Pe vremea împărăţiei lui Dometian, aflându-se Sfânta Muceniţă în cetatea lui Marchian, a fost pârâtă la guvernatorul Serghie că este creştină. Aducând-o înaintea lui, a mărturisit că a fost uceniţă a Apostolului Pavel şi botezată de acesta. Bătută cu măciuci de plumb peste tot trupul şi băgată în temniţă, i s-a arătat Apostolul, zicându-i: „Bucură-te şi nu te mâhni că trebuie să mergi legată în cetatea ta, pentru mărturisirea în Hristos”. Peste şapte zile, scoţând-o guvernatorul din temniţă a aruncat-o într-un cuptor încins, dar Sfânta a ieşit nevătămată şi făcând rugăciune, s-a făcut glas mare din cer, cu fulgere şi grindină, care au stins focul şi i-au îngrozit pe chinuitori.
Trimisă în cetatea ei, a fost încurajată de îngerul Domnului care i-a zis: „Îndrăzneşte, fiica Lui Dumnezeu, că trebuie să stai de faţă înaintea guvernatorului Pompian şi eu sunt cu tine”. Aici a fost spânzurată pe un lemn şi strujită fără milă aproape trei ceasuri, dar rupându-i carnea, din ea ieşea miros frumos de mir. Pogorând-o de pe lemn, a dat-o înaintea leilor, dar aceştia se purtau ca nişte mieluşei tineri şi blânzi. Văzând, păgânii că nu o pot birui, au scos-o afară din cetate şi i-au tăiat cinstitul cap, din care a curs lapte în loc de sânge.
Băgând păgânul, Sfântul ei trup şi capul într-un sac de care a legat greutăţi, l-a aruncat în mijlocul mării, dar Îngerul Domnului a rupt sacul şi a scos trupul sfânt. O nobilă, Amia, aflându-l a înfăşurat moaştele cu pânză curată şi cu miresme scumpe, iar ele au tămăduit şi tămăduiesc credincioşi de pretutindeni.