Vineri, 19 aprilie 2024 - 7:20:45
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


FOTO Primăvara începe la Măgurele cu surprize pentru doamne şi domnişoare!


2 martie 2020

Nu multe localităţi din mediul rural se pot lăuda cu evenimente speciale organizate de autorităţile locale la debutul primăverii.

Şi totuşi se întâmplă în comuna prahoveană Măgurele, unde, ca în fiecare an, doamnele şi domnişoarele au parte de multe surprize frumoase.

Mai întâi doamnele s-au bucurat un mesaj transmis personal de primarul Vasile Diaconu prin intermediul unei felicitări şi a unui mărţişor care au ajuns la toate doamnele şi domnişoarele din comună.

Apoi, în faţa primăriei din localitate a fost organizat un târg de mărţişoare sub denumirea de "Tradiţii şi obiceiuri de Mărţişor"

Cu acest prilej, elevii Şcolii din Măgurele şi-au folosit creativitatea pentru a confecţiona mărţişoare deosebite. Obiectele confecţionate s-au vândut la târgul organizat în faţa Primăriei Măgurele, iar banii strânşi vor fi folosiţi pentru ajutorarea copiilor mai puţini norocoşi.

La Târgul Mărţişorului au participat peste 250 de copii, alături de părinţi, dar şi de reprezentanţi ai autorităţilor locale.















 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 19 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro