Din 23 septembrie 2013, SIF Oltenia va începe oferta publică obligatorie de preluare a ultimului mare producător de ulei comestibil, Argus Constanţa, la un preţ de 2,4 lei/acţiune. SIF5 ar trebui să dea peste 38 de milioane de lei, pe pachetul de 44,3% din acţiunile UARG.
Oferta va dura până la 11 octombrie şi se va derula prin casa de brokeraj a SIF Oltenia, Voltinvest. Argus Constanţa (UARG) este evaluată la peste 87 mil. lei pe Bursa de Valori. Surse din piaţă au declarat că, după derularea ofertei publice, se va finaliza vânzarea producătorului de ulei Argus. Potrivit acestora, Argus va fi preluat de Expur, filială a Sofiproteol, trader internaţional de cereale. Expur a mai achiziţionat şi fabrica de ulei de la Podari (în apropiere de Craiova), care produce renumitele mărci Untdelemn de la Bunica şi Olpo.
Miza acestei tranzacţii este societatea Comcereal Tulcea, la care Argus Constanţa deţine 66,75% din acţiuni. Mai exact, unul din cele şapte puncte de lucru ale Comcereal, cel din portul Isaccea, cu o capacitate de depozitare de 3.000 de tone, dotat cu echipament pentru încărcat-descărcat cereale. Cu ajutorul acestuia, traderul internaţional de cereale Sofiproteol, cu afaceri de 7,3 mld. euro în 2012, îşi va cumpăra ieşire la mare prin fluviul Dunărea, evitând Constanţa, port mai scump şi mai aglomerat decât Isaccea.
Expur este unul dintre principalii producători de biodiesel, prin Dister Industries şi prin fabricile de ulei de la Urziceni şi Slobozia. Sofiproteol este cel mai mare producător de biodiesel din Europa.
Pe piaţa locală a uleiului de floarea- soarelui Expur şi-a disputat supremaţia, în 2012, cu doi giganţi multinaţionali, Bunge şi Cargill, dar şi cu două importante companii ale unor investitori locali, Argus Constanţa şi Prutul Galaţi. Prin retragerea Cargill din această activitate, rămân patru concurenţi importanţi care îşi dispută o piaţă a uleiului estimată la 300 milioane euro şi aproximativ 250 de mii de tone anual, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică Economică.
Grupul Bunge a derulat, în 2012, afaceri totale nete de 1,13 miliarde de lei (aproximativ 255 milioane de euro) din activităţi de intermediere în comerţul cu materii prime agricole, animale vii, materii prime şi cu semifabricate. La nivel mondial, grupul Bunge a avut afaceri nete de aproximativ 65 de miliarde de dolari.
Topul naţional al producătorilor de ulei se schimbă
24 septembrie 2013
Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
Guvernul Bolojan face "victime": 11 comune din Prahova, rămân fără viceprimari!
-
Vara plină de evenimente în Prahova. O săptămână încărcată de poveşti, oameni şi emoţii
-
Ucigaşul cu toporul din Lipăneşti. Tânără de 22 de ani, lovită mortal în plină zi. Agresorul a fost prins la scurt timp!
-
Lovită pe trecerea de pietoni, o femeie din Ploieşti a murit la spital. Fiul cere ajutor pentru a afla adevărul
-
11 suflete, printre care un bebeluş, lăsate sub cerul liber după un incendiu devastator. Apel la umanitate!
-
Femeie aproape ucisă în bătaie de un bărbat care fusese pus în libertate cu câteva ore în urmă
-
EXCLUSIV VIDEO Nico, surpriza banchetului claselor a 8 a de la Colegiul de Artă Carmen Sylva Ploiesti
-
Groapă de gunoi cuprinsă de flăcări azi-noapte, în Prahova
-
Barajul Paltinu rămâne intact! Operaţiunea de golire s-a blocat înainte să înceapă! Ce au descoperit inginerii
-
Acuzaţii grave după o operaţie de peritonită. O fetiţă din Ploieşti, cu corp străin uitat în abdomen
Anul - ediţia nr. 3783
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 1 iulie 2025
Autentificare
Autentificare