Astăzi, 22 mai, pomenirea Sfântului Vasilisc. Chiar dacă, poate, mulţi au auzit de regale Agripa, puţini ştiu că prin mâna acestuia au trecut mulţi sfinţi mucenici şi chiar apostolic. Printre aceştia şi Sfântul Vasilisc.

În acea vreme ighemonul Agripa a ajuns în cetatea Amasiei, şi, chemând pe cei mai dintâi între cetăţeni, a intrat cu dânşii în capiştea idolească, care se numea Petason şi în altă numită Serapion, aducând jertfă necuraţilor lui zei. A doua zi, şezând la judecată, cerceta pe cei ce erau în legături; astfel a chemat mai întâi pe Vasilisc, fiindcă auzise de dânsul şi voia să-l pună pe el mai întâi înaintea judecăţii sale. Ducându-se în temniţă unul din cei mai mari ai cetăţii, ca să aducă pe Vasilisc la ighemon, nu l-a găsit în legături. Deci, a prins pe păzitorul temniţei şi, legându-l, l-a dus în divan. Ighemonul, schingiuindu-l, îl întrebă: "Cum ai dezlegat pe vrăjmaşul zeilor noştri, nesocotind poruncile împărăteşti?" Iar păzitorul a răspuns: "Sunt două zile astăzi, de când Vasilisc s-a dus cu ostaşii în satul lui". Ighemonul, umplându-se de mânie, a zis: "Capul tău îl voi tăia cu sabia, de nu vei pune înaintea mea pe hulitorul şi ocărâtorul zeilor". Zis-a păzitorul temniţei: "Într-a patra zi îl voi aduce înaintea ta".

Ighemonul a trimis îndată cu păzitorul acela, pe un slujitor al său, om cu obicei sălbatic şi cumplit, împreună cu mulţi ostaşi, şi a zis aceluia: "Acum te voi cunoaşte pe tine dacă eşti adevărat râvnitor către zei, de vei prinde pe acel hulitor şi batjocoritor şi-l vei aduce legat la mine în Cumani, că acolo mă duc". Deci, slujitorul acela, plecând de la ighemon, a gătit nişte încălţăminte de aramă, care avea înăuntru piroane lungi de fier ascuţite şi, luând pe păzitorul temniţei şi pe ostaşi, s-a dus în satul lui Vasilisc, ducând pe un asin lanţuri grele de fier. Şi m-am dus şi eu - zice scriitorul acestei pomeniri, Sfântul Evsignie - urmându-le lor, că voiam să văd pătimirea şi sfârşitul Sfântului Vasilisc. Ajungând ei la satul acela, au prins pe mucenic tocmai când ieşea din casă şi se îndrepta spre cetatea Amasiei, la legăturile lui. Deci, l-au legat cu două lanţuri, un lanţ de fier i-au pus pe grumaz şi l-au încălţat cu încălţămintele cele de aramă, care aveau piroane. Acele piroane au străbătut picioarele Sfântului până la oase, curgând sânge din răni şi, bătând tare pe mucenicul lui Hristos, îl duceau spre cetatea Cumani. Pe el îi petrecea plângând, maică să, fraţii şi rudeniile lui; iar maică să zicea către el: "Fiul meu preadulce, Hristos, pe Care L-ai iubit, Acela să-ţi fie ţie de ajutor în această nevoinţă mucenicească; viaţa ta aici nu ţi-a fost lungă, dar va fi veşnică în veacul cel viitor; acum suferi munci amare, dar vei câştiga slăvita cununa de la Hristos Dumnezeu. Oamenii cei răi te muncesc pe pământ, dar îngerii păcii te vor primi în cer. Ca pe un tâlhar te judecă acum pe tine, dar tâlharul care s-a răstignit cu Hristos te va primi în Rai; împăraţii cei stricăcioşi şi muritori te ucid prin muncile lor, dar, Dumnezeu Cel veşnic te va învia şi te va număra cu ostile îngereşti. Fiul meu cel dulce, în calea aceasta a Domnului în care alergi, adu-ţi aminte şi de noi!"

Maică lui, zicând acestea, s-a întors acasă, rugându-se Domnului pentru fiul său, ca să-l întărească în munci. Sfântul, uitându-se înapoi, a văzut că veneau după dansul cei trei fraţi ai săi, rudeniile şi mulţi din popor, plângând şi tânguindu-se; iar el îi rugă să se întoarcă la locurile lor, zicând: "Nu plângeţi pentru mine ci, mai ales, rugaţi-vă Domnului, ca să-mi dea putere să biruiesc ispita diavolului şi să ruşinez pe slujitorii lui". După aceea i-a sărutat pe fiecare şi îi îndemna să se întoarcă, zicându-le: "Iarăşi ne vom vedea unul cu altul în ziua învierii şi în viaţa cea veşnică". Dar ei nu voiau să se întoarcă ci, plângând, urmau Sfântului. Atunci Sfântul Vasilisc le-a zis din nou: "Ce faceţi? Nu mai plângeţi pentru mine şi nu-mi mai tulburaţi inima mea! O, de s-ar fi dat mie ca să mor de multe ori pentru Domnul nostru Iisus Hristos! Rogu-vă pe voi, întoarceţi-vă şi vă rugaţi lui Dumnezeu pentru mine". Nevrând ei să se întoarcă, le-a zis trimisul ighemonului: "Mă jur pe sănătatea împăraţilor mei, că de nu vă veţi întoarce, pe toţi vă leg şi vă duc la ighemon". Dar ei n-au voit să înţeleagă. Deci, a început mai marele ostaşilor a-i bate şi numai aşa, abia a putut să-i izgonească înapoi. În această călătorie, Sfântul purta cu bărbăţie greutatea lanţurilor de fier şi cu vitejie rabda durerea picioarelor pătrunse cu multe piroane ascuţite, care erau în încălţămintea de aramă; iar calea pe unde mergea, se roşea cu sângele lui. Deci, Sfântul cânta, zicând: De s-ar aduna asupra mea tabără, nu se va înfricoşa inima mea, Hristoase, Dumnezeul meu, că Tu eşti cu mine. Şi multe alte grăia către Domnul în cântarea şi în rugăciunea sa. Trimisul ighemonului şi cei împreună cu el, văzând pe mucenic umblând bine, se mirau, nepricepând că Domnul era cu el şi îi uşura durerile. Ajungând în satul care se numea Dacozaria, trimisul ighemonului şi ostaşii au voit să se odihnească, fiindcă era zăduf şi ceasul la amiazăzi.

Stăpâna acelui sat, cu numele Troiana, fiind văduvă şi, văzând că a venit slujbaşul ighemonului cu ostaşii i-a rugat să intre în casa ei să mănânce pâine; iar ei erau patruzeci de bărbaţi. Intrând, ei s-au aşezat la masă să mănânce şi să bea, veselindu-se, iar pe Sfântul Mucenic Vasilisc, având mâinile legate înapoi, l-au legat de un stejar uscat care era înaintea porţilor. Şi s-au adunat la dânsul mulţime de popor, bărbaţi, femei şi copii şi, văzând pe Sfântul legat cu lanţuri grele şi ţinut în zăduf cu sângele curgând din picioare, se umileau şi le era milă de el. El se ruga lui Dumnezeu, zicând: "Doamne, cercetează-mă pe mine, precum ai cercetat pe Iosif în temniţă, pe Ieremia în noroi, pe Daniil în groapa leilor şi pe cei trei tineri în cuptorul haldeilor; precum ai arătat bunătatea Ta Susanei, cea năpăstuita de bătrânii cei mincinoşi, Cel ce ai scos pe Petru din temniţă şi pe Tecla ai apărat-o în privelişte, tot aşa şi spre mine nevrednicul şi smeritul robul Tău întinde mila Ta şi arata minunile Tale, pentru slavă PreaSfântului Tău nume". Pe când Sfântul se ruga astfel, deodată s-a cutremurat pământul şi un glas de sus s-a auzit: "Nu te teme, că sunt cu tine!" Şi îndată încălţămintea de aramă din picioarele lui s-a topit ca ceară de faţa focului, lanţurile au căzut de pe dânsul şi stejarul cel uscat a înverzit, odrăslind ramuri cu multe frunze şi făcând umbră mare deasupra Sfântului. Iar acolo unde stăteau picioarele Sfântului şi se roşise pământul de sângele lui, a izvorât un izvor de apă. Sfântul Vasilisc, văzând acestea, a început a mulţumi lui Dumnezeu, zicând: "Doamne Iisuse Hristoase, Cuvântule cel mai înainte de veci şi Fiul Tatălui celui neajuns şi nesupus, Cel ce ai binevoit a Te pogorî pe pământ şi a Te face om ca să ne răscumperi de la vechiul muncitor diavol şi să ne izbăveşti de toate lucrurile lui cele rele; Cel ce ne-ai înălţat pe noi, iar pe acela l-ai smerit, l-ai călcat şi l-ai osândit în adânc, iar pe noi ne-ai înviat, cu ce buze Te voi preamări pe Tine, cu ce limbă mă voi mărturisi Ţie şi cu ce glas voi cânta, vestind măririle Tale, care le-ai arătat acum spre mine robul Tău, precum ai arătat şi pe sfinţii Tăi Eutropie şi Cleonic, când eram bătuţi înaintea ighemonului Asclipiodot? Şi acum, Doamne, cine sunt eu nevrednicul, că ai atâta milă de mine încât pământul, văzându-Te pe Tine, s-a cutremurat, iar trimisul ighemo-nului şi ostaşii au fugit din casa aceea de frica cutremurului?"

Deci, văzând minunile cele ce se făcuseră, nu pricepeau ce se întâmplase; unii ziceau că este nălucire, alţii socoteau că este vraja, iar poporul ce stătea împrejurul lui, se minuna cu spaimă şi preamărea puterea lui Hristos Dumnezeu. De atunci mulţi au crezut în Hristos şi ziceau: "Iată, acesta este omul lui Dumnezeu, trimis de Dânsul aici ca să sfinţească locul nostru!" Deci, au dus la dânsul pe un slăbănog, zăcând pe pat, de care, atingându-se mucenicul lui Hristos, îndată s-a făcut sănătos şi, luându-şi patul său, s-a dus la casa sa, slăvind pe Dumnezeu. A adus la Sfântul şi leproşi, iar Sfântul şi pe aceia i-a tămăduit prin atingere. Pe cei bolnavi de friguri şi de alte boli şi pe cei ce pătimeau de duhuri necurate i-a tămăduit prin cuvânt. Deci, slăvind pe adevăratul Dumnezeu, au crezut în El. Pentru toate acestea s-a făcut mare bucurie poporului din acel sat, încât stăpâna satului Troiana, cu fiul său, Troian, au crezut în Hristos şi au cerut Sfântul Botez.

Iar eu, păcătosul Evsignie, văzând cele ce se făceau, mă bucuram foarte mult intru Domnul. În acea zi, spre seară, o cireadă de boi şi alte dobitoace venind în sat de la păşune pe drumul acela lângă care stătea Sfântul mucenic, preamărind măririle lui Dumnezeu şi, ajungând în dreptul mucenicului lui Hristos, Vasilisc, au căzut înaintea lui în genunchi şi s-au plecat dreptului aceluia, lăudând pe Dumnezeu cu ale lor glasuri. Atunci trimisul ighemonului şi ostaşii s-au căit de răutăţile ce făcuseră Sfântului, pentru că i-a cuprins şi pe dânşii spaima, văzând minunile cele preaslăvite. A doua zi, trimisul ighemonului, sculându-se, a zis către mucenic cu cuvinte blânde: "Vasilisc, de voieşti să plecăm de aici, că nu cumva pentru tine să ne primejduim de la ighemon". Sfântul a zis: "Să mergem, pentru că voiesc să mor pentru Domnul meu!" Ieşind ei din sat, tot poporul împreună cu Troiana, stăpâna satului, au petrecut pe sfânt, iar mucenicul lui Hristos i-a rugat să se întoarcă la casele lor. Unii s-au întors, iar alţii au venit după el. Când au ajuns la un pod mare ce era peste râul Ireos, s-a cutre-murat podul de venirea lui Hristos, căci Hristos, Domnul nostru, mergea nevăzut cu robul Sau, precum mi-a spus singur Sfântul Mucenic Vasilisc mai pe urmă mie nevrednicului, Evsignie. Deci, cutremurându-se podul, Sfântul a stat şi, înălţând lauda lui Dumnezeu, a rugat pe popor să se întoarcă înapoi, dar abia i-a înduplecat de s-au întors. Atunci Sfântul, mergând pe la toate locurile cele mai înalte şi alese, îşi plecă genunchii şi se ruga lui Dumnezeu, zicând: În tot locul stăpânirii lui, binecuvântează suflete al meu pe Domnul. Ajungând la un sat care se numea Saon, ostaşii cu trimisul ighemonului au şezut să mănânce, îndemnând şi pe sfânt să mănânce şi el pâine. Dar el nu voia, zicând: Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi; pentru că mă hrăneşte pe mine Stăpânul meu, Iisus Hristos". Însă ei iarăşi i-au zis: "Mănâncă, omule, ca să nu mori de foame pentru că noi vom fi în primejdie pentru tine, dacă nu te vom duce viu la ighemon; iată, este a treia zi de când n-ai gustat nimic". Dar Sfântul le-a răspuns: "Eu sunt sătul de hrana cea muritoare şi nu voiesc să o primesc; pe voi vă hrăneşte pâinea cea pământească, iar pe mine, cuvântul lui Dumnezeu cel ceresc; pe voi vă veseleşte vinul, iar pe mine, darul Sfântului Duh; pe voi va sătura carnea, iar pe mine mă satura postul; pe voi vă întăreşte puterea cea trupească, iar pe mine, Crucea lui Hristos; pe voi vă îmbogăţeşte aurul, iar pe mine, dragostea lui Iisus Hristos; pe voi vă împodobesc hainele, iar pe mine, fapta cea bună; voi vă veseliţi în râs, iar eu mă mângâi cu darul intru rugăciune; voi iubiţi pe împăratul vostru cel vremelnic, muritor şi stricăcios şi doriţi să-l înveseliţi şi să-i păziţi legea lui, iar eu iubesc pe Dumnezeul cel ceresc, Împăratul meu. Legile Lui le sărut şi voiesc să mă satur de vederea fetei Lui! Voi aşteptaţi cinste pe pământ, iar eu la cer; voi căutaţi slava de la oameni, iar eu nădăjduiesc să câştig slava întru învierea drepţilor la înfricoşată Judecată, unde va zice Stăpânul meu: Veniţi binecuvântaţii Părintelui meu, de moşteniţi împărăţia cea gătită vouă de la întemeierea lumii!

Sfântul, zicând acestea, trimisul ighemonului a poruncit să pună şaua pe dobitoace, iar mucenicului i-a poruncit să încalece pe un asin, zicându-i: "De trei zile mergi flămând; acum încaleca măcar pe acest dobitoc ca să nu slăbeşti cu totul". Dar Sfântul n-a voit să încalece, ci a zis: "Domnul meu Iisus Hristos, mă întăreşte pe mine şi toată odihna şi înlesnirea mi-o dă mie Duhul Sfânt". Astfel au plecat pe drum. Spre seară, ajungând la un sat, ostaşii au stat ca să se odihnească şi să mănânce ceva. Trimisul ighemonului a rugat pe fericitul Vasilisc să guste din bucate, dar el n-a voit şi astfel a petrecut toată noaptea cântând şi rugându-se lui Dumnezeu; iar împreună cu el erau sfinţii îngeri, care cântau cu plăcutul lui Hristos. Făcându-se ziua, au plecat la drum şi au ajuns în cetatea Cumani în ceasul al patrulea din zi. Apropiindu-se de cetate, au auzit de la mulţi - zice scriitorul - cum ighemonul munceşte pe cei ce nu voiesc să se închine idolilor.

Dar Domnul, arătându-se Sfântului Vasilisc, i-a zis: "Indraz-neste, nu te teme de îngrozirile celor fărădelege, că Eu sunt cu tine". Ostaşii, intrând în cetate, întrebau unde este ighemonul, şi au aflat că este în capiştea lui Apolon, unde aduce jertfă idolilor împreună cu poporul. Deci, ducându-se trimisul ighemonului la dânsul i-a spus că au adus pe Vasilisc. Atunci ighemonul s-a bucurat foarte mult; iar cel ce a adus pe sfânt a spus ighemonului de minunile ce le făcuse pe drum, dar el nu credea, ci zicea: "Acelea sunt vrăji creştineşti". Deci, a poruncit ca pe Sfântul Vasilisc să-l aducă la dânsul în capiştea lui Apolon, vrând să-l silească a jertfi zeilor. Alergând, ostaşii ighemonului au început a bate pe mucenic peste grumaji, zicându-i: "Intra în capişte la ighemon şi închină-te zeilor, de voieşti să fii viu". Dar, ostaşii ce veniseră pe drum cu dânsul, au început a spune ostaşilor ighemonului minunile ce le făcuse şi pe care singuri le văzuseră, zicând: "Cu adevărat am văzut semne minunate şi puteri ale lui Dumnezeu, nu că nălucire, nici cu vrăji, ci făcându-se în faţa tuturor!" Şi, întorcându-se către sfânt, i-au zis: "Vasilisc, iartă-ne pe noi de relele cele ce ţi-am făcut în neştiinţa noastră şi te roagă Dumnezeului tău pentru noi!" Grăind ei acestea, au venit alţi ostaşi de la ighemon şi, lovind pe mucenic, l-au dus în capişte. Sfântul Vasilisc a intrat acolo, veselindu-se intru Domnul Dumnezeul său şi având faţa luminoasă. Văzându-l ighemonul, i-a zis: "Tu eşti Vasilisc?"

El a răspuns: "Eu sunt". Zis-a ighemonul: "Ce zici, vei jertfi zeilor?" Răspuns-a Sfântul: "Cine ţi-a spus ţie că eu nu aduc jertfe lui Dumnezeu? Eu în tot ceasul săvârşesc jertfe de laudă Dumnezeului meu!" Ighemonul, neînţelegând acel cuvânt, s-a bucurat şi a zis: "Zeii se vor bucura de aceasta; deci, jertfeşte, iubitule, oricărui zeu voieşti, din toţi zeii noştri". Apropiindu-se Sfântul Vasilisc de un idol, a întrebat pe cei ce erau de faţă: "Cum se numeşte acest zeu al vostru?" Zis-au lui: "Apolon". Răspuns-a Sfântul: "Bine aţi zis că Apolon se numeşte, pentru că Apolon se tâlcuieşte "pierzător"; şi cu adevărat, deoarece trage la pierzare pe toţi cei ce cred în el şi i se închină lui că unui Dumnezeu, pe când el nu este Dumnezeu". Zis-a ighemonul către sfânt: "Dar cum este numele Dumnezeului căruia tu voieşti să-i aduci jertfă? Zis-a Sfântul: "Dumnezeul meu este negrăit, neajuns, nevăzut şi neştiut". Ighemonul a zis: "Ce, nu are nume Dumnezeul tău?" Grăit-a Sfântul: "Numele Dumnezeului meu este scris în sfintele cărţi şi, de voieşti să asculţi, îţi voi spune". Zis-a ighemonul: "Spune, nu te teme". Grăit-a mucenicul: "Dumnezeul meu se numeşte Tatăl Atotţiitorul, Domnul Savaot, Împărat al tuturor, Mântuitor, Milostiv, Milosârd, îndelung răbdător. Aceluia îi jertfesc cu jertfă de laudă".

Atunci ighemonul a zis: "Adu-i jertfă oricărui Dumnezeu voieşti, numai adu-i; deoarece nu te-am chemat ca să filosofezi, ci ca să jertfeşti". Atunci Sfântul a zis către ighemon: "Ia aminte la jertfa mea". Deci, ridicându-şi mâinile spre cer, a început a se ruga, zicând: "Dumnezeule cel veşnic, Făcătorule al cerului şi al pământului, Cel ce asculţi pe cei ce-Ţi slujesc Ţie cu adevărat; ascultă-mă şi pe mine acum, robul Tău, şi sfărâma în ceasul acesta pe acest idol surd, orb şi mut ca să vadă păgânii cei necuraţi ce fel de dumnezei cinstesc, să se ruşineze şi să cunoască toţi că Tu eşti Unul adevăratul Dumnezeul cel Atotputernic". Sfântul rugându-se astfel, îndată s-a cutremurat pământul şi capiştea, încât idolul, căzând jos la pământ, s-a sfărâmat în mii de bucăţi. Ighemonul şi poporul cel ce era la capişte, văzând acestea, au fugit afară de frică, rămânând înăuntru numai Sfântul Vasilisc singur, cântând şi zicând: "Să învie Dumnezeu şi să risipească vrăjmaşii Lui. Să fugă de la faţa Lui cei ce-L urăsc. Să se stingă precum se stinge fumul, cum se topeşte ceară de faţa focului, aşa să piară toţi idolii de la fata adevăratului nostru Dumnezeu". După un ceas, ighemonul a poruncit să scoată pe sfânt din capişte şi, scrâşnind din dinţi, i-a zis: "Vrăjmaş al zeilor noştri, pentru ce ai făgăduit una şi ai făcut altă? Te-ai făgăduit să aduci jertfă lui Dumnezeu; iar cu vrăjile tale ai făcut de a căzut şi s-a sfărâmat Apolon, zeul nostru". Grăit-a Sfântul: "Cel ce a sfărâmat zeul vostru, Acela va arde şi capiştea lui. Pe când Sfântul zicea acestea, deodată a căzut foc din cer peste capiştea lui Apolon şi a ars-o până în temelie. Ighemonul şi tot poporul, tremurând de frică, au fugit departe. Apoi, chemând pe sfânt, i-a zis: "O, cât de mari sunt farmecele tale, încât ai sfărâmat şi pe zeul nostru Apolon şi ai ars capiştea lui".

Zis-a Sfântul: "Dacă dumnezeul tău este Dumnezeu adevărat, precum zici, să se răzbune asupra mea pentru sine". Ighemonul a zis: "Zeii noştri sunt buni şi nu fac nici un rău potrivnicilor lor". Grăit-a Sfântul: "O, ce orbire omenească, cum pot dracii să fie buni sau ce bine pot să facă ei, fiind rai? Deoarece pe voi, iubiţii lor închinători, vă vor afunda în iad cu dânşii". Ighemonul a zis: Vrăjitor ticălos, jertfeşte zeilor, ca să nu te dau la moartea cea mai amară". Răspuns-a Sfântul către ighemon: "Fiară de dumbravă, câine lingător de sânge, stricatule Agripa, chip al dracilor, asemănare a diavolului şi muncitorule fără de lege; pentru ce mă ţii pe mine mai mult? Pentru că mă sârguiesc, ca să-mi săvârşesc alergarea mea!" Ighemonul, mâniindu-se foarte mult, a poruncit ca să-l taie cu sabia. Luându-l ostaşii, l-au dus afară din cetate ca să-l taie la locul ce se numea Dioscorie, venind în urma Sfântului popor mult. Ighemonul a poruncit ca, după tăiere, să-i arunce trupul în râu. Pe când i se tăia capul mucenicului lui Hristos, am văzut noi - zice Sfântul Evsignie -, cărora ne era dat a vedea o taină că aceasta, o mulţime de sfinţi îngeri au venit şi, luând sufletul Sfântului, l-au înălţat spre cer. Iar Domnul nostru Iisus Hristos S-a văzut stând la cer şi zicând: "Vino, Vasilisc, sluga Mea cea bună şi credincioasă, intra în cerească împărăţie, în ceaţă drepţilor unde sunt robii Mei, care au fost în chinuri pentru Mine". Iar noi, cei ce am văzut şi am auzit toate acestea, am căzut cu faţa la pământ şi ne-am închinat Domnului, mulţumindu-I că ne-a învrednicit de o vedenie că aceea. Iar călăul Prisc, luând trupul mucenicului, îl trăgea spre râu.

Deci, apropiindu-ne de el, l-am rugat să stea puţin, până ce se va risipi poporul şi i-am dat în taina treizeci de galbeni; iar el ne-a lăsat nouă trupul mucenicului şi capul, zicând: "Păziţi-vă să nu ştie cineva şi să spună ighemonului, că va fi primejdie şi mie şi vouă". Luând noi trupul mucenicului, l-am ascuns şi l-am dus noaptea pe un câmp arăt şi l-am îngropat acolo, semănând pe dânsul nişte seminţe, care au răsărit chiar în acea noapte; adică, într-o zi au crescut, iar în altă zi au înflorit şi au adus rod. Dar, pe când săpăm mormântul mucenicului, au însetat oarecare bărbaţi dintre noi, şi am chemat pe Domnul cu rugăciunile Sfântului Vasilisc şi îndată, aproape de mormânt, a izvorât un izvor de apă vie, din care bând, am preamărit pe Dumnezeu. Izvorul acela este şi acum, iar bolnavii care beau din apa aceea se tămăduiesc de neputinţele lor.

După această a năpădit un duh necurat asupra ighemonului Agripa, încât cauta trupul mucenicului, zicând: "De m-aş atinge de trupul lui Vasilisc, m-aş izbăvi de primejdie". Nimeni însă nu îndrăznea să spună că mucenicul este îngropat în pământ. Dar oarecare i-a zis: "Ai poruncit ca trupul să se arunce în râu şi cum îl cauţi acum?" Agripa, ducându-se la locul unde a fost tăiat mucenicul lui Hristos, a găsit puţin sânge de al lui şi, adunându-l cu ţarina pământului, l-a legat în brâul său şi şi-a încins trupul şi îndată s-a eliberat de duhul cel necurat. Astfel, a crezut şi el în Domnul nostru Iisus Hristos. Iar după o vreme, un cetăţean din Comani cu numele Marin, bărbat dreptcredincios, a zidit o biserică în numele Sfântului Mucenic Vasilisc şi, scoţând sfintele lui moaşte din pământ, le-a adus în ea. Şi se dau la toate bolile multe tămăduiri prin minune de la moaştele Sfântului, cu rugăciunile lui şi cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, se cuvine cinstea şi slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.