Consilierii locali ploiesteni sunt chemaţi miercuri în ultima şedinţă ordinară din 2020.
Interesant este punctul 51 de pe ordinea de zi a şedinţei de CL, parcă pitit de ochii vigilenţi ai celor care urmăresc desfăşurarea întâlnirilor consilierilor locali. Astfel, viceprimarul Dan Nicodim propune desfiinţarea Comitetului de Coordonare de la CSM Ploieşti, fără nicio explicaţie. Proiectul nu este însoţit de o expunere de motive, dar se precizează că are avizul Comisiei Juridice a Consiliului Local.
Proiectul este unul controversat pentru că CSM Ploieşti cheltuieşte anual peste DOUĂ MILIOANE DE EURO, iar ca să laşi aceşti bani la cheremul unui singur om (directorul clubului), fără a avea un control al consilierilor locali, aşa cum se întâmplă la SGU, TCE sau Hale şi Pieţe, seamănă a intenţie de...sifonare a banului public. Sifonare care nu ar fi străină de ceea ce se întâmplă la CSM Ploieşti, Curtea de Conturi semnalând în mai multe rânduri probleme reale legate de modul în care sunt cheltuiţi banii în această instituţie.
Suspectă este şi graba cu care le este băgată sub nas consilierilor această decizie, în condiţiile în care clubul din luna octombrie nu are un director general, iar directorii adjuncţi ai instituţiei se luptă să ţină CSM pe o linie de plutire...financiară.
De altfel, Comitetul de Coordonare al CSM Ploieşti a fost înfiinţat tot printr-o decizie a Consiliului Local Ploieşti, după ce clubul a fost nevoit să plătească executări silite de peste un milion de euro, în urma unor contracte păguboase încheiate de foştii directori, contracte care au adus clubul sportiv în sapă de lemn.
Desfiinţarea pe genunchi a singurului organism care supraveghea modul în care sunt cheltuiţi banii, lasă generosul buget ( ca o comparaţie, Petrolul Ploieşti, echipă de Liga a 2 a, cheltuieşte anual aproximativ aceeaşi sumă) pe mâna unui singur om seamănă a interese ascunse şi a pregătirea unor tunuri financiare.
Vom reveni cu amănunte despre decizia aleşilor locali, dar şi cu documente care arată jaful din bani publici de la CSM Ploieşti!
INCREDIBIL! Se desfiinţează Comitetul de Coordonare de la CSM Ploieşti! Un buget de 2 milioane de euro rămâne în pixul unui singur director?
22 decembrie 2020
- Tags:
- cl,
- csm ploiesti,
- consiliul local,
- alesi
Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
Guvernul Bolojan face "victime": 11 comune din Prahova, rămân fără viceprimari!
-
Vara plină de evenimente în Prahova. O săptămână încărcată de poveşti, oameni şi emoţii
-
Ucigaşul cu toporul din Lipăneşti. Tânără de 22 de ani, lovită mortal în plină zi. Agresorul a fost prins la scurt timp!
-
Lovită pe trecerea de pietoni, o femeie din Ploieşti a murit la spital. Fiul cere ajutor pentru a afla adevărul
-
11 suflete, printre care un bebeluş, lăsate sub cerul liber după un incendiu devastator. Apel la umanitate!
-
Femeie aproape ucisă în bătaie de un bărbat care fusese pus în libertate cu câteva ore în urmă
-
EXCLUSIV VIDEO Nico, surpriza banchetului claselor a 8 a de la Colegiul de Artă Carmen Sylva Ploiesti
-
Groapă de gunoi cuprinsă de flăcări azi-noapte, în Prahova
-
Barajul Paltinu rămâne intact! Operaţiunea de golire s-a blocat înainte să înceapă! Ce au descoperit inginerii
-
Acuzaţii grave după o operaţie de peritonită. O fetiţă din Ploieşti, cu corp străin uitat în abdomen
Anul - ediţia nr. 3784
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 2 iulie 2025
Autentificare
Autentificare