Comisia Europeană aşteaptă un studiu de fezabilitate foarte bun pentru Bucureşti, care, în afara bugetului de un miliard de euro, beneficiază de 2,3 miliarde de euro fonduri europene, a precizat, luni, comisarul european pentru Politică regională, Corina Creţu.
Potrivit oficialului, investiţiile cu finanţare europeană în Bucureşti sunt realizate prin Programul de Infrastructură Mare şi prin Programul Operaţional Regional şi se are în vedere finanţarea pentru următorii 500 kilometri ai reţelei de termoficare prin garanţii de la Banca Europeană de Dezvoltare (BEI).
"Reţeaua de termoficare se poate finanţa prin Programul de Infrastructură Mare. Există deja alocat un buget de 100 milioane de euro din PIM prin fondul de dezvoltare regională pentru 500 de kilometri de modernizare a acestei reţele de canalizare. Colegii mei de la DG Regio sunt în această săptămână prezenţi la Banca Europeană de Investiţii, să vedem în ce măsură următorii 500 de kilometri de canalizare vor putea finanţaţi din garanţii de la BEI, tocmai pentru că sunt conştientă de calitatea proastă a apei potabile în România, de posibilitatea opririi căldurii. Deci, din acest punct de vedere, tot ceea ce solicităm noi, din partea Comisiei, este să existe un studiu de fezabilitate foarte bun. În cadrul acestui program se au în vedere managementul deşeurilor, termoficare, transportul public subteran, cu investiţii totale de 2 miliarde de euro", a declarat comisarul european într-o conferinţă de presă prilejuită de reuniunea cu tema ''Oraşul meu în Europa noastră''.
Corina Creţu a mai spus că 336 milioane de euro din bugetul Programului Operaţional Regional vizează în Bucureşti refacerea clădirilor rezidenţiale, a iluminatului stradal, întreţinerea patrimoniului cultural şi modernizarea drumurilor.