Vineri, 29 martie 2024 - 1:27:49
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Noi tarife pentru apelurile de voce şi traficul de date în roaming


4 iunie 2012

roamingConsiliul European a adoptat la finalul lunii trecute un nou set de reguli privind comunicaţiile mobile în roaming, care revizuiesc actualele reglementări, care expira pe 30 iunie 2012.

Noile reglementări includ măsuri structurale pro-competitive, menite să combată lipsa de concurenţă de pe piaţa telefoniei mobile.
Astfel, începând cu iulie 2014, utilizatorii vor putea alege un operator pentru serviciile de roaming. Acesta din urmă va putea fi diferit de operatorul de telefonie mobilă cu care clienţii au un contract la nivel naţional.
Clienţii care vor opta pentru un contract de roaming cu un alt operator decât cel cu care au contract în ţara de origine îşi vor putea păstra numărul de telefon.


Noile reglementări, valabile până la 30 iunie 2022, vor fi publicate în Monitorul Oficial al Uniunii Europene în ultima zi a lunii curente.
Deşi valabile până în 2022, reglementările revizuite în urmă cu patru zile prin decizia Consiliul European vor trebui revizuite încă o dată până cel târziu la finele primului semestru din 2016.

Tarifele pentru apeluri telefonice în roaming plătite de clienţi

Începând cu Iulie 2012: 0,29 euro/minut pentru apelurile efectuate; 0,08 euro/minut pentru apelurile primite
Începând cu Iulie 2013: 0,24 euro/minut pentru apelurile efectuate; 0,07 euro/minut pentru apelurile primite
Începând cu Iulie 2014: 0,19 euro/minut pentru apelurile efectuate; 0,05 euro/minut pentru apelurile primite


Tarifele pentru SMS-uri în roaming plătite de clienţi

Începând cu Iulie 2012: 0,09 euro/SMS
Începând cu Iulie 2013: 0,08 euro/SMS
Începând cu Iulie 2014: 0,06 euro/SMS

Începând cu luna viitoare se vor schimba şi tarifele de interconectare, plătite de operatorul de telefonie mobilă a clientului care efectuează un apel/SMS sau face trafic pe internet către operatorul a cărei reţele este folosită.

Tarifele pentru date în roaming plătite de clienţi

Începând cu Iulie 2012: 0,70 euro/MB
Începând cu Iulie 2013: 0,45 euro/MB
Începând cu Iulie 2014: 0,20 euro?MB


Tarifele de interconectare pentru apelurile telefonice în roaming

Începând cu Iulie 2012: 0,14 euro/minut
Începând cu Iulie 2013: 0,10 euro/minut
Începând cu Iulie 2014: 0,05 euro/minut


Tarifele de interconectare pentru SMS-uri în roaming

Începând cu Iulie 2012: 0,03 euro/SMS
Începând cu Iulie 2013: 0,02 euro/SMS
Începând cu Iulie 2014: 0,02 euro/SMS


Tarife de interconectare pentru date în roaming

Începând cu Iulie 2012: 0,25 euro/MB
Începând cu Iulie 2013: 0,15 euro/MB
Începând cu Iulie 2014: 0,05 euro/MB


Potrivit datelor Comisiei Europene, tariful mediu de efectuare a apelurilor telefonice în roaming pe teritoriul comunitar era, în vara lui 2011, de 0,35 euro fără TVA, în timp ce tariful mediu pentru primirea de apeluri în roaming era de 0,11 euro fără TVA.
Tot 0,11 euro fără TVA era şi tariful mediu pentru expedierea unui SMS în roaming.


În prezent, potrivit aceloraşi date, clienţii operatorilor de telefonie mobilă din România aflaţi în alt stat al Uniunii Europene trebuie să plătească între 1,72 euro, la Orange şi Vodafone, şi 1,74 euro cu TVA inclus, la Cosmote, pentru o convorbire de 4 minute efectuta.
Pentru un apel primit în roaming, tot de 4 minute, clienţii operatorilor din România trebuie să plătească între 0,54 euro, la Cosmote, şi 0,56 euro cu TVA, la Orange şi Vodafone.


În ceea ce priveşte tarifele pentru traficul de date în roaming acestea variază între 2 euro/MB, TVA inclus, la Orange - şi 6,35 euro/MB, TVA inclus, la Vodafone.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 28 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro