Oficial Petrolul Ploieşti a promovat în Liga 1 cu o etapă înainte de finalul playoff-ului Ligii a 2-a.
Este munca depusă în comun de Nae Constantin şi staff-ul său, un antrenor care a reuşit să formeze o familie, este munca depusă de Costel Lazăr şi de Claudiu Tudor care a "rupt" o sumă importantă din proprii bani pentru a sprijini clubul.
Este munca şi sacrificiile făcute de fanii care şi-au văzut visul realizat, aceiaşi fani care în urmă cu 6 ani au dat viaţă acestui proiect (alături de fostele glorii ale clubului) şi poate cea mai mare parte că suntem iar acolo unde ne este locul, se datorează lor, fanilor.
Lupta a fost lungă şi grea, dar cu atât este mai mare bucuria.
A fost lupta cu pseudo suporterii care la fiecare pas greşit criticau şi înjurau, că doar datul din gură în online este gratis, iar prostia unora congenitală. A fost lupta cu politicul de mai multe culori. Dacă la început culoarea care încerca să pună piedici era roşie, (care am descoperit este MULT MAI PUŢIN PERICULOASĂ) a venit războiul cu culoarea galbenă care deşi girată pentru obţinerea puterii locale chiar de către suporterii petrolişti, s-a dovedit a fi cel mai mare duşman al Petrolului. Pentru simplul motiv că la cârma clubului nu a fost agreeat un anumit personaj care are strânse legături cu politicul galben, conducătorii urbei au făcut tot posibilul să îngreuneze bunul mers al clubului.
Fără sprijinul unor anumiţi suporteri, părăsiţi de alţi suporteri care la început erau acolo, Petrolul a reuşit.
Costel Lazăr, Claudiu Tudor, Nae Constantin & comp, alături de fostele glorii care nu au dat un pas în spate pentru a se lasă "vrăjiţi" de "avioanele" politicului, au făcut un oraş fericit.
Urmează greul, urmează Liga 1 şi fără Messia de la Păuleşti, fără SA-ul pe Hale şi Pieţe, fără politic, vom fi sper măcar în primele 10.
Petrolul ajunge în Liga 1, fără politicieni şi fără prea mulţi bani
10 mai 2022
- Tags:
- petrolul ploiesti,
- liga 1,
- politicieni,
- suporteri
Din aceeaşi categorie:
PSD Prahova îi îndeplineşte dorinţa lui Volosevici! Avocatul Botez exclus pentru că vrea legalitate!
Top articole
-
Guvernul Bolojan face "victime": 11 comune din Prahova, rămân fără viceprimari!
-
Lovită pe trecerea de pietoni, o femeie din Ploieşti a murit la spital. Fiul cere ajutor pentru a afla adevărul
-
După ce a îngropat financiar Clubul Sportiv Judeţean, Silviu Crângasu vrea (iar) la CSM Ploiesti
-
Femeie aproape ucisă în bătaie de un bărbat care fusese pus în libertate cu câteva ore în urmă
-
Atac la drumul mare! Mascaţii au descins în Prahova după o tâlhărie ca-n filme
-
DGASPC Prahova face angajări urgente
-
Tragedie în Prahova. Bărbat dispărut găsit mort la Boldeşti Grădiştea
-
Explozie de concedii medicale în Prahova! Zeci de mii de români „bolnavi”, dar controalele scot la iveală o realitate tulburătoare
-
Retragere strategică: Elena Udrea îşi amână şansa la eliberare condiţionată din cauza unui blocaj administrativ
-
Filtre-surpriză la primele ore ale dimineţii! Poliţia rutieră din Prahova, în ofensivă împotriva accidentelor
Anul - ediţia nr. 3796
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 18 iulie 2025
Autentificare
Autentificare