La 30 de km. de Ploiesti rasare din campul pustiu satul Parepa-Rusani, un colt parca uitat de lume, linistit. Localitatea dateaza din timpul lui Matei Basarab si are o istorie simpla, specifica asezarilor de campie. Case mici, taranesti, cuminti, randuite de-o parte si de alta, dorm intr-un cadru natural de o impacata salbaticie. Aerul e curat ca o respiratie de inger.
Aici a vazut lumina zilei, in 1923, Maria Petre, pe care oamenii din partea locului o numesc „Fecioara din Parepa“. Ar fi avut un destin obisnuit, ca mai toti taranii de aici, truditori, cu fata arsa de soare si palmele batatorite de munca. Pentru ea, insa, Dumnezeu a hotarat altceva. Era o copilita de nici 12 ani cand a avut o viziune dumnezeiasca. De atunci, nu a contenit sa propovaduiasca credinta, sa impartaseasca semenilor intelepciunea transmisa de o voce de dincolo de lume. Vestea despre ea a cuprins repede imprejurimile si multi oameni au venit sa vada minunea. Avea darul vindecarii si cateva fapte savarsite de aceasta pot certifica acest lucru. Cat este mit sau adevar nu putem judeca noi aici.
Apa vindecatoare
Am vizitat la un sfarsit de saptamana satul Parepa, unde Maria Petre a primit porunca divina de a zidi o biserica. Astazi aceasta se inalta alba ca o mireasa, intr-o totala contradictie cu arhitectura umila a zonei. Din pacate, fecioara nu a apucat sa o vada terminata, insa, de dincolo de mormantul din inima bisericii, ii ajuta pe cei ce-i duc menirea mai departe. Cinci maicute tinere si inimoase trudesc din zori si pana in toiul noptii la desavarsirea manastirii. Stareta este Maica Eupraxia. La Parepa nu vine lume multa. Oamenii nu prea stiu despre aceasta minune si despre apa vindecatoare care izvoraste de aici. Povestile celor care, intr-un fel sau altul, au intrat in contact cu Fecioara de la Parepa sunt uimitoare. Valeria Zugravu din Bucuresti era acum cativa ani grav bolnava. Medicii ii descoperisera un fibrom uterin foarte mare si femeia a luat calea spre manastirea de la Parepa, unde auzise ca se intampla minuni. A luat apa vindecatoare, s-a rugat la icoane, iar dupa doua luni, ducandu-se la medici pentru noi analize, a descoperit ca fibromul disparuse complet. De bucurie si spre multumire, Valeria a ajutat manastirea. Impreuna cu fiul si sotul ei, a pavat cu marmura alba toata podeaua bisericii. Cazurile de vindecari miraculoase au continuat. Lacasul a primit binecuvantarea Episcopului Vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor, Varsanufie Prahoveanul, pe 14 decembrie 2002, in cadrul unei slujbe la care au participat 22 de preoti.
„Eu sunt Dumnezeu si te-am ales sa spui oamenilor Cuvantul Meu“
Povestea fecioarei este fascinanta. S-a nascut in 1923, pe 22 septembrie, in satul Parepa-Rusani (jud. Prahova). Cand avea doar 12 ani, pe 29 august 1935, de Ziua Taierii Capului Sf. Ioan Botezatorul, a avut loc minunea. Maria Petre povesteste ca-n timp ce se juca cu alti copii i s-a facut sete. Atunci i-a spus prietenei sale: „Eu dau o fuga sa beau putina apa din casa“. Cand cobora dealul, indreptandu-se spre casa, a vazut pe cer „ca un val de vata alba, care parca alerga o data cu mine, si nu numai atat, ci parca si cobora anume dupa mine si spre mine. Eu m-am oprit din fuga si m-am uitat in jur: tot cerul era albastru si senin, fara de nici un alt nor in afara de acesta alb, care chiar cu-adevarat spre mine cobora! Speriata, am inceput sa fug mai tare catre casa. Nu mai stiam in ce parte sa o iau, am vrut sa tip, sa strig dupa ajutor, insa norul s-a apropiat iute de mine si m-a cuprins cu totul in el, in apropiere de lac. Am cazut in genunchi, moarta de frica, tremurand si scancind; cred ca am plans de-a binelea!“. Atunci s-a infaptuit minunea. In fata copilei statea un barbat luminos, cu ochi albastri si barba alba. „Avea o fata de-o blandete nemaivazuta - scrie in memoriile ei Maria Petre. Era cu totul si cu totul imbracat in albul acelui nor, inconjurat de ingeri si de porumbei care zburau“. Apoi, un glas bland i-a vorbit fetei: „Nu te teme, fiica fecioara Marie, Eu sunt Tatal Ceresc Dumnezeu si te-am ales sa spui oamenilor Cuvantul Meu. Ai auzit de Dumnezeu?“.
Trecand prin foc
In timp ce copila, speriata, plangea si radea in acelasi timp, glasul i-a mai spus: „Veti ridica o biserica ortodoxa crestina intru Slava Mea si pentru pomenirea celor adormiti. Dar aceasta biserica nu se va face curand, caci va veni peste voi prigoana comunista, si abia dupa aceea, cand va veni timpul libertatii si cand toti oamenii se vor intoarce la Mine cu inima curata. Iar tu nu vei muri pana ce nu vei ridica aceasta biserica si vei vedea-o terminata“. Sarcina pe care Dumnezeu i-a dat-o Mariei n-a fost usoara! N-a fost casatorita niciodata si a trait ca o maicuta. Pentru a deschide ochii multimii, care nu stia ce se intampla, Tatal Ceresc a trimis mai multe semne. Trei porumbei albi au stat toata noaptea care a urmat pe acoperisul casei familiei Petre. Incepand chiar din ziua urmatoare, au inceput sa vina oameni multi, care voiau sa afle despre minunea de acolo, de care doar auzisera, si voiau s-o atinga pe copila, s-o auda vorbind. Dar, dupa cum ea marturisea, minunea nu a insemnat doar aceste cateva zile, ci a tinut toata viata ei, ca un dialog vesnic cu Dumnezeu si cu oamenii. „Drumurile mele au ramas insemnate definitiv intre biserica si casa. Am pazit Cuvantul Tatalui Ceresc si L-am spus totdeauna oamenilor, trecand prin foc si prin apa pentru credinta mea“, sunt cuvintele Mariei Petre.
Salcia franta de vant anunta moartea fecioarei
Constructia bisericii a inceput in 1946, pentru ca in 1948 sa fie intrerupta de venirea comunistilor. Tot atunci a inceput si calvarul Mariei Petre. I s-a interzis cu desavarsire sa mai vorbeasca despre minunea intamplata la Parepa. Era persecutata si amenintata zilnic, dar n-o speria nimic. Lumea mai vorbeste ca in 1946, cand fecioara incerca sa construiasca manastirea, un barbat din sat, avand nevoie de caramizi, s-a dus sa fure din zidul care abia se ridica. Pe drum s-a oprit la o fantana cu cumpana, sa bea apa si sa dea si cailor. Dar greutatea cumpenei s-a desprins, parca luata cu mana, si i-a cazut omului in cap, ucigandu-l pe loc! De atunci, fantana respectiva se numeste „Fantana pustiita“. Lucrarile pentru ridicarea bisericii au fost reluate dupa 1990, cand cel mai important scop al Mariei Petre a fost acela de a duce la bun sfarsit aceasta lucrare, care a primit, la sfintire, hramul „Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul“, in amintirea zilei de 29 august 1935, cand s-a petrecut minunea. Din pacate, fecioara din Parepa n-a apucat sa vada biserica intru totul gata. Domnul a chemat-o la El pe 5 iunie 1996, cand Maria avea 73 de ani. A fost inmormantata chiar in biserica noua. Sfarsitul i-a fost anuntat de mai multe semne. Unul dintre acestea a fost ruperea salciei pe care cu mana ei o plantase langa troita. Cu 3 zile inainte de moarte, salcia s-a frant in doua si a cazut pe troita din lemn ridicata de Patriarhul Miron Cristea. Icoanele insa au ramas neatinse. Atunci Maria a zis: „Asta e semnul ca voi muri!“. Si asa a fost! In cea de-a treia zi dupa moartea sa, in timp ce se oficia slujba de inmormantare, martorii spun ca pe cer s-a aratat o cruce din nori argintii, ramanand acolo pana la sfarsitul ceremoniei.
Pentru ridicarea acestui lacas, fecioara a strans singura banii. Acum locul unde ea L-a intalnit pe Dumnezeu se afla sub ape. Biserica noua din Parepa este foarte mare, masurand 32,65 m in lungime, 16,30 in latime si 25 in inaltime. Din pacate, a ramas nepictata. Daca s-ar mai strange niste fonduri, lucrarile ar fi finalizate. Cei ce doresc sa contribuie la desavarsirea ei pot suna la telefonul 0244/447086 (Maica Stareta Eupraxia) sau pot depune bani in contul 25511.1-17803.1/ROL, deschis la BCR, filiala Ploiesti.
(Sursa: Gabriel Mateescu)
