O nouă teorie despre sfârşitul lumii îi avertizează pe oameni că acest lucru s-ar putea întâmpla mai repede decât ne-am putea aştepta.
De vină pentru acest fenoment ar putea fi aciditatea oceanelor, care va duce într-un final la extincţia speciei umane. Concluzia le aparţine cercetătorilor de la Universitatea din Edinburgh, coordonaţi de către geofizicianul Matthew Clarkson.
Acest studiu este primul care arată că oceanele extrem de acide sunt vinovate şi pentru acest fenomen care s-a mai produs deja acum 252 milioane de ani în urma unor puternice erupţii vulcanice, antrenând dispariţia a peste 90% din speciile marine şi a peste două treimi din cele terestre. Atunci, oceanele Pământuului au absorbit cantităţi uriaşe de dioxid de carbon de la erupţiile vulcanice, iar atunci când au devenit acide, acest lucru a dus la consecinţe catastrofale.
Până în prezent, se credea că omenirea va dispărea din cauza unei bombe nucleare sau din cauza topirii gheţarilor, dar teoria cercetătorilor scoţieni este din ce în ce mai acceptată şi de către alţi cercetători.
Concluziile studiului au fost trase pe baza probelor furnizate de rocile vechi de peste 250 milioane de ani din Emiratele Arabe, roci aflate pe fundul unui străvechi ocean. Studiile ştiinţifice recente ne arată că suntem pe aceeaşi pantă, de data aceasta din cauza creşterii gazelor cu efect de seră generate de activităţile umane, informează sciencedaily.com.