Vineri, 8 noiembrie 2024 - 11:12:28
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Victor Piţurcă: Andorra poate pune probleme echipei naţionale


11 septembrie 2012


victor-piturcaSelecţionerul Victor Piţurcă a declarat luni că Andorra, adversara României în meciul de marţi din cadrul preliminariilor CM 2014, poate pune probleme echipei naţionale, având în vedere jocul agresiv practicat în partidă cu Ungaria de vineri.


"Îmi doresc cele trei puncte şi nimic mai mult. Sper să fie şi spectacol în meciul cu Andorra, dar în principal mă interesează rezultatul. Dacă se va termina 3-0 sau 4-0 au atât mai bine, dacă e 1-0 e acelaşi lucru pentru mine. Dar cu o echipă care se apără uneori în afara cadrului legal, cum a făcut Andorra în meciul cu Ungaria, poţi să ai probleme. Am văzut acel meci şi chiar dacă s-a terminat 5-0 pentru Ungaria nu a fost deloc uşor sau simplu. În prima repriză Ungaria nu a avut două ocazii de gol.

Andorra nu e o echipă chiar aşa cum crede toată lumea. Normal, nici una formidabilă, dar trebuie să fim concentraţi. Un profesionist trebuie să se gândească întotdeauna la ce se poate întâmpla. Aşa că orice echipă valoroasă poate pierde o partidă dacă nu e motivată. Şi au fost multe exemple, îmi aduc aminte acum de Real Madrid, care a pierdut cu o echipă din Liga a III-a", a spus selecţionerul.

Piţurcă apreciază modestia jucătorilor săi după victoria din Estonia, arătându-se îngrijorat doar de oboseala pe care o resimt încă unii dintre aceştia. "Jucătorii, din ce i-am văzut, sunt destul de modeşti după meciul din Estonia şi concentraţi la jocul următor. Ce, am învins Spania sau ne-am calificat? Mie mi-a plăcut că au fost modeşti după victoria din Estonia. Când vom bate Turcia, Olanda şi vom avea şanse mari de calificare atunci ne vom putea crede la un alt nivel. Până atunci nu avem motive. La ultimul antrenament mi s-au părut puţin obosiţi. Nu e uşor nici pentru ei, mai ales că există o diferenţă de temperatură destul de mare între Estonia şi ce găsim aici", a precizat Victor Piţurcă, adăugând în acelaşi timp că nu va face mari schimbări în componenţa primului unsprezece.

Deşi este conştient de valoarea selecţionatei Turciei, antrenorul speră că Estonia va reuşi o surpriză în partida directă de la Istanbul. "Sper ca Estonia să facă o surpriză în Turcia. Ştiu că turcii au un lot valoros. Mi-a spus Apolzan, cel care îi urmăreşte, că au 30 de fotbalişti de valoare, aşa că au de unde să aleagă", a afirmat Piţurcă.

Echipa naţională a României întâlneşte, marţi, de la ora 20.30, pe Arena Naţională, selecţionata Andorrei, în cea de-a doua partidă din cadrul campaniei de calificare la CM 2014.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 8 noiembrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro