Joi, 25 aprilie 2024 - 10:48:25
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


O singură fântână arteziană construită într-un cartier nou, în ultimii 30 de ani, la Ploieşti


15 august 2022

După anii de pandemie în care libertatea de mişcare a fost redusă drastic, oamenii au început să conştientizeze cât de importantă este activitatea fizică pentru corp şi pentru minte. Tot după această perioadă, apar tot mai multe date ştiinţifice care demonstrează faptul că cei care duc o viaţă activă fac faţă mult mai bine factorilor care le pun în pericol sănătatea. România este una dinte regiunile Europei în care curentul încurajării unei vieţi active prinde din ce în ce mai multă viteză. La Ploieşti continuă tradiţia comunistă a cartierelor-dormitor.

Terenuri de sport, grădini şi spaţii pentru sport în aer liber în Bucureşti

În Pipera, una dintre cele mai scumpe zone imobiliare ale României, un dezvoltator imobiliar construieşte de la zero un parc de 14.898 mp.

În jurul lui, tot de la zero, sunt construite clădirile viitorului nou cartier.

Ansamblul rezidenţial va fi dotat cu zone de joacă pentru copii, pistă de biciclete, teren de sport şi zone de recreere cu WiFi şi staţii de încărcare pentru trotinete electrice.

În Bucureşti, în zona Crângaşi – Giuleşti, la nord de Lacul Morii, un antreprenor construieşte şase imobile cu circa 2.000 de apartamente, pe un teren de 75.000 de mp.

Complexul oferă numeroase facilităţi, care au rolul de a crea o comunitate strânsă, durabilă, centrată pe ideea de ”wellbeing”: de la apă filtrată direct la robinet, până la grădini şi terenuri de sport.

La Târgovişte se construieşte în jurul conceptului de viaţă comunitară sănătoasă

”Aici nu cumperi un apartament, aici ai un complex generos cu 4 parcuri: Relaxarea cu fântâna, Copii, Fitness, Amfiteatru Evenimente şi Bibliotecă în aer liber.

Contăm atât de mult pe natură să ne furnizeze aerul curat, liniştea şi relaxarea de care avem nevoie pentru o viaţă sănătoasă, încât ne-am făcut un obicei din a o îngriji. Spaţiile verzi din interiorul ansamblului rezidenţial Class Park sunt tot timpul curate şi îngrijite.

Senzaţia de prospeţime este omniprezentă, iar faptul că natura şi urbanul pot convieţui transformă ansamblul nostru într-o locaţie excelentă”, îşi descrie oferta cel mai important dezvoltator imobiliar din Târgovişte.

Parc de 3200 de mp în centrul ansamblului imobiliar, cu activităţi sportive, la Braşov

Comunităţi şi oraşe întregi încep să-şi redeseneze proiectele de dezvoltare viitoare, alocând din ce în ce mai multă importanţă spaţiilor dedicate mişcării şi activităţilor sportive de toate felurile.

În Braşov, de exemplu, dintr-o ruină industrială post-comunistă, cartierul Tractorul a devenit una dintre cele mai căutate zone rezidenţiale ale oraşului.

Aici, un dezvoltator construieşte un ansamblu imobiliar cu peste 700 de apartamente, 29% din suprafaţa totală a terenului fiind alocată spaţiilor verzi şi zonelor cu activităţi sportive în aer liber. Clădirile sunt construite în jurul unui parc central de 3200 de metri pătraţi.

Majoritatea dezvoltatorilor Ploieştiului continuă tradiţia comunistă a cartierelor-dormitor



Ideea de ”sacrificare” a unei bucăţi de teren pentru construcţia unui parc, a unei fântâni arteziene sau a unei piaţete este o blasfemie pentru dezvoltatorii imobiliari ai Ploieştiului de mâine.

Cu foarte mici excepţii, piaţa imobiliară a Ploieştiului oferă clienţilor exclusiv betoane şi locuri de parcare. Prezentate drept ”Smart” sau ”green”, majoritatea covârşitoare a noilor apartamente care sunt la vânzare sau urmează să fie construite, ignoră total conceptul de ”wellbeing”, de casă care să-ţi ofere accesul la facilităţi şi infrastructură pentru o viaţă activă şi sănătoasă.

Deşi viitorii proprietari sunt în mare parte familii tinere, în ofertele noilor cartiere foarte rar găseşti referinţe despre accesul la dotări precum after-school, cluburi, locuri de joacă etc.

Investitorii imobiliari au pasat către autorităţi responsabilitatea creării de spaţii destinate activităţilor comunitare, mişcării sau sportului de orice fel.

Ca o curiozitate, în urma documentării noastre am descoperit că în ultimii 30 de ani un singur dezvoltator a proiectat, construit şi menţinut activă o fântână arteziană în Ploieşti. Este vorba despre MRS Residence.

Prin comparaţie, cei mai mulţi dintre constructori au deturnat pentru parcări betonate inclusiv spaţiile destinate amplasării platformelor de gunoi.

În concluzie, cu mici excepţii insulare, Ploieştiul pe care noile proiecte imobiliare îl creionează este comunistoid, anacronic, arhaic şi orientat către profit. Din (ne)fericire cumpărătorii sunt cei care va trebui să se decidă ce fel de viaţă vor să ducă şi dacă merită sau nu să pună presiune pe dezvoltatorii imobiliari.

Cert este că, peste tot în jur, sunt construite cartiere noi având în prim-plan grija faţă de calitatea vieţii proprietarilor. La Ploieşti de ce nu se poate?

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 25 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro