Cele mai înfiorătoare legende ale Capitalei se învârt în jurul ruinelor Mănăstirii Chiajna din Giuleşti-Sârbi. Crime, dispariţii stranii şi boli groaznice – toate au fost puse de localnici pe seama bisericii abandonate, în ultimele două secole, imediat după ce a fost construită.
Ca să ajungi la mănăstirea Chiajna trebuie să calci pe cadavre, în cel mai adevărat sens, pentru că ruinele ei se află în imediata vecinătate a două cimitire.
Şi groapa de gunoi care a paralizat cu mirosul ei tot cartierul Giuleşti-Sârbi are şi ea farmecul ei, pentru dacă n-ar fi existat, poate că nu aflam de la cei mai „împământeniţi” locuitori ai satului, care scormonesc zilnic munţii de gunoaie, care sunt adevăratele legende care stau în spatele acestui lăcaş ce a „murit” odată cu epidemia de ciumă, in jurul anului 1800.
Potrivit legendei, preoţii nu au apucat să slujească niciodată aici, din cauză că mănăstirea a fost atacată de turci înainte de a fi sfinţită.
Crime şi fantome, toată lumea ştie despre ele că s-ar fi întâmplat aici, dar foarte puţini au văzut cu ochii lor. Nu şi Constache Tătaru, un barbat de-o vârstă venerabilă, care se poate jura că ceea ce a văzut nu e rodul imaginaţiei lui.
„Acum mulţi ani, când eram mai tânăr, treceam cu căruţa pe lângă mănăstire într-o noapte şi am văzut mai multe umbre pe pereţii din exterior. Mi-a îngheţat sângele în vene de frică. Nu am mai trecut pe-acolo multă vreme, dar apoi a trebuit să reiau traseul, obligat-forţat, ca să ajung la groapa de gunoi, de unde mai adun şi eu fiare vechi", ne-a mărturisit, sigur pe el, bătrânul.
Stranii sunt şi inscripţiile de pe pereţii edificiului, la intrare, unde stă scrijelită o săgeată, şi în dreptul ei, îndrumarea către „Lumea copiilor”. Cum la fel de natural doi îndrăgostiţi şi-au mâzgâlit numele pe care locul înainte era înfăţişat Sfântul Petru.
La vreo sută de metri de acest loc, o şatră de ţigani care împleteşte mănunchiuri de plante uscate nu vor sa creada in legenda blestemului. „Ptiu! Du-te de-aici! Eu am dormit acolo cu copiii mei şi nevasta acum câteva luni, când era mai cald, şi nu am văzut nimic. Chiar a fost frumos ca ne uitam la lună, că nu are acoperiş”, râde pe sub mustaţă „Ministrul”, aşa cum ni se recomandă ţiganul.
Schimbăm decorul şi ajungem în sat, acolo unde mărturisirile rămân tot contradictorii. Cineva ne spune că mănăstirea este blestemată din cauza faptului că în urmă cu câteva sute de ani, clopotul a fost dat jos, de frică să nu fie reperată mai uşor şi atacată de otomani, iar apoi a fost aruncat în apă. „Ştiu de la străbunii mei că tot satul s-a refugiat acolo când au tras otomanii. Şi, de teamă, lumea a dat jos clopotul şi l-a aruncat în Dâmboviţa. Mare păcat s-a făcut atunci!”, incearca sa ne lamureasca Petra Rădoi, de 74 de ani.
De partea cealaltă, o altă bătrână a locului o contrazice, şi spune că de fapt clopotul a fost furat. „Se zice că o familie de-aici din sat a dezgropat clopotul, care era îngropat în timpul luptelor de-atunci, l-au vândut şi s-au îmbogăţit”, spune Dora Stoian, de 71 de ani.
Singurele întâmplări sigure sunt crimele care au avut loc în apropiere de această mănăstire, despre care chiar şi criminaliştii din Poliţie le-au denumit generic ca fiind de fapt „blestemul mănăstrii Chiajna”. Una dintre ele a avut loc în primăvara lui 1967, când s-a descoperit la câţiva metri de lăcaş cadavrul unui tânăr, îmbrăcat într-un costum de stofă de culoare bleumarin, postăvior de uniformă şcolară.
„În buzunarele hainelor s-a găsit un bilet de tren, clasa a II-a, emis de staţia CFR Titu. După autopsie s-a constantat că moartea a fost violentă, băiatul de 16-17 ani fusese lovit cu capul de un corp dur, probabil de nişte pereţi", îşi aminteşte comisarul criminalist Traian Tandin, cel care a participat la investigarea cazului.
Acesta mai spune că victima a fost identificată rapid ca fiind Chiriţă Dumitru, fiul unui muncitor, orfan de mamă, din Dâmboviţa. Din investigaţiile poliţiştilor, băiatul obişnuia să fure atât de la vecini, cât şi de la şcoală, până a fost exmatriculat. Moment în care s-a şi decis să vină la Bucureşti. Totodată, asupra lui s-au mai găsit, spune comisarul Tandin, şi două bilete de peron, ceea ce sugera că cineva l-a aşteptat în Gara de Nord, considerat atunci şi principalul suspect.
Întâmplarea a făcut ca la scurt timp criminalul, Ion Stănculeţ, să se folosească de buletinul victimei cu scopul de a se angaja, pentru că nu avea un act de identitate, iar poliţiştii i-au venit uşor de hac.
O altă crimă răsunătoare care a zguduit zona mai recent este triplul asasinat din 2006, petrecut în apropiere,a tunci când un eleveţian, pe numele lui Jean Pierre Francois Sgueglia, şi-a omorât fosta iubită, pe mama şi pe fostul soţ al acesteia, din gelozie. „Şi-a cumpărat un pistol marca Glock 19 din Geneva, iar ulterior a împrumutat un BMW de la un prieten şi s-a întors în Bucureşti, cu gândul să o ucidă pe soţia sa. Mai mult, şi-a cumpărat o hartă, ca să găsească locuinţa din apropierea mănăstirii”, ne-a declarat comsiarul şef Christian Ciocan.
Fascinaţi de legenda mănăstirii, doi studenţi de la Film au făcut, în 2008, un film despre aceasta. În video, doi studenţi la Politehnică dispar fără urmă în 1995. Peste 13 ani, un vecin găseşte o casetă cu filmarile celor doi, efectuate în mare parte la Mănăstirea Chiajna cu o zi înainte de dispariţe, casetă înscripţionată cu textul „Bucureşti, 13”. Scurt-metrajul a fost postat pe Youtube, iniţial fara nicio explicaţie, aşa ca a fost considerat real. Ulterior s-a dovedit ca era, de fapt, o ficţiune.
