Natura deţine una dintre cele mai importante forţe ale creaţiei. Atunci când vorbim sau scriem despre creaţie, trebuie să ne eliberăm mintea şi să fim deschişi spre orice posibilitate. Cu milioane de ani în urmă, natura, din dorinţa de a-şi arăta forţa a creat nişte pietre care parcă au viaţă. Acestea se regăsesc şi pe teritoriul ţării noastre şi au fost denumite generic trovanţi.

Ce sunt trovanţii

În principiu, trovanţii sunt gresii cu o textură mai dură decât a stratului în care se dezvoltă. Tendinţa lor este de creştere spontană, din centru către periferie, cu o rată de depunere care poate atinge 4-5 cm în 1200 ani. Apar sub forma unor agregate minerale nodulare, sferoidale, elipsoidale, discoidale, cilindrice sau dendritice cu structură masivă, concentrică sau plană, având dimensiuni de la câţiva milimetri la câţiva metri. Sunt incorect cunoscuţi în anumite cercuri sub numele de „pietre care cresc”. Aceste pietre care au viaţă au stârnit nu doar mirarea oamenilor de rând, dar şi a specialiştilor. Diverse studii au fost efectuate pe trovaţi, dar nici până în ziua de astăzi nu s-a putut stabili cu exactitate procesul care stă în spatele dezvoltării acestor pietre. Astfel de pietre se găsesc şi pe Dealul Feleacului (jud. Cluj), pe teritoriul satului Caşolţ (Sibiu), în Munţii Buzăului, dar şi în Hasdat (Hunedoara). De asemenea, în alte diverse locuri din lume se pot admira trovanţii, care pot fi găsiţi sub diverse dimensiuni. Cel mai mare poate atinge şi 10 metri înălţime, ceea ce semnifică că se dezvoltă de zeci de mii de ani sau poate şi mai mult.

Pietrele care cresc din senin

Localnicii diverselor zone în care există trovanţi cred că aceste pietre au viaţă. Ori de câte ori ploaia spală pământul, precum ciupercile, trovanţii răsar din pământ. Cei existenţi deja se dezvoltă mult mai bine după o ploaie sănătoasă decât atunci când este secetă. Paracelsus, vestitul medic alchimist, susţinea, în secolul XV, că pietrele ar avea memorie, ele deţinând un vast univers de cunoştinţe. Ele ştiu totul despre originea formării Pământului şi a Cerului. Memoria lor este infinită şi în ele regăsim întreaga istorie a Universului. Dar pentru a le înţelege, pentru a le desluşi tainele, trebuie să ai un suflet pur, trebuie să înveţi să le simţi. Concreţiuni grezoase s-ar fi observat şi în solurile lunar şi marţian. Se numesc ,,afinele”, datorită formei şi culorii. Nu este cunoscută textura lor şi nici cine a determinat, creşterea prin imitare. Fantastica lume a trovanţilor rămâne însă necunoscută. Oamenii de ştiinţă nu au reuşit încă să desluşească misterul formării acestora. Ei nu fac decât să tot emită ipoteze.

Misterul scheletului

La începutul anului 2012, atunci când o echipă de geologi români şi canadieni studia filonul de aur dintr-o mină veche din Roşia Montană s-a făcut o descoperire monumentală. La capătul galeriei era îngropată în pământ o lespede de aur care nu părea naturală. În acel moment au început săpăturile de extragere a dalei şi în urma analizei de laborator s-a constatat că era vorba despre o piatră compozită obţinută din amestecul a 15% praf de granit, 30% wolfram şi 55% pulbere de aur de 50 de karate, imposibil de obţinut după tehnologia de care dispune societatea modernă. Piatra compozită a fost descoperită în aceeaşi galerie în care în anul 1976 s-a descoperit un schelet gigant de om. Din această cauză, locul situat pe Valea Cornei, sub satul Cornea de la Roşia Montană, a fost numit Galeria Hiperboreană. Datorită descoperirilor de neconceput pentru vremea respectivă, Securitatea a sigilat galeria şi a interzis accesul.

10 metri lungime

Geologii au continuat săpăturile şi au scos la iveală un schelet uman de aproximativ 10 metri lungime. Agenţii de Securitate din acele vremuri au împachetat întreg scheletul, care a fost trimis la Moscova pentru cercetări ulterioare. Chiar dacă s-a încercat muşamalizarea descoperirii, au existat voci care din umbră au susţinut că scheletul a aparţinut unui dac hiperborean, un strămoş de-al nostru. Pentru a certifica descoperirea şi pentru a înţelege cât mai bine importanţa ei, mai multe fotografii, făcute pe furiş de cei care au efectuat săpăturile, au fost date publicităţii. Ele înfăţişează foarte bine dimensiunea inexplicabilă a scheletului.

Secretul lespezii

Odată ce a fost scoasă la lumină, după mai bine de trei luni, timp în care s-au efectuat săpăturile, s-a constatat că avea o lungime de 12 metri, o lăţime de 6 metri şi o înălţime de 3 metri, cântărind cu aproximaţie 1700 de tone. Conţinea circa 900 tone de aur. Când a fost scoasă la suprafaţă a fost segmentată în 80 de bucăţi şi încărcată în camioane speciale. Sub escortă militară a fost transportată într-un loc necunoscut. Totuşi, există unele informaţii din surse demne de încredere, din care rezultă că fragmentele containerizate au fost predate Combinatului Siderurgic SIDEX Galaţi şi că au fost deja topite şi transformate în lingouri de aur şi wolfram, dar locul secret unde se află ele depozitate acum încă nu se cunoaşte. Se mai spune că există un set de fotografii efectuate de un arheolog român, dar care se află sub protecţie din motive lesne de înţeles. Lespedea conţinea o scriere necunoscută, dar cu probabilitatea cea mai mare de a fi pelasgă, dispusă în trei şiruri paralele care porneau din partea stângă sus şi şerpuiau în diagonală, încolăcindu-se în spirală în jurul unui cap de lup, şi sfârşind apoi la baza ei, în colţul din dreapta. Se pare că pe nimeni nu a interesat valoarea culturală a acestei pietre, a fost tăiată şi trimisă spre topire, urmând ca după vânzarea aurului să se verse la vistieria Statului contravaloarea procentului de 19,31 negociat cu partea canadiană, conform contractului de exploatare a aurului şi a metalelor rare ale zonei.