Reputata jurnalistă de origine română Diana Maria Popescu, care trăieşte în Germania şi scrie la revista de limbă română AGERO din Stuttgart, mi-a trimis azi, pe e-mail, un editorial de-al său publicat recent în această revistă, articol intitulat “Jocul de-a Dumnezeu…”. Este vorba de un “joc” practicat de unii savanţi străini, experiment în urma căruia au apărut, potrivit statisticilor la nivel mondial, peste cinci milioane de copii născuţi prin fertilizare in vitro (FIV), tehnică ce afectează indiscutabil familia creştină tradiţională, demnitatea umană şi, implicit, ordinea naturală şi socială.
O clinică de fertilitate din New Jersey din SUA monitorizează, în secret, primii oameni modificaţi genetic, născuţi în diferite colţuri ale lumii printr-o nouă tehnică numită transfer citoplasmatic, sperând astfel să afle cât mai multe informaţii despre efectele pe termen lung ale controversatului experiment, scrie „Medical Daly”. Este vorba de treizeci de copii concepuţi în eprubetă înainte de interzicerea, în 2001, de către autorităţile americane, a folosirii tehnicii FIV, dat fiind faptul că procedura generează în timp efecte terifiante asupra copiilor. Prin noua metodă a transferului citoplasmatic, savanţii au modificat genomul uman, alterând practic structura speciei noastre.
Primul copil care a fost conceput prin transfer citoplasmatic s-a născut în 1997, în urma unui experiment realizat de clinica Saint Barnabas din New Jersey şi a fost diagnosticat în 2002 cu o tulburare de comportament similară autismului şi cu alte deficienţe majore. De la începutul acestui an, clinica din New Jersey, condusă de medicului Serena Chen, a început să urmărească starea copiilor concepuţi la clinică. Concluzia: dacă transferul citoplasmatic va fi aprobat, va duce la naşterea copiilor care vor avea, din punct de vedere biologic, trei părinţi.
Potrivit jurnalistei, transferul citoplasmatic presupune transferarea unei părţi din ovulul unei femei în ovulul altei femei. Partea sănătoasă din ovulul femeii donator este folosită pentru a suplini partea nefuncţională din ovulul mamei. Practic, din două ovule se formează unul singur, iar copilul are două mame şi un tată. După ce ovulul va fi fecundat, embrionul va conţine 99% din ADN-ul părinţilor biologici, dar şi AND mitocondrial din ovulul femeii donator. Problema este că un copil născut astfel are mai mult ADN mitocondrial decît este natural, acesta venind de la ambele femei. Genele care sînt în plus vor fi asimilate în genomul copilului şi apoi transmise mai departe urmaşilor săi. În cadrul unei conferinţe medicale de la Istanbul s-a anunţat că pînă în anul 2012 („de la naşterea în 1978 a lui Louise Brown – primul copil conceput prin fecundare artificială), cinci milioane de copii s-au născut în toată lumea în urma tehnicilor de fertilizare in vitro. […] Potrivit Societăţii Europene de Reproducere Umană şi Embriologie (ESHRE), aproape 350.000 de copii se nasc în fiecare an în urma fertilizării in vitro, respectiv 0,3% din cele 130 de milioane de bebeluşi născuţi în întreaga lume”. Dagan Wells, expert în tratamente de fertilitate de la Oxford University, a precizat că este necesară furnizarea unor informaţii din ce în ce mai clare asupra acestei metode: „Este urgentă începerea unei analize a consecinţelor pe termen lung asupra copiilor născuţi prin fertilizare artificială şi care acum au crescut mari. Ar trebui să ţinem cont pe lângă daunele fizice şi de posibilele consecinţe psihologice.”
„Joaca de-a Dumnezeu” practicată iresponsabil de embriologia modernă şi adepţii ei, prin crearea de vieţi umane în eprubetă, ar putea fi scăpată de sub control, ducînd, inevitabil, la apariţia unor monştri cu severe boli somatice şi psihice.
