acte de la Maica Domnului!”. Atunci n-am mai văzut nimic. M-am trezit în bordei.”

Gospodar priceput

Părintele Cleopa era foarte priceput în gospodărirea unei mănăstiri, de aceea, de-a lungul anilor, Mitropolia l-a mai însărcinat cu orânduirea aşezărilor de la Mănăstirile Putna, Moldoviţa, Rasna, Schiturile Sihla şi Rarău. A scris 31 de volume teologice şi morale. Nimeni nu ieşea din chilia lui fără un cadou: o icoană, o carte, o cruciuliţă, câteva boabe de tămâie, bani pentru cei lipsiţi şi obişnuită binecuvântare. Un copil de 3 ani coboară pe aleea pietruită ce duce la biserică. Este însoţit de bunicul său, Constantin Soldanescu. “Vin de cel puţin 30 de ani la Sihăstria. Tocmai de la Fălticeni. Un preot ca şi Cleopa se naşte o dată la 1.000 de ani. Nu mai e om ca el, nu-l pot uita”, spune şi-şi mângâie nepotul pe creştet.