Vineri, 26 aprilie 2024 - 9:40:36
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Preşedintele şi vicepreşedintele CJ Hunedoara, reţinuţi pentru fapte de corupţie


4 decembrie 2014

Preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Moloţ, şi vicepreşedintele Tiberiu Balint au fost reţinuţi, miercuri seară, de DNA Alba, după ce au fost audiaţi în dosarul în care Moloţ este suspectat de fapte de corupţie după ce au fost făcute percheziţii şi au fost ridicate documente, informează Mediafax.
   
Potrivit unor surse judiciare, şeful Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Mircea Moloţ, a fost reţinut de procurorii DNA Alba, după ce a fost audiat aproximativ şase ore.
   
În acest caz a fost reţinut şi vicepreşedintele CJ Hunedoara Tiberiu Balint, au precizat sursele citate. 
Mircea Moloţ (PNL) a fost audiat, miercuri, la DNA Alba, unde a fost citat să se prezinte în dosarul de corupţie în care, în 7 noiembrie, au fost făcute percheziţii la Consiliul Judeţean Hunedoara, la locuinţa sa din Deva, precum şi la sediile a şapte firme, tot din Deva.
   
Surse judiciare au declarat că Mircea Moloţ ar fi fost chemat la DNA pentru că ar fi în atenţia anchetatorilor pentru noi fapte, iniţial el fiind suspectat de trafic de influenţă, într-un dosar în care în 3 februarie 2014 a fost începută urmărirea penală in rem.
   
După ce preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Moloţ, a ajuns la DNA Alba, la sediul instituţiei au ajuns alte trei persoane, audiate în acelaşi caz. Este vorba despre vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Tiberiu Ioan Balint, ginerele lui Mircea Moloţ, Venter Roberto Patrik, şi omul de afaceri Pup Emanoil Milică.
   
Potrivit unor documente obţinute de Mediafax, anchetatorii au găsit la percheziţiile făcute în biroul lui Moloţ de la CJ Hunedoara un document clasificat ca secret de stat, nivel "secret". Astfel, procurorii au extins urmărirea penală şi cu privire la săvârşirea infracţiunii de deţinerea fără drept a unui document ce conţine informaţii secrete de stat.
   
De asemenea, anchetatorii au date că, în perioada 2010-2014, Mircea Moloţ a participat la luarea deciziilor privind aprobarea capitolului bugetar al CJ Hunedoara privind reclama şi publicitatea, a dispus plăţi privind aceste servicii şi a semnat contracte de servicii de publicitate prin care firma administrată de fiica sa, Alexandra Moloţ, ar fi obţinut peste 990.00 de lei.
   
În documentele anchetatorilor se mai arată că administratorul SC Fabimar Prestcom l-ar fi ajutat pe Mircea Moloţ să ascundă conflictul de interese în care se afla prin prestarea de servicii de publicitate în favoarea CJ Hunedoara de către SC Capital News Media SRL şi SC Alexandra Tour SRL, ambele administrate de fiica lui Moloţ. Potrivit procurorilor, SC Fabimar Prestcom era doar un intermediar al celor două firme.

Roberto Patrik Venter, ginerele preşedintelui CJ Hunedoara, liberalul Mircea Moloţ, şi omul de afaceri Pup Emanoil Milică, au fost reţinuţi şi ei, miercuri seară, de DNA Alba, în urma audierilor în dosarul în care Moloţ este suspectat de fapte de corupţie.
  


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 25 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro