În Evul Mediu, pe locul actualei comune prahovene Târgşoru Vechi se afla oraşul Târgşor. Din vechiul centru urban, reşedinţă a domnitorilor munteni, aflat acum pe lista de oraşe dispărute din România, s-au mai păstrat doar ruinele a trei biserici. Importanţa rezervaţiei arheologice de la Târgşor i-a determinat pe istorici să o numească „mica Troie subcarpatică“, scrie Adevarul.ro

Astăzi un sat modest, aflat la aproximativ 7 kilometri de Ploieşti, Târgşor (în trecut Târguşor sau Târguşoru), a fost, în Evul Mediu, un important şi prosper centru comercial al Ţării Româneşti. Perioada de înflorire a cetăţii Târgşor începe după 1413, când Mircea cel Bătrân acordă anumite privilegii domneşti negustorilor din zonă, fapt consemnat de un hrisov. Plasarea geografică strategică – cetatea cu ziduri puternice era construită la înălţime, înconjurată de râul Leaota – a făcu ca localitatea să devină un adăpost însemnat pentru domnitori, boieri şi negustori.

Voievozii au construit aici o curte domnească, după ce Târgşor a căpătat o importanţă deosebită prin plasarea pe drumul care lega în Evul Mediu reşedinţa principală a Ţării Româneşti de oraşele Gherghiţa, Buzău şi Brăila, dar şi de Braşov şi Europa Apuseană. Locuitorii acestui centru urban au întreţinut strânse legături comerciale cu cei din Braşov, unde sunt pomeniţi în documente.

Domnitorul Vladislav al II-lea locuieşte o perioadă la Târgşor unde ridică o biserică în anul 1447. Vlad Ţepeş, de asemenea, construieşte o biserică în interiorul curţii domneşti. Dar cea mai frumoasă perioadă a cetăţii, aflată acum pe lista de oraşe dispărute din România, se leagă de voievodul Neagoe Basarab (1512-1521) care locuieşte la Targşor unde ridică o biserică ale cărei ruine se mai vedeau încă pe la jumătatea veacului al XX-lea.

Biserica, rămasă nepictată, va fi cunoscută mai târziu ca Biserica Albă. Importanţa localităţii se observă şi din faptul că cele mai multe hrisoave ale voievodului sunt emise de la Târgşor. Continuând tradiţia marilor domnitori, voievodul Mihnea Turcitul construieşte la Târgşor o biserică în anul 1589, din care se mai păstrează acum doar peretele dinspre miazăzi. Decăderea oraşului a început în secolului al XVII-lea, odată cu ridicarea Ploieştilor. La sfârşitul secolului al XVI-lea, aici trăia un important negustor, Mihai din Târgşor, tatăl viitorului domn, Antonie Vodă din Popeşti. Vechea biserică domnească din oraş a fost transformată de Antonie Vodă în mănăstire (Mănăstirea Târgşor, cunoscută mai mult sub numele de Mănăstirea Turnu).

Din construcţia ridicată la 1670, astăzi se mai văd doar ruinele, cărora li se mai adaugă alte două ruine de biserici – a bisericii Albe (1570) şi a Bisericii Roşii, de la sfârşitul sec XVI, construită de Mihnea Turcitul. Mica Troie subcarpatică Descoperirea unui castru roman în apropierea bisericii Mănăstirii Turnu, dar şi a altor construcţii, morminte şi obiecte care acoperă o îndelungată perioadă de timp ce se întinde între paleoliticul superior şi evul mediu dezvoltat, precum şi monumentele de la sfârşitul sec. al XIX-lea şi începutul sec. al XX-lea au făcut ca rezervaţia arheologică deschisă în 1956 în vechiul oraş dispărut să fie numită „mica Troie subcarpatică“.

În zona de vest-nord-vest a perimetrului rezervaţiei se află conacul familiei Moruzi, monument realizat la începutul sec. XX, în stil neoromânesc, aflat într-o stare de conservare bună. Familia Moruzi, ultimii proprietari ai locului, au întemeiat aici, încă de la începutul secolului, o fermă de cultură a plantelor şi creştere a animalelor după modelul celor apusene, care conferă obiectivului calitatea de complex de arheologie industrial-agrară.