Duminică, 1 decembrie 2024 - 11:33:15
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Casa Prinţului Charles de la Viscri poate fi închiriată


9 august 2016

Prinţul Charles s-a îndrăgostit de Transilvania, iar în ultimii ani a vizitat România destul de des. Unul dintre locurile sale preferate este satul Viscri, acolo unde a înfiinţat şi o fundaţie ce îi poartă numele. Reprezentanţii moştenitorul coroanei britanice în România au anunţat că va fi introdusă în circuitul turistic casa pe care o are la Viscri.

Potrivit Digi24, oricine poate închiria casa în regim de pensiune de trei stele. Locuinţa pe care a cumpărat-o prinţul Charles este obiectiv UNESCO, a fost restaurată şi s-a păstrat specificul tradiţional săsesc. Are cinci camere, care se pot închiria cu preţuri între 40 şi 85 de euro pe noapte.

De exemplu, dormitorul cu două paturi de o persoană şi cel matrimonial costă 60 de euro.

Casa, care este şi sediul Fundaţiei „Prinţul de Wales”, va fi închiriată atunci când nu se organizează ateliere de restaurare tradiţională şi de ţesut, precum şi cursuri de agricultură.

„Sperăm foarte mult ca o vizită la casa Prinţului de Wales, de la Viscri, poate să fie şi o inspiraţie pentru oameni care au astfel de case şi pot să le salveze”, a declarat directorul executiv al Fundaţiei, Aura Woodward, pentru Digi24.

Pe lângă casa din Viscri, Fundaţia Caritabilă a Prinţului de Wales din Marea Britanie mai deţine o proprietate în Valea Zălanului, în judeţul Covasna.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 1 decembrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro