Calendarul de la Sarmizegetusa este unul dintre cele mai precise instrumente de masurare a timpului din antichitate. Piesele care îl compun, pietre sau busteni, au anumite semnificatii, deslusite abia dupa 2.000 de ani, de trei cercetatori brasoveni. Emil Poenaru, Cornel Samoila si Serban Bobancu de la Universitatea din Brasov au reusit sa sparga "codul dacic".

Mai precis, au descifrat rostul fiecarui stîlp din acest complex megalitic, reusind astfel sa citeasca misteriosul calendar astronomic. Asa am aflat ca dacii calculasera mai precis decît mayasii lungimea anului, diferenta dintre anul dacic si cel antropic fiind de numai 0,000001 zile.

Lespezile si stîlpii antici, care înseamna zile, saptamîni, ani si secole dacice (de alta durata decît cele cunoscute), i-au condus pe brasoveni la concluzia ca stramosii nostri au reusit sa stocheze la Sarmizegetusa informatii de astronomie, matematica, trigonometrie extrem de exacte care, odata întelese, nu doar ca masoara timpul, dar arunca o privire si în viitor.

Mesajul dacic, deslusit de trei profesori

Dacii au masurat timpul cu ajutorul unui calendar care indica timpul, dar servea si la îndeplinirea ritualurilor religioase. Erau astronomi priceputi. Au facut masuratori pe stele, utilizînd coordonate orare, si nu orizontale, aproape de nivelul marii, asa cum procedau, de exemplu, egiptenii.

Sarmizegetusa, capitala regatului dac, cel mai amplu complex de locuire dacica, a fost construita la mijlocul sec. I î.Hr. si cuprindea în perimetrul sau cetatea, zona sacra si asezarea civila. Calendarul de la Sarmizegetusa este unul în aer liber, pentru a nu ascunde Soarele, venerat de daci. Gasim aici un soare de andezit, cu un diametru de 7,1 m, avînd în centru un disc de 1,5 m diametru.

Se pare ca ajuta la stabilirea orei exacte a meridianului locului. Dar calendarul este compus din mai multe grupuri de piese, constituind doua sanctuare rotunde si doua patrulatere. Acest complex a atras atentia profesorilor brasoveni Emil Poenaru, Cornel Samoila si Serban Bobancu, care au publicat în revista "Magazin istoric" (nr. 123-124, iunie 1977) o teorie care a buimacit lumea stiintifica, dar care a elucidat o enigma veche de 2.000 de ani.

Practic au reusit sa citeasca ceasul pe imensul calendar dacic. Concluziile lor au ramas valabile pîna în ziua de azi.

Un stîlp înseamna o zi

Cei trei profesori au pornit de la analiza cercurilor. Astfel, micul sanctuar rotund este alcatuit din 114 piese: 13 lespezi si 101 stîlpi. Un stîlp reprezinta 1 zi, cea mai mica unitate de masurare a timpului din acest calendar. Lespezile erau elemente de separare pe care se însemnau saptamînile si anii.

Au observat 8 grupe de cîte 8 stîlpi, 1 grupa de 7 stîlpi, 3 grupe de cîte 8 stîlpi, 1 grupa de 6 stîlpi. De aici au dedus, prin calcule riguroase, ca "13 ani astronomici corespund cu 47 circumferinte ale micului sanctuar, dupa care mai este necesara o singura zi de corectura (e posibil sa fi fost o zi de sarbatoare).

Avem, astfel, prima concluzie importanta: calendarul dacic avea la baza un ciclu de 13 ani, încheiat cu o zi de corectura. Aceleasi calcule arata ca un an dacic avea 47 saptamîni". Cu aceste rezultate n-ajungem nicaieri, nu seamana cu sistemul de masurare a timpului cu care sîntem obisnuiti. Dar profesorii Bobancu, Poenaru si Samoila au mers cu calculele mai departe, reusind în cele din urma sa decripteze complet calendarul.

Ei au constatat ca utilizatorii acestui calendar au punctat 8 saptamîni de 8 zile, urmate de o saptamîna de 7 zile, trei saptamîni de 8 zile si o saptamîna de 6 zile. În consecinta, anul avea, la daci, cînd 365, cînd 364, cînd 367 zile, exact în aceasta ordine.

Anul nu începea la data fixa

Cercetatorii au mai constatat ca anul nu începea la data fixa, ca în calendarul gregorian de azi, ci în aceeasi zi a saptamînii. "Pe lînga faptul ca dacii au realizat unul din cele mai exacte calendare ale antichitatii, acesta are o proprietate unica: anul începe cu prima zi a unei saptamîni si se termina în ultima zi a alteia".

"Divizarea micului sanctuar în 13 grupe nu este, deci, întîmplatoare, ci cautata, si are calitatea ca, datorita ei, anii dacici încep totdeauna în prima zi a unei grupe, sfîrsindu-se, deci, totdeauna în ultima zi a unei grupe, iar toate cele 13 zile de început ale celor 13 grupe sînt, în decursul unui ciclu, o singura data zile de început de an.

Faptul ca anii dacici nu începeau si nu se sfîrseau cu oricare dintre zilele saptamînii (fiindca se propune echivalenta: o grupa egal o saptamîna), este o proprietate interesanta, o calitate pe care nu o are nici calendarul actual". Parerea autorilor este ca "prin eleganta, functionalitatea si simplitatea solutiilor matematice pe care le încorporeaza (si exprima geometrizat), micul sanctuar circular este cea mai frumoasa opera de arta pe care a creat-o gîndul uman în stradania sa de a cuantifica timpul".

Ziua curenta, marcata cu cursor

Ca sa citim un an, trebuie sa alegem o lespede, nu conteaza care, sa parcurgem micul sanctuar rotund de trei ori si sa adaugam 8 saptamîni. Se marcheaza anul scurs pe lespedea la care s-a ajuns si se începe noul an de la stîlpul urmator, în sens trigonometric (anti-orar). Toate lespezile vor fi marcate în 13 ani (exact cîte lespezi sînt). În acest interval, anul dacic ramîne în urma cu 1 zi fata de anul tropic si se aplica corectia de o zi.

Faptul ca acest imens calendar putea fi citit din oricare punct cardinal ai fi venit, pornind de la oricare stîlp, "vrea, parca, sa ne puna ca noi, oamenii, care intram în viata, fiecare într-o zi oarecare, ne traim timpul nostru (dintre nastere si moarte), putînd începe numaratoarea zilelor de oriunde (asa cum si facem), înscriindu-ne, pentru o vreme, cît dureaza viata noastra, în scurgerea timpului".

Însemnarea zilelor se facea cu un cursor (un obiect atîrnat de un cîrlig în vîrful stîlpului). Cînd se epuiza o saptamîna, se marca pe absida marelui sanctuar circular. Cînd se termina anul, "pe circumferinta micului sanctuar circular, se însemna lespedea dintre ultimul stîlp al ultimei perioade parcurse si primul stîlp al noului an".

Vara dacica avea 21 de saptamîni

Lespedea are rolul de a face corectura cu o zi la un ciclu de 13 ani, nu la 4, cum sîntem obisnuiti azi. La patru lespezi se obtine "unitatea de timp superioara unui asemenea ciclu si anume perioada dacica de 52 de ani". Respectînd ciclurile agrare, "anul dacic era subîmpartit în trei parti (trimestre), avînd durata si succesiunea 13-21-13 saptamîni". Deci vara are 21 de saptamîni, toamna 13 saptamîni, iarna 13 saptamîni.

Primavara lipseste. Marele sanctuar rotund este structurat pe 3 cercuri concentrice si ar fi, spre deosebire de primul (civil), unul cu destinatie religioasa. Cercul exterior este alcatuit din 104 lespezi care formeaza un cerc perfect închis. Lipit de primul, al doilea cerc este format din 210 piese: 180 de stîlpi despartiti în 30 de grupuri de cîte 6. Al treilea cerc, la o distanta considerabila de primele doua, este format din 68 de stîlpi aranjati în 4 grupuri despartiti de lespezi în urmatoarea ordine: 17 stîlpi - 4 lespezi - 18 stîlpi - 3 lespezi - 16 stîlpi - 4 lespezi - 17 stîlpi - 4 lespezi.

Lespezile din cercul mic si cele din absida formeaza 2 axe perpendiculare. Pe directia celei orizontale, se afla pragul de acces, un patrat de 4x5 lespezi. Sanctuarul mare întruchipeaza de asemenea un calendar solar: un an se obtine prin doua rotatii ale cercului mijlociu, concomitent cu parcurgerea cercului mic. Un stîlp din absida reprezinta un an. Rotindu-ne de 13 ori în jurul cercului mare, obtinem, în 13 ani, o diferenta de 68 de zile. Exact atîtia stîlpi sînt în cercul mic. Fiind un calendar religios, profesorii brasoveni au presupus ca acesta era si numarul zilelor de sarbatoare.

13, "unitatea temporala sacra" a dacilor

Numarul 104 (cercul mare) este, la rîndul lui, multiplu de 13, si ar simboliza "secolul dacic". Cît despre cursoare, spre deosebire de calendarul civil, accesibil oricui, în calendarul religios acestea nu erau vizibile. Numai preotii stiau "unde a început si unde s-a sfîrsit un an, în ce an al ciclului sîntem, cîti ani mai sînt pîna la terminarea ciclului, sau cîte cicluri de 13 ani au trecut dintr-un secol dacic".

Cum aceste cursoare au disparut, nici noi nu putem afla aceste repere temporare. Dintre sanctuarele patrulatere, singurul care contine repetitiv numarul 13 este cel cu patru siruri de cîte 13 tamburi (un an). Calculele i-au condus pe cei trei brasoveni la o noua concluzie: "ciclul superior secolului dacic (de 104 ani) ar avea 5 secole (520 ani), avansul calendarului dacic devenind egal cu o zi dupa 8.840 ani", precizie fantastica pentru stiinta de acum doua milenii!

Cercetatorii au numit ciclul de 13 ani "unitate temporala sacra", dar au constatat ca unitatea superioara, de 520 de ani, nu este doar un calcul pe hîrtie, ci este marcata si în calendar. Si înca prin cele mai mari piese de piatra, situate pe terasele cele mai înalte. "Este suficient sa privim cel mai mare si mai impresionant dintre toate monumentele Sarmizegetusei, si anume sanctuarul mare dreptunghiular, format din 4 aliniamente de cîte 10 tamburi de andezit. Pentru acest sanctuar, propunem deci echivalenta: 1 tambur = un ciclu de 13 ani".

O precizie uimitoare

Universitarii brasoveni au mai calculat si cîte secole dacice (104 ani) ar trebui sa se scurga pentru ca masuratorile dacilor sa coincida cu cele stiintifice. S-a ajuns la concluzia ca sînt necesare 25 de secole, deci în anul 2275, dupa mai multe corectii succesive prevazute de savantii daci, calendarul de la Sarmizegetusa va indica ziua si ora exacta (timpul astronomic).

Calendarul gregorian, fiind mai lung cu 0,0003 zile decît anul tropic, întîrzie fata de acesta cu o zi la 3.300 ani. "Exactitatea calendarului era atît de mare încît, teoretic vorbind, ar mai fi fost nevoie de înca o zi de corectura abia la 5.055.555,55505 ani".

Autorii compara precizia calendarului dacic cu celelalte sisteme cunoscute si observa ca stramosii nostri au facut cea mai buna aproximare, mai buna decît cea a calendarului gregorian, unde anul are 365,242500 zile. Calendarul dacic are 365,242197 zile, iar valoarea anului tropic este de 365,242198 zile.

Dar uimitorul calendar contine si alte surprize care dovedesc cunostintele avansate ale locuitorilor acestor meleaguri. Calendarul megalitic a pornit cu un secol de 104 ani, dar universitarii brasoveni au observat ca sistemul a suferit o reformare, secolul ajungînd la 91 de ani. "Niciun calendar creat de om nu a dovedit o asemenea calitate, sa aplice o reforma fara sa afecteze mecanismul propriu-zis al calendarului."

Dacii au gasit solutia pe care noi înca o cautam

Reformarea calendarului are o logica impresionanta, care îi uimeste pe specialistii de azi, pentru ca ofera o solutie pe care noi nu am gasit-o înca. "Am zice ca prea înteleptii arhitecti ai sanctuarelor au procedat la reformarea sistemului cu secole de 104 ani nu numai din motive de a spori exactitatea calendarului (care, oricum, era superioara oricarui alt calendar din antichitate), ci si pentru un alt motiv: în sistemul cu secole de 104 ani, prin corectura cu o zi ce se aplica la mileniul de 520 ani, timpul calendaristic devansa timpul astronomic cu aproximativ 1,5 ore, de aici rezultînd ca, vreme de aproximativ un an, timpul calendaristic mediu mergea înaintea timpului astronomic exact.

Aceasta defectiune, a devansarii timpului astronomic exact în momentul corecturii cu o zi, o are si calendarul nostru actual, dar noi, oamenii civilizatiei secolului XX, nu am gasit înca o modalitate de reforma a calendarului pentru a o remedia".

Cît despre identitatea reformatorului, se presupune ca ar fi fost Zamolxe însusi sau Dromihete sau regele Oroles sau Deceneu, marele preot al stramosilor nostri. Cert este ca ansamblul de la Sarmizegetusa este încarcat de mesaje pentru generatiile viitoare. Primul, cel al masurarii trecerii timpului, a fost descifrat.

Nu exista o interpretare mai buna. Chiar daca e greu de urmarit, metoda de numarare si marcare a unitatilor de timp explicata de Bobancu, Poenaru si Samoila este chiar cea originala. Cei trei universitari brasoveni ne-au învatat sa citim corect timpul de la Sarmizegetusa.