A 12 a ediţie a Campina Jazz Festival va fi cea în care festivalul trece ...la nivelul următor, asa cum a declarat Liviu Briciu, iniţiatorul evenimentului.
Ediţia din acest an va avea loc la Castelul Iulia Hasdeu din Câmpina, iar pe scenă vor urca nume grele ale jazz-ului românesc. Capul de afis va fi incredibilul Mircea Tiberian care va sărbători 50 de ani de scenă la Câmpina, iar în cea de a doua seară vor concerta Ploiesti Jazz Trio împreună cu Irina Sârbu.
„ Am anunţat că nu dispunem de fondurile necesare pentru a continua festivalul. Reacţiile primite au fost onorante pentru mine. Vlad Mateescu si Filarmonica din Ploieşti ne-au propus un parteneriat pentru a continua festivalul. De asemenea, Vlad Papuc, de la Aveuro, care mi-a fost elev, şi firma Lemet, care ne-a ajutat şi la ediţiile trecute, m-au anunţat că susţin continuarea festivalului. Şi atunci am decis că trebuie să-l fac!”, a declarat Liviu Briciu, cel care organizează festivalul care a devenit un simbol al Câmpinei.
Deocamdată organizatorii spun că vor exista doar două seri de festival, din lipsa fondurilor.
”În funcţie de banii pe care îi vom strânge, luăm în calcul să organizăm şi o a treia seară. Oricum, vreau să le mulţumesc tuturor celor susţin acest festival şi aici fac o referire specială la consilierul local Marius Anghelescu, care ne sponsorizează cu 1.000 euro, dar şi medicului Dan Nica, preşedintele Comisiei de Cultură din Consiliul Local, care de trei ani direcţionează cei 3,5% către festival”, a mai spus Briciu.
Locaţia din acest an, este una inedită. Festivalul va avea loc la Castelul Iulia Hasdeu, iar prin acest parteneriat, evenimentul muzical trece la nivelul următor.
„ Încercăm ca prin găzduirea acestui eveniment să includem Castelul într-un circuit turistic şi artistic mai larg, deschis mai multor categorii de public”, ne-a spus Aura Dobre, directorul Muzeului BP Hasdeu, cea care a reusit ca în numai un an, de când a preluat sefia Castelului, să transforme locaţia într-un adevărat brand turistic si cultural al Câmpinei.
Fiind vorba despre un obiectiv de patrimoniu, la festival nu vor fi vândute băuturi alcoolice, iar în faţa scenei vor fi amplasate scaune pentru ca spectatorii să se bucure de eveniment.
”Susţin tot ce înseamnă eveniment cultural de calitate în Câmpina şi-mi doresc ca acesta să fie pasul spre nivelul următor al acestui festival”, a adăugat şi consilierul local Dan Nica.
Preţul unui bilet va fi de 40 de lei/ zi, iar în acest an nu vor exita abonamente, ca la ediţiile precedente. 10% din încasări vor fi donate Muzeului Hasdeu, iar din aceste sume, Aura Dobre a anunţat că vor fi utilizate pentru organizarea celei de a doua ediţii a Târgului de Crăciun.
Vom reveni cu programul complet al celei de a 12 a ediţie a Câmpina Jazz Festival, eveniment care va avea lor în perioada 2-3 august.