Peştera Limanu este un monument al naturii localizat în partea sudică a României, în arealul comunei Limanu, nu departe de satul Limanu, pe malul lacului Mangalia. Aria zonei protejate este de 1 hectar.
Peştera Limanu, numită şi Peştera Caracicola sau Peştera La Icoane are o lungime de cca 4.000 metri şi este de departe cea mai lungă peşteră dobrogeană. O ciudăţenie a acestei peşteri este ramificarea ameţitoare a galeriilor.
Unele sectoare de galerie ale acestei peşteri au fost cioplite de oameni, fiind vizibile urme de daltă. Pentru a nu risca ca bolta să se prăbuşească peste săpători, au fost clădite din dale de calcar pilieri şi ziduri de sprijin.
Arheologul Vasile Boroneanţ a descoperit incizii şi desene în cărbune pe care le-a apreciat ca fiind foarte vechi, posibil neolitice. Altele posibil dacice. Unii cred chiar că Limanu ar fi peştera Keirys, despre care vorbeşte Dio Cassius în Istoria Romană. El spune că după ce în războiul dintre regişorii dobrogeni Rholes şi Dapix cei din urmă au fost învinşi, ei s-au ascuns într-o peşteră, cu familii, vite şi tot avutul. Prinzând de veste, inamicii i-au zidit acolo, tranformând peştera într-un uriaş cavou.
Istoricul Constantin Daicoviciu credea că ar fi vorba despre peştera Gura Dobrogei, unii arheologi bulgari cred că grota Keirys e la ei. Cunoscând topografia galeriilor din Limanu, cu galerii în care mergi mai mult târâş şi în mersul piticului, este puţin probabil ca
acolo a încăput acolo populaţia unui regat, cu vite cu tot.
Într-o porţiune mai uşor accesibilă a peşterii s-a descoperit ceramică grecească şi opaiţe, ce arată că locuitorii cetăţii Callatys, în urmă cu aproape două milenii ciopliseră altare unde veneau poate să se închine zeului Mithras. Cel mai probabil ar fi că, odată cu răspândirea creştinismului în secolul al X-lea, s-a încercat transformarea peşterii într-un lăcaş de cult, după exemplul binecunoscut al grotelor-chilii şi grotelor-bisericuţe săpate în cretă de călugării pietrari de la Basarabi.
Despre peşteră s-au spus tot felul de poveşti fanteziste. Localnicii încearcă să vă convingă că galeriile ajung sub sat, în beciuri şi pe sub fântâni pe unde ies lilieci, ba chiar răzbat până în Bulgaria. În anul 1956 o echipă de cercetători de la Institutul de Speologie Emil Racoviţă a cercetat amănunţit peştera şi a topografiat 3.600 metri de galerii.
Întregul labirint se întinde sub platoul calcaros de la marginea localităţii, la foarte mică adâncime. Au fost descrise specii valoroase de organisme troglobionte şi de lilieci. Speologii amatori au relaut explorările în anii 80, descoperind puţine galerii noi.
Vremurile moderne au adus profanarea acestei peşteri. Într-o galerie a apărut un loc de ritualuri sataniste, decorat cu zvastici, cu un eşafod pentru sacrificat pisici şi lilieci.
