O jumătate de milion de metri cubi de zăpadă au fost stocaţi la Soci în vederea Jocurilor Olimpice de iarnă, care vor avea loc între 7 şi 23 februarie 2014 în această staţiune balneară din sudul Rusiei, a anunţat luni vicepremierul rus Dmitri Kozak.
“Rezerva de zăpadă atinge în prezent 500.000 m cubi”, a i-a spus Kozak noului preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), germanul Thomas Back, aflat în vizită la Soci, alături de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, conform presei ruse.
Stocarea de zăpadă la Roza Hutor, staţiune care va găzdui probele olimpice de schi alpin şi snowboard, răspunde exigenţelor CIO şi ale federaţiilor internaţionale de sporturi de iarnă. Astfel, şapte rezerve de zăpadă au fost special amenajate în acest scop.
Înconjurată de munţii Caucaz, Soci este o staţiune balneară la ţărmul Mării Negre, reputată în Rusia pentru climatul său blând. Însă anul acesta, primele ninsori s-au produs la începutul lunii septembrie, în timp ce, în mod normal, primii fulgi cad abia către sfârşitul lunii octombrie.
În cursul acestei vizite la Soci, împreună cu Thomas Bach, ales în luna septembrie la conducerea CIO, succedându-i belgianului Jacques Rogge, Vladimir Putin a inaugurat o nouă gardă, o construcţie impresionată, din sticlă, ridicată în faţa Parcursului Olimpic.
Putin, care a făcut din aceste Jocuri o prioritate, şi-a exprimat speranţa că Rusia îi va surprinde nu doar pe participanţii la competiţie, ci şi pe vizitatorii care vor veni la Soci în luna februarie, pentru cel mai mare eveniment găzduit de această ţară după prăbuşirea URSS, în 1991.
“Îi felicit pe toţi locuitorii din Soci şi vreau să vă mulţumesc, încă o dată, pentru această muncă minunată”, a declarat Vladimir Putin într-o alocuţiune în faţa noii gări.