Marţi, 16 aprilie 2024 - 5:24:03
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Liberalul Roşca nu vrea desfiinţarea oraşelor din Prahova


17 septembrie 2013

O propunere legislativă controversată ar putea schimba total configuraţia administrativă a judeţului Prahova. Potrivit proiectului pentru redefinirea spaţiului rural toate cele 12 oraşe din Prahova ar trebui să redevină comune.
Deputatul Mircea Roşca, liderul PNL Prahova, este primul care s-a declarat împotriva iniţiativei legislative.
“Am luat act cu surprindere de iniţiativa unui grup de colegi deputaţi de a aduce în discuţia Parlamentului un proiect de lege “privind definirea spaţiului rural”. Propunerea se află în acest moment în stadiul dezbaterii publice”, susţine liberalul într-un comunicat de presă.

“Conform uneia dintre prevederile acestui proiect toate cele 12 oraşe din judeţul Prahova: Azuga, Băicoi, Boldeşti-Scăieni, Breaza, Buşteni, Comarnic, Mizil, Plopeni, Sinaia, Slănic, Urlaţi, Văleni de Munte, ar trebui încadrate în “spaţiul rural naţional”. Drept consecinţă, în viziunea iniţiatorilor proiectului, ele ar trebui să-şi piardă statutul de oraş, aşa cum reiese dintr-una dintre anexele proiectului”., a afirmat Mircea Roşca.

Liderul PNL Prahova este total împotriva iniţiativei legislative, chiar dacă printre iniţiatori se numără mai mulţi parlamentari USL.

“Consider că, cel puţin în ceea ce priveşte judeţul Prahova, această iniţiativă este produsul imaginaţiei unor colegi care nu cunosc realităţile istorice şi contemporane ale judeţului nostru, în contextul în care toate oraşele judeţului dispun de infrastructura necesară încadrării lor la acest statut administrativ: străzi, canalizare, apă curentă, şcoli, licee, spitale.
Închei, subliniind poziţia mea categorică împotriva acestui proiect în forma lui actuală şi vă asigur că PNL Prahova, atât prin grupul parlamentar, cât şi prin intermediul tuturor reprezentanţilor noştri în administraţia naţională, va face toate demersurile legale pentru ca oraşele prahovene să nu se afle pe lista municipalităţilor incluse în “spaţiul rural”.”, se mai specifică în comunicatul liberalului Mircea Roşca.

Propunerea legislativă privind definirea spaţiului rural naţional a fost iniţiată de un număr de 24 de parlamentari. Iniţiatorii noii legi susţin că „un număr de 250 de unităţi administrative (35 municipii şi 215 oraşe) cu o populaţie de până la 25.000 locuitori nu au atins încă indicatorii cantitativi şi calitativi minimali de dezvoltare urbană conform legii”. Potrivit iniţiatorilor, toate cele 12 oraşe din Prahova, inclusiv staţiunile de pe Valea Prahovei-Buşteni, Sinaia şi Azuga,  ar trebui să redevină comune.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 16 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro