Stimulat, oarecum, şi de un microfilm despre dacii de la Roma, primit, pe mail, de la un cunoscut istoric bucureştean, am decis sa merg, macar cu gandul, spre Cetatea Eterna. Microfilmul  amintit se intitulează STATUILE DACILOR – UN MARE MISTER. Este vorba de muzeele Romei şi nu numai, pline de statui, busturi şi capete de daci. Acestei comori dacice i s-a adăugat, începând din 2 aprilie 2011, încă un bust al regelui dac Decebal, realizat din bronz de către sculptorul câmpinean George Dumitru, nepreţuit dar oferit Accademiei di Romania din Roma de către Consiliul Judeţean Prahova, în cadrul manifestărilor “EuroPrahova - 2011”, organizate în Cetatea Eternă.

Columna Dacică – actul de naştere al poporului român

Principalul obiectiv turistic din Roma pentru români este, fără îndoială, Columna lui Traian, cunoscută şi sub numele de Columna Dacică. Construit între anii 108-113, din ordinul împăratului Traian, monumentul are o înălţime de 39,83m (fără statuie) şi este compus din 18 blocuri masive din marmură de Carrara, fiecare bloc cântărind 40 de tone. Basorelieful, în formă de spirală (noutate absolută în domeniu) reprezintă scene de luptă din campaniile lui Traian împotriva dacilor; 101-102 (în partea de sus a coloanei ) şi 105-106 ( în partea de jos), cu peste 2500 de figuri distincte de luptători daci şi romani, prezentaţi în timpul bătăliilor. Cele 124 de episoade care îmbracă în spirală trunchiul Coloanei ilustrează, de fapt, comentariile împăratului Traian despre războaiele dacice ( De bello dacico). Ele constituie, prin caracterul lor de document istoric, un adevărat „act de naştere” al poporului român. La început, Coloana avea în vârful ei statuia din aur a lui Traian. În sec.al XVI-lea, ea a fost însă înlocuită cu o statuie similară a Sfântului Petru.

Muzeele Romei, pline de statui de daci

O primă inventariere a acestor opere de artă a fost făcută în 1946, cu 26 de piese. A doua numărătoare a avut loc în anul 1980, când numărul pieselor a ajuns la 40 de piese. În sfârşit, o teză de doctorat, dedicată recent aceluiaşi subiect, de către un specialist în istoria artei, Leonard Velcescu, a strâns, laolaltă, peste 100 de astfel de reprezentări de daci, numărul lor fiind, cu siguranţă, mai mare. Cele mai multe dintre statui sunt de mari dimensiuni, ajungând chiar şi până la 3m, iar busturile şi capetele sunt, de asemenea, colosale. Un mare mister: majoritatea statuilor de daci au mâinile împreunate – nu legate, aşa cum procedau romanii cu prizonierii barbari. De reţinut faptul că  niciun alt popor subjugat de Roma nu a beneficiat de atâta atenţie şi meticulozitate din partea artiştilor plastici, Columna lui Traian – operă genială care a revoluţionat arta romană – este un argument în plus în acest sens.

Cele mai multe dintre statuile de daci au fost descoperite, de-a lungul timpului, în Forul lui Traian, ele fiind făcute, probabil, la comanda împăratului învingător. De ce dacii (învinşi) şi nu romanii (învingători) au fost aleşi să împodobească Forumul şi mai apoi Arcul  lui Constantin, este un alt mare mister. Impunătoarele statui de daci au figuri de învingători, indiferent dacă sunt daci tineri, bătrâni, nobili sau daci de rând. În galeria Chiaramonti a Muzeului Vatican, care numără peste 600 de sculpturi greco-romane, se află un astfel de bust de nobil dac, de peste 3m – cu tot cu soclu, dăltuit în marmură frigiană violacee cu vinişoare (cel mai mare din întreaga galerie!).

Alte trei capete colosale de daci, deosebit de sugestive, cu urme vizibile de trecerea timpului, se găsesc tot la Vatican, în sala Braccio Nuovo – galerie rareori accesibilă publicului. Aici, pe partea dreaptă a sălii, printre zei decadenţi, amazoane rănite şi împăraţi romani, se remarcă un dac de rând în floarea vârstei, cu plete bogate, uşor ondulate şi barba scurtă. În comparaţie cu el, capetele de romani - inclusiv cel al împăratului Traian -  aflate în apropiere, sunt de două ori mai mici! Pe partea stângă, se află celelalte două busturi: un “captivus dacus”(dac prizonier) - tânăr, mândru şi calm, iar alături de el, un “tarabostes”(nobil) - un dac în vârstă, cu barba stufoasă şi elegant aranjată, fruntea uşor încruntată, privirea dreaptă, întreaga înfăţişare denotă inteligenţă şi hotărâre. Despre acest bust s-a spus că ar fi chiar al marelui rege dac, Decebal, mai ales că seamănă foarte mult cu alte două presupusuri busturi ale lui Decebal, aflate la Florenţa.

La Muzeul Borghese, se află un tânăr dac, cu ambele mâini lipsă şi cu faţa zdrobită. Asemenea statui, capete şi busturi de daci se găseau, odinioară, şi în alte muzee din Roma (Tarlonia, Lateran, Capitolin) sau chiar în atelierele unor sculptori. Din păcate, colecţiile au fost mutate din loc în loc, au fost vândute, descompuse sau reîntregite, pierzându-se astfel urmele lor. Astfel de comori dacice se mai află însă şi la Florenţa, la Napoli ori în muzee şi colecţii particulare din afara Italiei: Oxford, Berlin, Paris, Madrid, Praga, Bruxelles, Copenhaga, Atena, New York, Sankt Petersburg (Ermitaj), Israel. Cel mai recent cap de dac a fost descoperit tot în Forul lui Traian, în anul 1999, el fiind expus la Muzeul Naţional de Istorie al României.

Dacii de pe Arcul de Triumf al lui Constantin cel Mare

Aproape de Colosseum, pe drumul pe care împăraţii îşi desfăşurau procesiunile triumfale, se află cel mai mare Arc de Triumf din Roma, rămas în picioare din antichitate: Arcul împăratului Constantin. A fost ridicat de senat, între anii 312-315, în cinstea acestuia după victoria de la podul Milvius, împotriva lui Maxentiu – unul dintre pretendenţii la tronul Romei. Este o construcţie armonioasă, străbătută de trei deschideri boltite, ca locuri de trecere. Arcul are 25m în înălţime, tot 25m lungime şi 8m lăţime. Patru dintre basoreliefurile de pe acest Arc înfăţişează scene de lupte dintre… daci şi romani. De la aceste lupte trecuseră deja două secole, dar ele, se pare, încă mai dăinuiau în memoria romanilor. Cu siguranţă că aceste busturi făceau parte, iniţial, dintr-un monument al lui Traian, refolosite apoi, pentru măreţia lor, la monumentul lui Constantin.

Chiar şi capul lui Traian din scenele de luptă a fost înlocuit cu cel al lui Constantin, doar dacii fiind preluaţi întocmai, ei neputând fi înlocuiţi. Remarcabilă, de asemenea, prezenţa, pe cele 8 coloane corintice cu care este ornat Arcul, a 8 statui colosale de daci – 4 pe o parte, 4 pe cealaltă parte. Aceste statui împresionante străjuiesc practic Arcul. Toţi au o atitudine demnă, de oameni înţelepţi, cu  capetele aplecate şi mîinile împreunate. Au bărbi falnice, pletele se scurg de sub căciuli, iar mantiile, ornate cu franjuri pe margini, ajung până la opincile din picioare.

Potrivit analizelor făcute de specialişti în istoria artei antice, Arcul de Triumf este decorat, pe lângă imaginile strict legate de evenimentele din 312, şi cu cu alte monumente din vremea lui Traian, Hadrian sau Marc Aureliu. Cu alte cuvinte, împăratul Constantin a ţinut morţiş să pună pe Arcul său cele mai frumoase şi reprezentative opere de artă din istoria Romei, printre care şi pe cele înfăţişându-i pe daci. Prezenţa statuilor dacice pe Arcul de Triumf se mai explică şi prin faptul că împăratul Constantin avea o mare admiraţie pentru Traian, încercând să-l imite nu numai în politica internă, dar şi în comportament şi felul de a se îmbrăca!

Acest lucru s-a răsfrânt şi în atenţia pe care a acordat-o teritoriilor de la Dunăre, atât a fostei provincii Dacia, cât şi pământului dintre Dunăre şi Marea Neagră. La comanda sa, aici s-a refăcut din temelii cetatea Tropaeum Traiani, s-a construit un pod peste Dunăre la Sucidava - după modelul celui de la Drobeta, realizat de Apollodor din Damasc, s-a refăcut “Drumul lui Traian” de pe Valea Oltului ş.a.

Prezenţa dacilor în lumea antichităţii era recunoscută, totodată, şi prin intermediul imaginilor artistice care înfăţişau vitejia şi prestigiul de care dacii continuau să se bucure, chiar dacă, de la războiul daco-roman, socotit drept cel mai mare război de atunci al romanilor, trecuseră deja două secole.
 
Dupa calatoria asta imaginara, am revenit acasă, în România. Trist să constat că dacă romanii  i-au făcut pe daci nemuritori, prin trupul marmurei, istoricii noştri nu par prea interesaţi de acest subiect. Nu mai amintesc de Ministerul Culturii, care nici nu a încercat măcar să împrumute câteva statui de daci, pe care să le expună în România, ori să finanţeze  efectuarea unor duplicate, pentru a-i readuce acasă pe aceşti daci, rămaşi pe meleaguri străine, de 2000 de ani. Noroc cu Societatea  cultural-istorica Mihai Viteazul din Ploiesti, care i-a readus pe daci in constiinta romanilor, prin realizarea mai multor busturi din bronz ale regelui Decebal, amplasate diverse localitati din Romania, inclusiv in Basarabia si…Roma (in foto, bustul pregatit de a pleca spre Cetatea Eterna, martie 2011).