Zeci de păgubiţi au simţit o rază de speranţă când au aflat că la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti sunt audiaţi "ţeparii" din afacerea White Tower. Vorbim despre blocul în care apartamentele au fost vândute de trei-patru ori, care are mai multe etaje decât era prevăzut în autorizaţie....autorizaţie care nu a fost eliberală pentru imobil de locuinţe, ci pentru o clădire de birouri.
Cinci persoane au fost reţinute în dosarul de înşelăciune deschis după ce mai mulţi cumpărători au reclamat că au plătit apartamente într-un complex rezidenţial din Ploieşti, după care au aflat că acestea fuseseră vândute şi altor persoane.
Patru dintre suspecţi, un avocat, un notar si cei doi patroni ai Wthite Tower, vor fi prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Opt persoane au fost audiate, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în dosarul care vizează infracţiuni de înşelăciune, abuz de încredere prin fraudarea creditorilor, bancrută frauduloasă, fals intelectual şi complicitate la aceste infracţiuni, speţă deschisă cu privire la activitatea unui dezvoltator imobiliar care a ridicat complexul de locuinţe White Tower şi City Gate din Ploieşti.
„În fapt, în perioada 18.10.2016 – 20.10.2023, un dezvoltator imobiliar din Ploieşti, prin folosirea de mijloace frauduloase, respectiv convenţii scrise autentificate de către trei notari publici din Ploieşti, au indus în eroare un număr de 16 persoane vătămate, cauzându-le acestora un prejudiciu total în valoare de 985.500 euro şi 424.091 lei (în total 1.071.174 euro)”, a informat, luni, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Conform anchetatorilor, dezvoltatorul imobiliar încheia promisiuni de vânzare-cumpărare ale unor apartamente de locuit, urmate de achitarea integrală de către persoanele vătămate a contravalorii acestora şi apoi le înstrăina către alte persoane, prin contracte de vânzare-cumpărare în formă autentică.
„În continuarea activităţii infracţionale, un avocat din cadrul Baroului Prahova, prin înţelegere cu reprezentanţii dezvoltatorului imobiliar, a folosit două societăţi comerciale, pe care le controla în fapt, pentru a declanşa procedura falimentului dezvoltatorului imobiliar, astfel încât persoanele vătămate să fie în imposibilitatea de a-şi recupera prejudiciul. Anterior deschiderii procedurii de insolvenţă, reprezentanţii dezvoltatorului imobiliar, împreună cu avocatul şi alte persoane, au urmărit lichidarea frauduloasă a activelor din patrimoniu, prin cesiunea cu titlu gratuit a unor bunuri imobile şi retrageri considerabile de sume de bani din conturile entităţii economice”, precizează procurorii.
Ancheta a arătat că reprezentanţii dezvoltatorului imobiliar au fost asociaţi cu avocatul în cadrul edificării complexului de locuinţe CITY GATE situat la intrarea din zona de sud a municipiului Ploieşti. În prezent,conform procurorilor, reprezentanţii dezvoltatorului s-au retras din acest proiect de dezvoltare imobiliară, locul acestora fiind luat de către o altă societate comercială care a devenit asociatul în afaceri al avocatului.
Reprezentanţii dezvoltatorului imobiliar sunt cercetaţi pentru comiterea a 15 infracţiuni de înşelăciune în formă continuată, 2 infracţiuni de înşelăciune în formă simplă, 26 de infracţiuni de complicitate la fals intelectual, 1 infracţiune de complicitate la tentativă de fals intelectual, 15 infracţiuni de abuz de încredere prin fraudarea creditorilor şi 15 infracţiuni de bancrută frauduloasă.
Unul dintre notarii publici implicaţi e suspectat de comiterea a şase infracţiuni de complicitate la înşelăciune în formă continuată, 6 infracţiuni de complicitate la înşelăciune în formă simplă şi 15 infracţiuni de fals intelectual, un alt notar e suspectat de comiterea a 4 infracţiuni de complicitate la înşelăciune în formă continuată, 4 infracţiuni de complicitate la înşelăciune în formă simplă, o infracţiune de complicitate la tentativă la înşelăciune, 9 infracţiuni de fals intelectual şi o infracţiune de tentativă la fals intelectual, iar al treilea notar este cercetat pentru săvârşirea a 2 infracţiuni de complicitate la înşelăciune şi 2 infracţiuni de fals intelectual.
Avocatul implicat în acest dosar e suspectat de comiterea a 15 infracţiuni de complicitate la înşelăciune în formă continuată, 2 infracţiuni de complicitate la înşelăciune în formă simplă, 15 infracţiuni de complicitate la abuz de încredere prin fraudarea creditorilor şi 15 infracţiuni de bancrută frauduloasă,
În anchetă apar şi numele altor persoane suspectate de comiterea mai multor infracţiuni de complicitate la înşelăciune, complicitate la abuz de încredere prin fraudarea creditorilor si bancrută frauduloasă, reţinându-se în sarcina acestora că, prin faptele lor au ajutat dezvoltatorul imobiliar să îşi diminueze patrimoniul pentru a justifica declanşarea procedurii falimentului, astfel încât persoanele vătămate să fie în imposibilitatea de a-şi recupera prejudiciul.
Surse judiciare susţin că în perioada următoare vor fi audiate în acest dosar mai multe persoane publice, cu funcţii importante în municipiul Ploiesti