Procurorii Parchetului General au pus sub acuzare opt persoane pentru abuz în serviciu şi fals material în înscrisuri oficiale, în dosarul schimburilor de terenuri de la Nana.
Potrivit unui comunicat al Parchetului, Tudoriţa Niculae, Florian Decu, Gelu Marius Neagu sunt urmăriţi penal pentru conflict de interese, abuz în serviciu şi fals material în înscrisuri oficiale.
Gheorghe Dobre şi Georgică Stolea sunt acuzaţi de conflict de interese şi abuz în serviciu, Alina Simona Manea de fals material în înscrisuri oficiale, Constantin Manea de abuz în serviciu.
'Din probatoriul administrat în cauză până la acest moment al urmăririi penale a rezultat faptul că suspecţii, în perioada 2005-2010, în calitate de membri ai Comisiei de Fond Funciar a comunei Nana, au participat la analizarea, verificarea, soluţionarea şi înaintarea în vederea validării cererilor depuse de către ei înşişi, rude ori afini ai lor, având ca obiect constituirea ori reconstituirea dreptului de proprietate a unor suprafeţe de teren agricol. În aceeaşi perioadă, prin îndeplinirea defectuoasă ori neîndeplinirea atribuţiilor ce le reveneau, au fost emise titluri de proprietate pe numele unor persoane care nu erau îndreptăţite să le primească, fiind prejudiciat în acest mod domeniul privat al statului cu valoarea terenurilor retrocedate cu încălcarea dispoziţiilor legale. La baza emiterii titlurilor de proprietate au stat înscrisuri falsificate (printre care şi certificate de stare civilă), prin contrafacerea conţinutului şi folosirea de formulare tipizate elaborate în afara cadrului legal', susţin procurorii.
Opt persoane au fost puse sub acuzare în dosarul schimburilor de terenuri de la Nana
6 iunie 2014
Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
Guvernul Bolojan face "victime": 11 comune din Prahova, rămân fără viceprimari!
-
Vara plină de evenimente în Prahova. O săptămână încărcată de poveşti, oameni şi emoţii
-
Ucigaşul cu toporul din Lipăneşti. Tânără de 22 de ani, lovită mortal în plină zi. Agresorul a fost prins la scurt timp!
-
Lovită pe trecerea de pietoni, o femeie din Ploieşti a murit la spital. Fiul cere ajutor pentru a afla adevărul
-
Femeie aproape ucisă în bătaie de un bărbat care fusese pus în libertate cu câteva ore în urmă
-
Groapă de gunoi cuprinsă de flăcări azi-noapte, în Prahova
-
Barajul Paltinu rămâne intact! Operaţiunea de golire s-a blocat înainte să înceapă! Ce au descoperit inginerii
-
Acuzaţii grave după o operaţie de peritonită. O fetiţă din Ploieşti, cu corp străin uitat în abdomen
-
DGASPC Prahova face angajări urgente
-
Atac la drumul mare! Mascaţii au descins în Prahova după o tâlhărie ca-n filme
Anul - ediţia nr. 3786
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 4 iulie 2025
Autentificare
Autentificare