Duminică, 15 septembrie 2019 - 7:23:34
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Cabinet stomatologic Ploiesti, Dentist Ploiesti - Stomatologie

Cursuri de zbor gratuite, pentru tineri. Aeroclubul României dă startul înscrierilor pentru o nouă generaţie de piloţi


29 decembrie 2016

Aeroclubul României dă startul înscrierilor pentru o nouă generaţie de piloţi, din 9 ianuarie 2017. Adolescenţii cu vârste cuprinse între 16 şi 23 de ani care vor să devină piloţi, paraşutişti sau chiar instructori de zbor pot pune bazele viitoarei cariere încă din liceu sau facultate, urmând cursurile organizate de către Aeroclubul României. Înscrierile la cursurile gratuite – teoretice şi practice, pe care instituţia le organizează în vederea obţinerii licenţelor la discipline ale aviaţiei sportive, încep din data de 9 ianuarie 2017, până pe 3 februarie 2017.

După înscriere şi după obţinerea certificatului medical cu specific aeronautic, cei înscrişi pentru cursuri de zbor vor avea de parcurs două module – unul teoretic şi unul practic, de zbor. Cel teoretic va avea loc în perioada 6 februarie – 9 aprilie 2017, la sfărşit de săptămână, în funcţie de disponibilitatea lectorilor şi a cursanţilor şi va fi finalizat cu un examen de absolvire care va constitui şi criteriu de selecţie pentru trecerea în al doilea modul, cel de pregătire practică.

Unde se ţin cursuri de zbor

  • Cursurile de pilotaj de avion se pot urma la Aerocluburile Arad, Braşov, Bucureşti, Caransebeş, Cluj, Ploieşti şi Sibiu.
  • Cursurile de paraşutism se pot urma la: Arad, Baia Mare (Secţia Baia Mare şi Secţia Satu Mare), Braşov, Bucureşti, Cluj, Craiova, Deva, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Sibiu, Suceava, Târgu Mureş.
  • Cursurile de planorism se pot urma la: Baia Mare (ambele secţii), Braşov, Bucureşti, Cluj, Craiova, Deva, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Suceava, Târgu Mureş.

„Activitatea de aviaţie sportivă îţi oferă o educaţie. Ca sportiv în cadrul Aeroclubului, ai ocazia de a cunoaşte şi de a te pregăti într-un domeniu foarte dezvoltat tehnologic, îţi dezvolţi modul de gândire, îţi creezi o viaţă organizată. Pe lângă toate acestea, ai oportunitatea de a obţine o licenţă care costă mii de euro. Iar cei care doresc, pot face o carieră, pot dezvolta o meserie din asta fie în continuare, în cadrul Aeroclubului României, fie în Aviaţia Civilă”, declară George ROTARU, Directorul General al Aeroclubului României.

Mai multe informaţii, inclusiv referitoare la locaţiile unde se efectuează înscrierile pentru a urma cursuri de zbor, vor putea fi găsite la Aerocluburile Teritoriale, pe site-ul Aeroclubului României, www.aeroclubulromaniei.ro şi la www.facebook.com/Aeroclubul.Romaniei.

Pentru Aeroclubul Teritorial „Aurel Vlaicu” Bucureşti – Aerodrom Clinceni, înscrierile se vor face la Sediul Central al Aeroclubului României din bld. Lascăr Catargiu 54, după următorul program: L-J 8.00-16.30, V 8.00-14.00, S-D 10.00-14.00.

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating  rating  rating  rating  rating
(527 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate



Servicii medicale de calitate la standarde europene

Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook


servicii complete deratizare,dezinsectie,dezinfectie


































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 14 septembrie 2019
Autentificare
stiriactuale.ro