Sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 12:13:27
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

România sub COD ROŞU de inundaţii!


30 iulie 2014

Hidrologii au emis o avertizare de COD ROŞU de inundaţii pe râuri din judeţele Gorj şi Vâlcea, valabilă marţi de la 14.15 până la 23.00, în timp ce codul portocaliu de inundaţii pe râuri din nouă judeţe a fost prelungit până miercuri după-amiază. În Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova zeci de localităţi au fost afectate, drumuri naţionale şi judeţene au fost blocate, iar gospodăriile oamenilor au fost inundate.

Sute de oameni au fost evacuaţi din calea puhoaielor şi pericolul creşte de la o oră la alta. E cod roşu de inundaţii în Gorj şi Vâlcea. Alte şapte judeţe sunt sub cod portocaliu, iar avertizarea s-a extins şi spre judeţe din Muntenia şi Transilvania. În oraşul Novaci, apele s-au înălţat la peste 5 metri în numai câteva minute. Patru oameni au fost prinşi în mijlocul viiturii. Timp de câteva ore, au înfruntat moartea. Trei elicoptere cu salvatori au zburat spre centrul dezastrului şi zeci de mascaţi i-au săltat cu forţa pe cei care au refuzat să-şi părăsească locuinţele. Numai în această zonă, 500 de oameni au fost evacuaţi.

Potrivit MApN, 29 de militari şi 5 mijloace tehnice acţionează la Vaideeni (Vâlcea) pentru a sprijini lucrările de reabilitare la infrastructura rutieră, distrusă în urma inundaţiilor. 18 militari cu un autocamion acţionează la Bascov (Argeş) pentru evacuarea persoanelor în dificultate.

MAI informează că peste 1.600 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) intervin, cu 400 de autospeciale, pentru salvarea persoanelor efectate de inundaţiile din judeţele Alba, Argeş, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Olt, Prahova, Teleorman şi Vâlcea.
"De asemenea, trei elicoptere ale Inspectoratului General de Aviaţie al MAI, dotate cu dispozitive speciale de salvare, având la bord echipaje de salvatori acţionează în acest moment pentru evacuarea persoanelor din localităţile afectate de inundaţii din judeţele Gorj şi Vâlcea", se mai arată într-un comunicat emis de MAI.
   
Oprea a dispus ca din Rezervele de Stat să fie scoase 3.200 de kilograme de conserve de pateu, 4.860 de kilograme de conserve de carne, 24.300 litri de apă şi 200 de seturi de pături, saltele, cearşafuri şi feţe de pernă, care vor ajunge în regim de urgenţă în zonele afectate de inundaţii.

Premierul Victor Ponta a inspectat, marţi după-amiază, comuna gorjeană Bengeşti şi un baraj din zonă, precum şi oraşul Novaci, unde o viitură de peste trei metri a afectat grav oraşul, sute de oameni fiind evacuaţi.

"Bine că nu s-a întâmplat nimic rău. Şi uite, domnul primar îi facem drumurile. E bine? Să nu mai fiţi supăraţi pe noi ", le-a spus Victor Ponta localnicilor din comuna Bengeşti.

După ce a discutat cu primarul acestei comune, premierul, însoţit de către vicepremierul Liviu Dragnea, a spus că merge să vadă situaţia barajului din zonă, după care s-a deplasat la Novaci, unde a stat puţin timp, spunând că se va întoarce "spre seară".


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 22 noiembrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro